Drepturile Femeilor

Introducere

Drepturile femeii sunt drepturi ale omului - drepturi care revin femeilor pentru simplul fapt ca sunt ființe umane.

Se știe ca drepturile omului se afla la baza constituționalismului, iar principalul scop al unei constituții consta in garantarea libertății si securității ființei umane sub toate aspectele sale. Promovarea conceptului de drepturi ale omului, precum si a consacrării lor juridice constituie una din problemele fundamentale ale secolului. Evenimentele istorice si social-culturale ale omenirii, cu repercusiuni asupra drepturilor omului au rămas in continuare in centrul vieții ei politice, sociale, religioase, etico-morale, juridice si filozofice.

1. Drepturile omului si implicit si drepturile femeii

Problema cercetării drepturilor omului a cunoscut o evoluție in domeniul științelor sociale: filozofie, științe politice, teologie, inclusiv in doctrina dreptului natural (jus naturale). Ideea drepturilor omului a constituit o preocupare a înțelepților încă in epoca antica.

Aceasta doctrina s-a răspândit mult in perioada revoluțiilor burgheze din secolele XVII-XVIII in statele Europei de Vest. Deci, teoriile si concepțiile doctrinei dreptului natural (Jus naturale) pornesc de la teza potrivit căreia dreptul își are originea in natura ființei omenești. O contribuție deosebit de importanta la progresul concepției general-universale de reguli referitoare la ființa umana a adus-o Platon, care a stabilit o distincție clara intre idei si cultura sau tradiție, lucrările lui având un pronunțat caracter de afirmare, descoperire a libertarilor si drepturilor omului. In lucrarea Politica Aristotel afirma: "numai prin lege devine cineva sclav ori liber, prin natura oamenii nu se deosebesc cu nimic" .

Convingerea ca individul, ca ființa umana, dispune de drepturi iminente, intrinseci acestei calități, deși are origini îndepărtate, mai ales in concepția creștina asupra omului, in filozofia politica si juridica s-a impus mult mai târziu, atunci când condițiile social-politice, impunătoare la un moment dat, au îngăduit-o.

Textul de referința rămâne Declarația Universala a Drepturilor Omului, proclamata in 1948. Acest text enunța o serie de drepturi fundamentale, un "ideal comun ce trebuie împlinit" pentru toți oamenii, indiferent de rasa, sex, limba, religie, opinie politica, origine naționala sau sociala, bunuri, naștere sau situație materiala .

După foarte multe si îndelungate discuții si dezbateri a fost adoptat alt instrument internațional cu putere de lege pentru statele-parți, si anume: Pactul internațional cu privire la drepturile civile si politice. A fost votat in 1966 si a intrat in vigoare zece ani mai târziu. Un protocol facultativ referitor la pact prevede un mecanism de examinare, in anumite cazuri, a plângerilor parvenite de la persoane particulare.

Carta Internaționala a Drepturilor Omului a inspirat in mod direct si a reflectat, in totalitate sau in parte, o întreaga gama de instrumente complementare referitoare la:

• autodeterminare si dreptul la independenta al tarilor si popoarelor colonizate;

• lupta împotriva discriminării bazate pe sex, rasa,loc de munca, profesie, religie, credința sau educație;

• lupta împotriva crimelor de război si crimelor împotriva umanității;

• protecția persoanelor supuse unui regim de detenție sau de închisoare;

• interzicerea torturii si altor tratamente analoage inumane;

• libertatea de asociere (drepturi sindicale), politica locurilor de munca;

• drepturile politice ale femeii;

• drepturile persoanelor deficiente mintal si cu handicap;

• progresul si dezvoltarea in domeniul social (eliminarea foamei si a subnutriției);

• folosirea progreselor înregistrate de știința si tehnica in interesul păcii si in beneficiul omenirii;

• cooperarea si dezvoltarea culturala pe scara internaționala;

• mass-media si contribuția acesteia la întărirea păcii si înțelegerii internaționale;

• lupta împotriva rasismului, instigării la război si apartheidului;

• lupta împotriva terorismului;

• promovarea drepturilor omului.