Aspecte Criminologice privind Infracțiunea de Abandon de Familie

Aspecte criminologice privind infracţiunea de abandon de familie

Instituţia familiei

Preocupări privind viaţa socială au existat din cele mai vechi timpuri, gânditorii interesându-se de organizarea şi funcţionarea societăţii, de locul şi rolul omului în diversele forme de asociere umană. Unele dintre aceste probleme se regăsesc într-o formă sau alta şi în interogaţiile omului simplu cu privire la fenomenele socio-umane.

În orice societate, familia reprezintă factorul primordial al socializării şi integrării sociale a descendenţilor, cadrul fundamental în interiorul căruia sunt satisfăcute trebuinţele membrilor săi.

În condiţiile în care se acceptă teza că societatea este un mediu natural al omului, atunci se impune ca aceasta să aibă nevoie de echilibru, fiindcă, deseori, există mari contraste între tendinţele individuale ale membrilor săi şi interesele vieţii sociale, colective.

Individul trebuie să-şi limiteze interesele şi dorinţele sale în măsura în care i-o cere interesul colectiv, iar pentru ca toţi membri societăţii să-şi poată conforma conduita şi activitatea lor echilibrului social, este nevoie de prescripţii normative şi coercitive, care să stabilească limitele libertăţilor individuale, iar dacă acestea nu vor fi respectate ele vor atrage măsuri coercitive. Această putere normativă şi coercitivă de care este nevoie, constituie, în esenţă, dreptul, adică legea.

Familia a fost – nimeni n-a negat-o vreodată – elementul de bază al oricărei societăţi umane. Dacă nu în ordine obiectivă, cel puţin subiectiv, familia este prima societate a fiecărui om.

Importanţa familiei în societate o regăsim şi în definiţia pe care sociologii o dau acesteia.

Astfel, familia reprezintă grupul social fundamental, care asigură menţinerea continuităţii biologice a societăţii prin procreere, îngrijirea şi educarea copiilor, precum şi menţinerea continuităţii culturale prin transmiterea către descendenţi a limbii, obiceiurilor, modelelor de conduită.

Din această definiţie, rezultă că familia îndeplineşte funcţii fundamentale în raport cu individul şi cu societatea. În această optică, accentul se pune pe ansamblul şi pe natura relaţiilor manifestate în grup, ca şi pe latura dinamică funcţională care conferă specificitatea familiei, în raport cu alte forme de comunitate.

În statul nostru, familia, ca instituţie şi ca expresie a valorii sociale speciale pe care o constituie relaţiile de familie, face obiectul unei permanente atenţii şi apărări pentru a se asigura în acest fel normala formare, desfăşurare şi dezvoltare a acestor relaţii de familie. În normele de convieţuire socială cu caracter moral, ca şi în normele cu caracter juridic – Codul familiei – se cuprind prescripţii care prevăd drepturi şi îndatoriri, prin respectarea cărora familia este ocrotită şi îndrumată a se desfăşura pe o linie de continuă consolidare.

Astfel, mai întâi, familia are la bază căsătoria liber consimţită între soţi şi este monogamă. Potrivit legii, este oprit a se căsători bărbatul care este căsătorit sau femeia care este căsătorită (art. 5 C. fam.). În al doilea rând, relaţiile de familie, atât relaţiile între soţi, cât şi relaţiile între părinţi şi copii, se bazează pe afecţiune şi prietenie reciprocă; ei sunt datori să-şi acorde unul altuia sprijin moral şi material (art. 2 C. fam.). Din punct de vedere al sprijinului material, un loc important îl ocupă obligaţia de întreţinere care există între soţ şi soţie, între părinţi şi copii, bunici şi nepoţi, fraţi şi surori etc. În al treilea rând, familia este şi trebuie să fie celula socială care ocroteşte creşterea şi educarea copiilor. Sub acest raport, există atât exigenţele morale, cât şi prevederile legii – Codul familiei. Aceste reguli prescriu că părinţii au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copii lor minori (art. 97 C. fam.). Părinţii sunt datori să-şi crească copii, îngrijind de sănătatea lor fizică, de educare, de învăţătură şi de pregătirea lor profesională (art. 101 C. fam.).

Toate aceste exigenţe fac ca familia să fie o instituţie socială bine închegată şi de un real sprijin pentru membri ei. Întrucât aceste exigenţe sunt în favoarea membrilor familiei, ele sunt, în marea majoritate a cazurilor, respectate şi îndeplinite. Încălcarea lor atrage sancţiuni, unele de ordin moral sau de ordin civil, altele de ordin penal, în funcţie de gravitatea încălcării respective.