Cuprins
- 1. INTRODUCERE
- 2. SCURT ISTORIC AL APARTHEIDULUI
- 3. TEORIA ŞI LEGILE APARTHEIDULUI
- 4. LUPTA ÎMPOTRIVA APARTHEIDULUI
- 5. ORIGINILE RASISMULUI ŞI ALE DISCRIMINĂRII
- RASIALE
- 6. APERHEIDUL ŞI DREPTURILE OMULUI
- 6.1. ELIMINAREA ORICĂROR FORME DE DISCRIMINARE
- 6.2. ERADICAREA RASISMULUI ŞI A DISCRIMINĂRII RASIALE.
- 6.3. DOCUMENTE INTERNATIONALE REFERITOARE LA
- ERADICAREA RASISMULUI SI A DISCRIMINARII RASIALE.
- 7. FORME CONTEMPORANE DE RASISM
- 8. ÎNCHEIERE
Extras din proiect
1. INTRODUCERE
Apartheidul , care în limba afrikaans înseamnă separare, este un sistem social, politic şi economic rasist, impus de guvernele minorităţii albe din Africa de Sud de-a lungul secolului XX. Apartheidul prevede segregarea raselor adica locuirea separată iar majorităţii negre i se interzice, printre altele, dreptul la vot şi libera circulaţie.
În sens larg, apartheidul desemnează politica de separare a comunităţilor etnice sau rasiale diferite. In istoria moderna, politica apartheidului a fost frecvent pusă în practică ; termenul însă referindu-se la cazul sud-african. Ea a fost contestată pe tot cuprinsul lumii, pentru faptul că a condus la oprimarea tuturor sudafricanilor "ne-albi" şi a cimentat supremaţia minorităţii albe.
2. SCURT ISTORIC AL APARTHEIDULUI
Istoria apartheidului acoperă perioada cuprinsă între anii 1948 ( când a fost creat), până în 1990-1994, când s-au organizat primele alegeri libere.
Apartheidul este tema centrală în jurul căreia s-a petrecut istoria Africii de Sud în perioada de după al doilea Război Mondial. El era era practicat în Africa de Sud de mulţi ani, dar abia în 1948 a capatat formă juridică, fiind susţinut de legi. Înainte ca Apartheidul sa fi devenit sistemul politic oficial, Africa de Sud a cunoscut o lunga perioada de discriminari rasiale si de dominatie a colonistilor albi. În anul 1948, Partidul Naţionalist a câştigat alegerile într-o coaliţie cu Partidul Afrikaans, condus de pastorul protestant Daniel François Malan. La puţin timp după aceasta s-a hotărât ca fiecare individ să aibă drepturi conform rasei sale. O lege promulgată în 1950 rezerva anumite districte din oraşe unde doar albii puteau să fie proprietari, forţându-i pe cei care nu erau albi să migreze.
Legile au stabilit zone separate, cum ar fi plaje, autobuze, spitale, şcoli şi chiar bănci în parcurile publice. Rasa a constituit pilonul principal de rezistenţă în ideologia Apartheid. Principiul de bază era că populaţia Africii de Sud împărţită în albi 15 %, coloraţi 8,5 %, indieni 2,5 % şi negri 74 %, nu se poate asimila: fiecare dintre aceste grupuri are propriul caracter, potenţial de dezvoltare şi determinare. Burii creştini aveau astfel obligaţia sa pastreze aceste diferenţe date de Dumnezeu şi să împiedice amestecarea raselor. Fără Apartheid, minoritatea albă ar fi fost cotropită de aşa numitul "pericol negru",
care ar fi privat-o de privilegii, condamnând-o astfel la dispariţie.
Această ideologie trebuia să legitimeze segregaţia rasială şi să îi mobilizeze pe buri
împotriva populaţiei de culoare. Segregaţia rasială s-a constituit încetul cu încetul într-un
rasism instituţionalizat care a avut, pentru populaţia de culoare, efecte negative în cele mai diverse domenii. Negrii şi persoanele de altă culoare trebuiau să poarte documente de identitate în orice moment şi nu le era permis să rămână în alte oraşe sau chiar să intre în acestea fără un permis special. Conform apărătorilor Apartheidului, discriminarea negrilor era bazată legal pe faptul că aceştia nu erau cetăţeni sud-africani, ci doar cetăţeni ai altor state independente, create cu scopul de a „găzdui” persoane negre.
Prin legea pământurilor cei de culoare au fost constrânşi doar la 13% din teritoriul statului, iar fiindcă cele 87% ale coloniştilor trebuiau sa fie cele mai fertile terenuri, negrii s-au ales cu cele mai erodate şi poluate terenuri din propria lor ţară, chiar dacă numărul lor depăşea mai mult de jumătate din toată populaţia . Populaţia aptă de muncă a fost urcată în autobuze şi transportată în zonele populate de albi pentru a le sluji lor, iar pe "pământurile natale" munca se baza pe truda copiilor, bătrânilor, bolnavilor.
Densitatea negrilor în "pământurile natale" era de 10 ori mai mare decât cea a albilor , iar banii obţinuţi erau de 16 ori mai puţini, astfel că peste 80% din negri duceau un trai foarte sărac. S-au creat zece state autonome pentru a primi negrii . Acestei populaţii i s-a retras cetăţenia sud-africană fiind în tranzit, sau ca fiind persoane ce stau temporar în ţară şi care au pătruns în ţară cu paşaport fără viză. În timpul anilor '60, '70 şi '80, guvernul a forţat populaţia neagră să se stabilească în statele care erau create pentru ei.
3. TEORIA SI LEGILE APARTHEIDULUI
Legile Apartheidului clasificau oamenii in 3 grupuri rasiale majore:
* albii;
* bantu - africanii negri ;
* coloraţii - care erau descendenţii primelor două grupuri combinate.
Mai târziu asiaticii, indienii şi pakistanezii au fost adăugaţi ca cea de-a patra categorie. Tot legile Apartheidului stabileau şi locul de trai permis fiecarui grup în parte, precum şi nivelul educaţional la care aveau dreptul şi în acelaşi timp interziceau majoritatea contactelor între rase. Educaţia nu trebuia să trezească aşteptări deşarte în rândul populaţiei băştinaşe, ci conform ministrului Verwoerd, să pregătească oamenii pentru rolul ce urmau să îl aibă în societate.
"Negrii trebuie învăţaţi să-şi servească propria societate în toate domeniile. În afară de atunci când trebuie să execute anumite tipuri de munci, ei nu au ce căuta în comunitatea albilor. În cadrul propriei comunităţi, li se deschid însă tot felul de posibilităţi. De aceea nu are nici un rost ca negrii să primească o educaţie care ar avea ca scop integrarea lor în societatea albilor..." .
Cei ce se împotriveau deschis Apartheidului erau consideraţi comunişti şi guvernul a
trecut la o legislaţie bazată pe stricta securitate transformând astfel Africa de Sud într-un stat poliţist. Un total de 3 milioane şi jumătate de locuitori s-au văzut obligaţi să se deplaseze către anumite zone. Cel mai mediatizat caz a fost cel de la Johannesburg, unde 60.000 de locuitori negri au fost reaşezaţi într-o zonă numită Soweto.
Alt caz a fost cel de la Sophiatown, un loc multirasial , unde negrilor li se permitea să deţină pământ. Totuşi, creşterea populaţiei şi a zonei industriale din Johannesburg, transforma această zonă într-un loc strategic. În februarie 1955, cei 50.000 de locuitori negri din zonă au fost evacuaţi cu forţa, fiind mutaţi într-o zonă numită Meadowlands, regiunea Sophiatown fiind total distrusă de buldozere şi pe locul ei ridicându-se o nouă zonă urbană numită Triomf pentru populaţia albă.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Apartheidul.doc