Extras din proiect
Educatia reprezintă una dintre cele mai importante valori ale societății dezvoltate, o valoare fară de care întreg edificiul european nu are cum sa fie de lungă durată .Când se pune problema unificarii pe diferite planuri în Uniunea Europeană, educația este unul dintre domeniile care au greutate, perspectiva de viitoare fiind cea care primează în luarea deciziilor. Pentru acest motiv,valoare de care vorbeste Jeff Fountain repezintă un domeniu în care pe plan european se dorește un progress continuu, se dorește ca viitorul Europei să fie o generație bine informată, care acceptă și promovează valorile Uniunii Europene . Este considerat că prin educație, viitorul Uniunii este unul sustenabil. Astfel, oportunitățile pe plan european au fost lărgite, numărul lor a crescut considerabil, precum si eforturile guvernelor de a avea un program educațional cât mai bine pus la punct.
Educaţia reprezintă o prioritate de prim ordin a guvernelor din toate ţările europene, cu toate că structura sistemului de educaţie diferă considerabil de la ţară la ţară. Uniunea Europeană nu are o politică comună în ce priveşte educaţia și are rolul de a crea un sistem de cooperare între statele membre, lăsând la latitudinea fiecărei ţări modul de organizare şi conţinutul sistemului de educaţie şi formare profesională. Totuși poziția UE este subliniată în Carta fundamentală a Uniunii Europene care subliniază că "orice persoană are dreptul la educație, precum și la accesul la formare profesională și formare continuă" iar " acest drept include posibilitatea de a urma gratuit învățământul obligatoriu" . Mai mult, Uniunea Europeană pune la dispoziţia statelor membre parteneriate multinaţionale pentru educaţie, formare profesională şi tineret, scheme de schimburi şi oportunităţi de a învăţa în alte ţări, proiecte novatoare de predare şi învăţare, reţele de expertiză academice şi profesionale, un cadru de schimb de informaţii privind noile tehnologii în domeniul educaţiei şi recunoaşterea internaţională a diplomelor, o platformă de dialog şi consultare pentru compararea politicilor în domeniul educaţiei .
Articolul 165 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene (ex-articolul 145 din Tratatul ce instituie Comunitatea Europeană) subliniază faptul că acțiunea Uniunii urmărește :să dezvolte dimensiunea europeană a educației și, în special, prin învățarea și răspândirea limbilor statelor membre,să favorizeze mobilitatea studenților și a profesorilor, inclusiv prin încurajarea recunoașterii universitare a diplomelor și a perioadelor de studiu,să promoveze cooperarea dintre instituțiile de învățământ, să dezvolte schimbul de informații și de experiență privind problemele comune sistemelor educaționale din statele membre; să favorizeze dezvoltarea schimburilor de tineri și de formatori socio-educativi și să sprijine participarea tinerilor la viața democratică a Europei;să încurajeze dezvoltarea educației la distanță,să dezvolte dimensiunea europeană a sportului, prin promovarea spiritului de echitate și de deschidere în competițiile sportive și a cooperării între organizațiile cu responsabilități îndomeniul sportului, precum și prin protejarea integrității fizice și morale a sportivilor,îndeosebi a celor mai tineri dintre aceștia.
Mai mult, planurile includ mai multe oportunitati pentru tineri in acest domeniu.Strategia UE pentru tineret promovează egalitatea de șanse în domeniul educației și al integrării profesionale și îi încurajează pe tineri să joace un rol activ în societate. Strategia de la Lisabona în domeniul politicilor care vizează tineretul, intitulată „Tineretul – Investiţie şi Capacitare”, arată că tineretul reprezintă unul dintre cele mai vulnerabile grupuri din societate, mai ales în actuala criză economică şi financiară şi, în societatea noastră tot mai îmbătrânită, tinerii sunt o resursă preţioasă . Deşi astăzi tineretul din UE se bucură de oportunităţi numeroase, ei se confruntă, totodată, cu provocări dificile, deoarece mulţi părăsesc şcoala şi locul de muncă sau sunt ameninţaţi de sărăcie şi excludere socială . Noua strategie evidenţiază importanţa muncii prestate de tineri şi defineşte măsuri eficiente pentru o mai bună implementare a politicilor privind tineretul la nivelul UE.
Obiective ale Strategiei:crearea de oportunităţi în domeniile educaţiei, ocupării forţei de muncă şi al creativităţii şi antreprenoriatului-propus a se realiza prin câteva măsuri concrete precum învăţarea pe tot parcursul vieţii prin dezvoltarea învăţământului non-formal, combaterea abandonului şcolar, relaxarea condiţiilor pentru favorizarea liberei mişcări forţei de muncă în Uniunea Europeană, diversificarea calificărilor pentru un acces mai facil pe piaţa forţei de muncă europene, dezvoltarea calificărilor tinerilor pentru un acces mai facil pe piaţa forţei de muncă, încurajarea antreprenoriatului tânăr, facilitarea accesului la noile tehnologii, îmbunătăţirea accesului şi a participării depline a tuturor tinerilor la viaţa societăţii, incluzând domenii precum sportul şi sănătatea, participarea civică . Măsurile concrete prin care se vor realiza aceste obiective sunt: mobilizarea tuturor factorilor implicaţi, pentru a extrage şi ajuta categoriile de risc, realizarea unor campanii de informare asupra problemelor de sănătate şi stimularea reţelelor de informare pentru tineri, dezvoltarea de standarde calitative în legătură cu participarea tinerilor la viaţa socială sau promovarea chiar şi printre tinerii neorganizaţi în structuri de tineret a tehnicilor de tip e-democraţie, promovarea solidarităţii între tineri şi societate prin accentuarea unor domenii precum incluziunea socială, voluntariatul şi încurajarea unei relaţii ecologice cu lumea înconjurătoare . Măsurile preconizate sunt: accesul la fonduri şi programe europene, iniţierea unor modalităţi de protejare a drepturilor voluntarilor, dezvoltarea unor sisteme naţionale privind mobilitatea tinerilor, realizarea unor campanii de conştientizare a drepturilor fundamentale ale omului şi stimularea abordărilor ecologice de consum şi producţie între tineretul Uniunii Europene din prezenta realitate .
Bibliografie
1.David Philips, Hubert Ertl, Implementing European Union Education and training policy, Oxford University Press, Oxford, 2003;
2.Dan Carmagiu, Broțura Eduația, formarea profesională și tineretul, Ed. Sport și cultură, București, 2004;
3. Jeff Fountain, Deeply rooted: the frogotten version of Robert Schuman,Ed. Initial Media Publishing, Amsterdam, 2010;
4.Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
5. Tratatul de funcționare a Uniunii Europene
6.Comunicareomitetul Regiunilor, Raportul anual a Comisiei către Consiliu,Parlamentu European, Comitetul Economic și Social European și Cprivind funcţionarea celei de-a treia etape a Programului Tempus în 2006, Bruxelles, 16 Iulie 2007;
Informații din mediul online;
1. http://www.edu.ro/index.php/articles/c785/
2. http://mts.ro/informare-publica/legislatie/acte-normative-in-vigoare/strategia-uniunii-europene-privind-tineretul/
3. http://eacea.ec.europa.eu/tempus/programme/new_tempus_programme_en.php;
4. http://www.erasmusplus.ro/
5. www.economiesociala.net/educatie-ue
6. http://www.edu.ro/index.php/articles/c785/
Preview document
Conținut arhivă zip
- Educatie si tineret in Uniunea Europeana.docx