Comisia Europeană

1. Aspecte generale

Comisia Europeană este instituţia ce „veghează la aplicarea dispoziţiilor tratatelor, ca şi a dispoziţiilor luate de instituţii, în virtutea acestora”.

Organizarea şi funcţionarea Comisiei sunt reglementate de regulile stabilite prin Tratatele constitutive şi regulamentul interior.

Funcţionarea Comisiei este dominată de principiul colegialităţii. Membrii Comisiei trebuie să aibă cetăţenia statelor membre. Referitor la numărul membrilor, menţinerea sistemului de repartizare a locurilor în Comisie şi în momentul extinderii Uniunii Europene, ar fi condus la o Comisie compusă din 33 membri, aproape de 4 ori mai mult decât la origine. În acest context, Tratatul de la Nisa vine şi aduce o serie de dispoziţii noi cu privire la Comisia Europeană. Astfel, Tratatul limitează componenţa Comisiei, începând cu anul 2005, la un comisar pentru fiecare stat membru. În momentul de faţă când Uniunea are un număr de 27 de state membre, numărul comisarilor este plafonat.

Actuala Comisie Europeană, care şi-a început mandatul de la sfârşitul anului 2004 (22 noiembrie 2004) este condusă de fostul prim-ministru portughez José Manuel Barroso, acesta înlocuindu-l pe Romano Prodi, al cărui mandat a expirat în 2004. În prezent, Comisia este formată dintr-un număr de 27 comisari din care unul are funcţia de preşedinte al Comisiei, responsabil pentru conducerea politică a Comisiei şi alocarea responsabilităţilor.

2. Componența Comisiei Europene

La începuturile Uniunii Europene, formată din 6 state, Comisia deținea 9 membri, numărul lor crescând la 13 odată cu aderarea la UE în 1973 a Danemarcei, Irlandei, Marii Britanii, iar la 17 după aderarea Greciei, Portugaliei si Spaniei. În 1995 avea 20 de comisari naționali ca în prezent să fie formată din 25 comisari desemnați de guvernele statelor membre, “a căror independență este în afara oricărui dubiu”, pe baza competenței lor generale și profesionale.

Tratatul de la Nisa, ultimul tratat comunitar ce amendează tratatele institutive din anii '50, au fost luate în considerare două optiuni:

- Fie de a reduce numărul de membri ai Comisiei la unul pentru fiecare stat membru al Uniunii Europene

- Fie reorganizarea Comisiei pe un număr inferior de membri numărului statelor membre componente (prin sistemul de rotatie bazat pe principiul egalitatii).

Votul a fost de 10:5, fiind ales prima varianta cu un reprezentant al fiecarui stat membru cu aplicabilitate din 2005, iar din 2010 când Uniunea Europeană va avea 27 membri, Comisia își va reduce numărul cu instituirea celei de-a doua variantă, cu implementarea sistemului rotației statelor membre bazat pe principiul egalității reprezentării statelor.

Summit-ul de la Nisa a decis ca, în cazul unei Uniuni de 27/28 sau mai mulți membri să se schimbe și structura Comisiei Europene, tările mari acceptând să renunțe la cel de-al doilea comisar până în 2005, pentru a permite tărilor mici de a fi reprezentate. S-a decis ca viitoarea Comisie Europeană să aibă în principiu un plafon “mai mic de 27” în momentul în care UE va cuprinde 27 state membre, numărul final urmând să fie decis ulterior “în unanimitate” de statele membre.

Pâna în 1983 fiecare stat își numea comisarul sau comisarii “săi”, ceea ce nu favoriza nicidecum independența Comisiei. Prin tratatul de la Maastricht, s-a stabilit ca presedintele Comisiei să fie desemnat în urma consultării Parlamentului, el fiind la rândul său, consultat pentru desemnarea celorlalti membri ai Comisiei. Apoi, întreaga Comisie este investiția printr-un vot de aprobare în Parlament. Tot prin vor, Parlamentul European poate cere printr-o moțiune de cenzură demisia în bloc a Comisiei, caz în care ea continuă să gestioneze problemele coerente până în momentul înlocuirii sale efective.

Tratatul de la Amsterdam, intrat în vigoare în 1999, a adus o nouă modificare în privința numirii Comisiei: Parlamentul European trebuie să aprobe oficial numirea președintelui Comisiei, în locul simplei confruntări, ceea ce-i conferă o mai mare autoritate in desemnarea colegilor săi.

Comisia este formată din 25 comisari, numiti de guvernele statelor comunitare pentru o perioadă de 5 ani. Mandatul lor putând fi reînnoit de Parlamentul European, la sfârșitul

fiecărei interval, printr-un vot de investitură.

Membrii Comisiei sunt recrutați din randul celor mai buni profesionisti în diverse sectoare de activitate, fiind persoane cu o bogată experiența politică si managerială, cu o conduită ireproșabilă. Dispozițiile comunitare nu stabilesc cerințele pe care trebuie să le îndeplinească un candidat pentru a fi numit într-o astfel de funcție, singura condiție impusă fiind aceea ca în componența Comisiei să intre cel putin câte un reprezentant al fiecarui stat membru.

Procedura de numire a membrilor Comisiei este următoarea:

- guvernele statelor membre desemnează, de comun acord, persoana pe care intenționează să o numeasca în funcția de Președinte al Comisiei

- în continuare, aceleași guverne, de comun acord cu președintele deja stabilit, desemnează celelalte persoane pe care intenționează să le numească ca membrii ai Comisiei

- președintele și membrii Comisiei, desemnați conform procedurii de mai sus, sunt supuși spre aprobare Parlamentului European, ca organ collegial.

- dupa aprobarea în Parlament, președintele și membrii Comisiei sunt numiți de guvernele statelor membre, de comun accord.

Independența Comisiei decurge și din principiul colegialității în adoptarea deciziilor și răspunderea pentru îndeplinirea lor. Acestea sunt imputabile colegiului si nu fiecărui comisar luat individual.

Colegialitatea presupune ca responsabilitatea politică a Comisiei în fața Parlamentului să fie colectivă. Atunci când un comisar european de origine franceză ( dna Edith Cresson, fost prim-ministru al Franței) a fost acuzat de corupție, în urmă cu câtiva ani, întreaga Comisie și-a prezentat demisia în fața Parlamentului -; decizie care a fost acceptată.

Competentele Comisiei sunt enumerate în art. 155 din Tratatul de la Roma, reluate în Tratatele de la Maastricht și Amsterdam.