Organisme de reglementare în domeniul controlului financiar

INTRODUCERE

Pe cât de veche în istoria civilizatiei, pe atât de necesară, activitatea de control, la origine, ține de suspiciunea omenească față de semeni, de nevoia omului de a-și proteja proprietatea și propriile interese. Cu timpul la acest scop primordial al controlului s-au adăugat și scopuri legate de eficacitate, legalitate și oportunitate.

Apariția statului a fost începutul avântului activității de control care și-a îmbunătățit permanent metodele, tehnicile, scopurile și obiectivele. El s-a impus ca o activitate umana utilă și cerută de celelalte activități și niciodată nu i-a scazut rolul și importanta în societate. Perfecționarea și aprofundarea lui au avut urmari benefice asupra celor care l-au folosit, impunandu-l ca o permanență legată de ideea de progres.

Noțiunea de „control” este utilizată în științele organizațiilor încă de la începutul secolului al XX-lea, de vreme ce Taylor (1911) sau Fayol (1918) au atribuit conducerii întreprinderii și funcția de control. La început, prin controlul unei organizații s-a înțeles un „ control-sancțiune ”, adică o forma de control care are drept scop de a verifica adecvarea unei norme prestabilite la rezultatul unei acțiuni (H. Fayol, 1918).

Mai târziu, o dată cu extinderea standardizării producției și muncii, controlul a evoluat în sensul unui „control bugetar”, trecând de la rolul de a supraveghea producția la acela de instrument al politicii previzionale a întreprinderii. Mutațiile din mediul de afaceri contemporan au dus la redefinirea noțiunii de control al organizației, în sensul că acesta reprezintă o acțiune prin care se urmărește dominarea sau măcar influențarea unui sistem.

Astfel, controlul unei organizații este definit ca „un proces care înainte de o acțiune orientează, în cursul desfășurării acțiunii ajustează și, odată acțiunea realizată, evaluează rezultatele sale pentru a trage învățăminte utile” (Boisselier, 1999).

Orice organizație (o întreprindere producătoare de bunuri, o bancă, un spital public, oasociație non-profit etc.) dispune de un ansamblu de dispozitive, care au rolul de a oferi o asigurarea calității deciziilor și acțiunilor, referențial denumit control organizațional (pentru o întreprindere se vorbește de controlul întreprinderii). Controlul este universal la nivelul unei firme deoarece se aplică la toate deciziile și la toate acțiunile care se derulează, de unde rezultă necesitatea unei structurări a controlului organizațional

Primele mărturii ale existenței structurii de control în spațiul carpato - danubiano - pontic datează din secolul al XIV-lea. Apoi, prin reforma fiscală realizată de domnitorul Matei Basarab în 1635, în Țara Românească, s-a urmărit atât diversificarea obligațiilor fiscale, cât și repartizarea dărilor pe unități teritoriale și repartizarea evidenței contribuabililor.

În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1694 - 1704) se întâlnesc pentru prima dată codice de venituri și cheltuieli.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea au loc primele încercări de organizare a sistemului fiscal constând în stabilirea unei dări unice, ce trebuia plătită la anumite termene stabilite dinainte pentru fiecare contribuabil în parte.

În 1831 în Muntenia și în 1832 în Moldova se înființează o structură legislativă, formată din reprezentanți ai boierimii (Adunarea Obștească Ordinară), care a funcționat până la 24 ianuarie 1864 când s-a înființat

Înalta Curte de Conturi.

După 1944, controlul financiar - contabil, atât cel exercitat de stat cât și controlul propriu executat la nivelul agenților economici au căpătat alte forme de organizare, determinate de noile condiții politice. În 1957 controlul exercitat de Curtea de Conturi a fost desființat, iar controlul financiar intern din întreaga economie a fost trecut în subordinea conducătorilor de unități și organizat pe principiul specializării în scară.

În 1959 a fost aprobat regulamentul privind organizarea și executarea controlului preventiv în instituții, întreprinderi și organizații economice de stat exercitat de conducătorul departamentului financiar-contabil. Tot în această perioadă a fost înființată Curtea Superioara de Control Financiar care avea ca principale obiective verificarea modului de executare a prevederilor financiare din planul unic de dezvoltare economico-socială și a bugetului de stat.

După 1989 controlul financiar contabil a căpătat noi dimensiuni, impuse de aplicarea noii legislații a economiei de piață, fiind înființate noi structuri de control. Instituirea unui sistem decontrol financiar contabil asupra modului de formare și utilizare a resurselor financiare ale statului, ca și unele dintre organismele specializate să execute această activitate au fost stabilite chiar prin Constituția României.

În epoca modernă, controlul dobândește o însemnătate deosebită, fiind exercitat în virtutea dreptului inalienabil al societății de ași apăra interesele sale generale, fundamentale. Prin intermediul controlului, societatea își manifestă exigențele ei, omologând numai acele activități și practici economice sau de altă natură care sunt în concordanță cu normele generale de comportament social, cu obiectivele și programele sale prioritare și numai acele rezultate care îndreptățesc eforturile depuse.

Dar ce se înțelege prin control? În mod concis, prin control se înțelege verificare și supraveghere. Într-o manieră foarte simplă, controlul ar putea fi definit prin

aprecierea conformității cu o normă, un standard, un model.

Într-o accepțiune mult mai largă, controlul reprezintă: o activitate specific umană ce se desfășoară în mod conștient și urmărește întotdeauna un scop, care constă înverificarea și analiza permanentă, periodică sau inopinată a unor procese, fenomene, operații, rezultate dintr-un domeniu sau sector oarecare, în scopul preîntâmpinării și lichidării eventualelor neajunsuri.

Controlul asigură cunoașterea temeinică și detaliată a realităților economico-sociale,dar nu se poate limita la atât. El trebuie să facă judecăți de valoare sau de conformitate,interpretând stările de lucruri sau realitățile constatate printr-o raportare continuă a acestorala obiectivele de atins, normele fixate sau regulile de desfășurare prestabilite. În felul acesta controlul face posibilă determinarea abaterilor înregistrate, stabilind semnificația și implicațiile lor, cauzele care le-au generat și măsurile ce se impun pentru evitarea repetării lor în viitor.

DEX - ul dă următoarea definiție controlului: analiza permanentă sau periodică a unei activități, a unei situații etc. pentru a urmări mersul ei și pentru a lua măsuri de îmbunătățire.

O definiție mai tehnică este cea care consideră controlul a fi procesul de comparare permanentă a situației de fapt cu cea impusă (programată) și, dacă este cazul, aplicarea de măsuri de corectare, astfel încât realizările să fie conforme cu obiectivele anticipat stabilite.

Reiese din aceste definiții că activitatea de control trebuie să răspundă următoarelor cerințe:

− furnizarea de informații privind cunoașterea realității cercetate;

− propunerea de măsuri vizând corectarea realității în sensul dorit de cel care a dispus controlul;

− luarea unor măsuri de către organele de control pentru descurajarea, îndreptarea și pedepsirea producerii de abateri de la obiectivele prestabilite.

În sinteză, la nivel de concept, controlul financiar verifică prin comparare prevederile normative prevazute in legi, hotarari, ordine, norme metodologice, etc. cu realitatea, legalitatea, oportunitatea si eficienta operatiilor consemnate in acte si documente, stabilind erorile, abaterile, lipsurile si deficientele din activitatea economico-financiara.