Modele și Structuri Privind Situațiile Financiare Anuale

Modele şi structuri privind situaţiile financiare anuale conform IAS 1 şi Directivei a-IV-a

Convergenţă sau nonconvegenţă?

1. Introducere

Obiectivul situaţiilor financiare este de a oferi informaţii privind activitatea unei întreprinderi, utile unei largi game de utilizatori pentru a lua decizii. Daca facem o corelaţie între acest obiectiv şi cel a unei societaţi comerciale ( de a obţine profit), putem afirma că informaţiile formalizate prin situaţii financiare trebuie să corespundă unei alocari eficiente a resurselor în activitatea desfaşurată.

Principalii utilizatori ai informaţiei contabile produse într-o întreprindere şi ilustrată prin intermediul situţtiilor financiare sunt: investitorii actuali şi potenţiali, conducerea întreprinderii, salariaţii,creditorii financiari şi comerciali,clienţi, guvernul şi instituţiile sale, precum şi publicul larg. Investitorii actuali şi potenţiali sunt interesaţi de caştigurile care pot fi obţinute din investiţia într-o anumita întreprindere, împreuna cu riscurile aferente. Prognoza dividendelor care pot fi plătite în viitor de catre întreprindere este informaţia cea mai relevantă pentru acest grup. Conducerea întreprinderii are nevoie de informaţii operative în formă simplificată.

Managementul întreprinderii utilizează informţiile furnizate de contabilitatea costurilor în vederea îndeplinirii funcţiilor sale: planificarea, organizarea şi controlul activităţii întreprinderii. Salariaţii doresc informaţii privind stabilitatea locurilor de munca, dar şi privind măsuri în care li se repartizeaza o fracţiune justă din valoarea adăugată de întreprindere. Creditorii financiari sunt interesaţi de lichiditatea şi solvabilitatea pe termen lung a întreprinderii, de capacitatea ei de a rambursa la termen creditele contractate, împreuna cu dobînzile aferente. Creditorii comerciali sunt furnizorii de bunuri şi servicii, a căror preocupare e lichiditatea pe termen scurt a întreprinderii, în timp ce clienţii au in vedere continuitatea relaţiilor comerciale cu întreprinderea, în special, în situaţiile în care aceasta se afla în situaţie de monopol sau oligopol pe piaţa respectivă.

Informaţiile furnizate de contabilitatea financiară, precum profitabilitatea pe sectoare de activitate, dau o imagine asupra evoluţiei posibile a relaţiilor comerciale. Nevoile informaţionale ale guvernului se individualizează la nivelul instituţiilor sale. Ministerul Finanţelor colectează informaţii din contabilitatea financiara pentru elaborarea prognozelor veniturilor statului, Comisia Naţionala pentru Statistică centralizează raportările statistice ale întreprinderilor în vederea elaborării conturilor naţionale, inclusiv calculul indicatorilor macroeconomici, precum şi produsul intern brut. Alte ministere colectează informaţii sectoriale la o informaţie privind gradul de ocupare a forţei de munca. Guvernul joacă un rol important în procesul de normalizare a contabilitaţii, prin impunerea unor reguli unitare de pregătire a informaţiilor contabile şi de raportare a lor. Publicul se aşteapta ca întreprinderile să furnizeze informaţii despre impactul activitaţii asupra comunitaţilor locale, asupra mediului înconjurator, cât şi despre aspectele etice pe care le implică desfăşurarea activităţii unei întreprinderi, iar organizaţiile pentru protecţia consumatorilor sunt interesate de reflectarea în preţuri a calitaţii produselor sau serviciilor.

În prezent, la internaţional, politicile privind definirea, recunoaşterea şi evaluarea structurilor din situaţiile financiare cerute de Cadrul general privind întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare sunt detaliate şi completate, pentru fiecare componentă a situaţiilor financiare, prin IAS1 Prezentarea situaţiilor financiare. Standardul aduce precizări suplimentare referitoare îndeosebi la elementele ce trebuie prezentate în situaţiile financiare, la gradul de detaliere sau de restrangere a acestor informaţii, sau la componenta care trebuie să prezinte o anumită informaţie, de care o întreprindere trebuie să ţina seama atunci când întocmeşte situaţii financiare. Aşadar, standardul face referire doar la conţinutul situaţiilor financiare, nu şi la forma şi formatul de prezentare. Putem sintetiza ideea, spunând că raportarea financiară normalizată prin IAS/IFRS se circumscrie minimului de informaţii formalizate prin situaţiile financiare şi încearcă să scoată raportarea dintr-un tipar universal utilizat.

Spre deosebire de politicile contabile privind întocmirea situaţiilor financiare specifice IASB, care fac menţiuni punctuale doar la conţinutul situaţiilor, directivele europene, prin Directiva a- IV-a, prevăd politici contabile care reglementează atât structura, cât şi conţinutul situaţiilor financiare. Acestea se concretizează în scheme obligatorii pentru stabilirea Bilanţului şi Contului de profit şi pierdere şi într-un conţinut nimimal al Anexei şi al Raportului de gestiune. Politicile contabile privind structura situaţiilor financiare includ reglementări ce vizează atât forma cât şi formatul. Astfel, este stabilită o ordine precisă a elementelor prezentate în Bilanţ şi în Contul de profit şi pierdere, precum şi o denumire şi o terminologie prestabilită a acestora. Toate elementele prezentate în schemele obigatorii propuse în Directivă trebuie preluate prin legislaţia ţarilor membre ale Uniunii Europene, fiind acceptate detalieri, subdiviziuni sau completări ale acestora, dar cu respectarea structurii date de Directivă.