Criza Economică și Creditul în România

INTRODUCERE

Întreprinderile aflate într - o economie de piaţă se confruntă la un moment dat cu diverse probleme financiare, dar şi cu oportunităţi, care, de cele mai multe ori se soldează cu cheltuieli băneşti. Indiferent de forma de proprietate şi de profitul pe care l-a obţinut într-un anumit exerciţiu, fiecare organizaţie întâmpină probleme de natură financiară atunci când achiziţionează, deţine sau cedează monedă şi titluri. Pentru a se menţine pe piaţă, întreprinderea este nevoită să finanţeze modernizarea echipamentelor şi tehnologiilor sale, precum şi a altor inovaţii şi invenţii pe care le impune strategia sa de dezvoltare. Nevoia de finanţare care rezultă din activitatea normală a întreprinderii se identifică cu activele circulante, cu creanţele asupra clienţilor, precum şi cu încasarea minimală, care corespund exploataţiei curente. În cursul unei perioade de timp nevoile de finanţare sunt realocate, fondul de rulment net poate acoperi o parte a nevoilor suplimentare apărute din aceste fluctuaţii, dar nu poate acoperi totalitatea nevoilor în perioadele de vârf deoarece imobilizarea capitalurilor ar fi prea costisitoare. În majoritatea cazurilor, întreprinderea apelează la credite bancare pe termen scurt pentru a face faţă fluctuaţiilor activităţilor lor, şi credite bancare pe termen mediu şi lung pentu reînnoirea si modernizarea echipamentelor, clădiri etc, dar se recomandă ca întreprinzătorul să apeleze la credite cât mai rar posibil, deoarece limitează marja de libertate a întreprinzătorului prin clauzele contractului de creditare, a mărimii dobânzilor, participarea creditorilor la conducerea firmei, creditele bancare devin o necesitate pentru întreprinderi în momentul în care acestea nu deţine capacitate pentru atragerea altor surse de finanţare.

În contextul actual, creditul bancar rămâne extrem de redus, în ciuda reducerilor masive ale dobânzilor la împrumuturi, din cauza pierderilor datorate practicilor contabile de tip mark-to-market, conform cărora băncile reduc preţul valorilor mobiliare înscrise în bilanţul lor contabil, deoarece nu se prevede în viitorul apropiat o piaţă pentru aceste valori. România a intrat în actuala criză încă din ultimul trimestru al anului 2008, fără o pregatire adecvată care să-i permită cel puţin atenuarea efectelor crizei atât în plan economic şi, îndeosebi, în plan social, iar firmele româneşti se confruntă cu un blocaj financiar creat pe de o parte de stat, prin datoriile pe care trebuie să le plătească sectorului privat, şi pe de altă parte de companii, care din cauza dificultăţilor financiare nu îşi achită datoriile. În structură, înăsprirea uşoară a standardelor de creditare a fost nediferenţiată în funcţie de mărimea firmei: IMM-uri vs. corporaţii. Evoluţiile anterioare defavorizau accesul la finanţare al IMM-urilor comparativ cu cel al corporaţiilor, ca urmare a percepţiei mai mici la risc în cazul celor din urmă. Perspectivele ofertei de credit către companii se diferenţiază după criteriul maturităţii. Procentul net al băncilor care semnalează o înăsprire a standardelor pentru creditele pe termen lung este de 30 puncte procentuale, în timp ce se consideră că nu vor mai avea loc modificări pentru creditele pe termen scurt. Factorii principali care au condus băncile la modificarea standardelor de creditare sunt : aşteptările privind situaţia economică generală, riscul asociat industriei în care activează compania şi riscul asociat colateralului/garanţiei solicitate

Capitolul 1. Criza economică şi creditul în România

1.1 Modalităţi de manifestare a crizei în România

„Dezordinea dezordinilor în viaţa economică” - Michel Didier.

Evoluţia societăţii umane arată că procesul economic intră în anumite perioade în stare de instabilitate, fie la nivel mondial, fie la un grup de ţări sau într-o singură ţară, stare cunoscută sub denumirea de criză economică. Cum procesul economic are un singur scop – acela de a produce un flux de bunuri materiale şi de servicii necesare societăţii umane, în ansamblu şi fiecărui individ – orice perturbare a acestuia are efecte nedorite în plan social, gravitatea acestora fiind direct proporţională cu distorsiunile produse de criză în plan economic . Informaţiile economice arată că România a intrat în actuala criză încă din ultimul trimestru al anului 2008, fără o pregatire adecvată care să-i permită cel puţin atenuarea efectelor crizei atât în plan economic şi, îndeosebi, în plan social. În contextul actual , creditul bancar rămâne extrem de redus, în ciuda reducerilor masive ale dobânzilor la împrumuturi, din cauza pierderilor datorate practicilor contabile de tip mark-to-market, conform cărora băncile reduc preţul valorilor mobiliare înscrise în bilanţul lor contabil, deoarece nu se prevede în viitorul apropiat o piaţă pentru aceste valori. Cu toate că de cele mai multe ori este inevitabilă utilizarea creditelor, se recomandă ca întreprinzătorul să apeleze la ele cât mai rar posibil, deoarece limitează marja de libertate a întreprinzătorului prin clauzele contractului de creditare, a mărimii dobânzilor, participarea creditorilor la conducerea firmei, creditele bancare devin o necesitate pentru întreprinderi în momentul în care acestea nu deţine capacitate pentru atragerea altor surse de finanţare. Întreprinderile se confruntă cu un blocaj financiar creat pe de o parte de stat, prin datoriile pe care trebuie să le plătească sectorului privat, şi pe de altă parte de companii, care din cauza dificultăţilor financiare nu îşi achită datoriile. Dezgheţarea creditării este esenţială pentru că lipsa finaţării omoară şi afacerile viabile. În România 95% dintre bănci depind de capitalul străin, iar firmele mamă îşi păstrează banii, iar peste 90% dintre întreprinderile româneşti sunt afectate de criza financiară, în special ca urmare a diminuării cererii şi a îngreunării accesului la finanţare .

La nivelul întreprinderilor, contracţia soldului creditelor s-a datorat cvasiexclusiv efectului statistic al cursului de schimb, variaţia împrumuturilor în lei reducându-şi valoarea negativă, iar cea a creditelor în valută, exprimate în euro, redevenind pozitivă.

În structură, înăsprirea uşoară a standardelor de creditare a fost nediferenţiată în funcţie de mărimea firmei: IMM-uri vs. corporaţii. Evoluţiile anterioare defavorizau accesul la finanţare al IMM-urilor comparativ cu cel al corporaţiilor, urmare a percepţiei mai mici la risc în cazul celor din urmă. Perspectivele ofertei de credit către companii se diferenţiază după criteriul maturităţii. Procentul net al băncilor care semnalează o înăsprire a standardelor pentru creditele pe termen lung este de 30 %, în timp ce se consideră că nu vor mai avea loc modificări pentru creditele pe termen scurt . Termenii creditării, ce au fost modificati în T4/2009 au vizat în principal înăsprirea altor clauze contractuale decât cele legate de costul, garanţiile sau maturitatea finanţării. Factorii principali care au contribuit la modificarea standardelor de creditare sunt aşteptările privind situaţia economică generală, riscul asociat industriei în care activează întreprinderea, precum şi riscul asociat garanţiei solicitate . În perioada decembrie 2009 - februarie 2010, ritmul de creştere a creditului acordat sectorului privat a avansat puternic în teritoriul negativ, atingând cea mai mică valoare din ultimii nouă ani: -6,6 %. În afara contextului economic nefavorabil, care a continuat să afecteze atât cererea, cât şi oferta de creditare, evoluţia a fost influenţată în mare măsură de efectul statistic al aprecierii leului. Astfel, deşi au continuat să se plaseze la un nivel foarte scăzut, dinamicile împrumuturilor în lei şi în valută ale sectorului privat par să fi depăşit punctul minim al traiectoriilor descendente iniţiate în urmă cu circa doi ani, împrumuturile în lei diminuându-şi valoarea negativă, iar cele în euro redevenind pozitive. Relativa redresare ar putea avea la origine nu doar disiparea efectului reprezentat de debutul contracţiei soldului acestor categorii de împrumuturi, ci şi o potenţială ameliorare – timidă – a ofertei de creditare, sugerată de evoluţia din trimestrul IV al anului 2009 a standardelor şi termenilor de creditare, dar mai ales de aşteptările băncilor privind perspective pe termen scurt a acestora.