Luarea de Mită

I. Considerații generale privind infracțiunile de corupție

I. 1. Corupția fenomen social și juridic

Omul, ființa socială, prin esența și definiția sa nu trăieste izolat, singur, ci într-o permanentă și neînlăturat conviețuire cu semenii săi, de acțiune comună pentru existența, pentru supraviețuirea și evoluția lui, pentru ameliorarea mediului natural și perfecționarea celui social. El este purtătorul personalității, iar aceasta se relevă ca o însușire pe care tinde s-o dobândească, s-o exprime într-o modalitate cât mai deplină.

La rândul ei, societatea își are asigurată și poate realiza dezvoltarea sa complexă numai prin valorificarea deplină a aptitudinilor membrilor săi, a personalității acestora. Societatea este pentru fiecare individ, pentru fiecare membru al său, cadrul care asigură existentă și dezvoltarea acestuia, prin aceea ca fiecare are un statut al său în care se insumeaza totalitatea drepturilor și obligațiilor pe care societatea le acordă sau le pretinde de la fiecare

În cadrul vieții de relație, a vieții sociale, conduită (acțiunea) fiecăruia este apreciată, evaluată de ceilalți membrii ai societății și considerată „convenabilă” ori „neconvenabilă”, pentru ei sau grupul social construit după cum ea se armonizează sau vine în conflict cu acestea

Corupția face indiscutabil parte dintre acele acțiuni ale omului care sunt neconvenabile pentru societate, pentru ceilalți membrii ai acesteia.

Ea este un fenomen social fiindcă este condiționată în apariția și existența ei, de viața de relație, de viață socială și de normele de conduită statornicite în cadrul societății.

Forțele naturale care au trezit și sădit în om imperativul sociabilității, au avut darul și puterea de a inspira și determina acestuia spiritul de ordine facându-l să înțeleagă că în cadrul grupului social, interesele și acțiunile fiecăruia trebuie să se armonizeze cu acelea ale celorlalți, ca acțiunilor neconvenabile trebuie să le răspundă reacții convenabile, ca existență comună, conviețuirea oamenilor în societate nu este posibilă fără ordonare căreia trebuie să i se conformeze fiecare în parte și toți laolaltă

Corupția este un fenomen social prin condițiile de existență și totodata unul antisocial prin consecințele sale.

Odata cu încriminarea ei, corupția a devenit și un fenomen juridic.

Ca urmare a încriminării sale, corupția trece limitele faptului exclusiv social devenind și un fapt juridic, generator de consecințe juridice, de răspundere penală.

Corupția este un fenomen juridic, fapt pentru care ea este și rămâne un fenomen social, ea având loc în societate și producând urmări periculoase, dăunătoare pentru aceasta. Daca nu ar exista corupția în realitatea socială, nu ar produce urmări antisociale periculoase, ea nu ar fi încriminată, nu ar fi devenit fapt juridic.

Așadar, corupția devine un fapt juridic, reglementat prin norme de drept penal, fiindcă în prealabil ea este un fapt social, o realitate socială care nu poate fi și nici nu trebuie ignorată și care creează urmări periculoase pentru ordinea socială.

I. 2. Noțiunea de corupție în dreptul penal român și pe plan internațional. Scurt istoric al infracțiunilor de corupție

În accepțiunea generală corupția este o manifestare, o abatere de la moralitate, de la datorie, care exprimă o gravă degradare, descompunere morală, venalitate

Corupția, ca fenomen social, a atras atenția spre studiul ei, înca din antichitate.

Conform Dicționarului limbii române cuvântul “corupție” derivă din latinescul “coruptio-onis” și înseamnă stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie În materia dreptului penal, termenul caracterizează o anumită comportare a funcționarului care își comercializează, își vinde atributele funcției și încrederea acordată de societate, primind în schimb bani ori alte foloase. Reprezintă un pericol social pentru societate prin vătămarea sau punerea în pericol a desfășurării activității statului ți a tuturor sectoarelor vietii sociale

Ea a existat din cele mai vechi timpuri, din antichitate însoțind nefast societatea umană, organizată statal de la începuturile ei, de-a lungul existenței și evoluției milenare a acesteia, până în zilele noastre.

Istoric – de la inceputul moral și apoi juridic – s-a reacționat firesc împotriva corupției.

Protecția juridică împotriva corupției s-a impus nu numai datorită sentimentului firesc de ostilitate, ci mai ales din nevoia pe care societatea organizată și-o datorează și o datorează membrilor săi, de apărare împotriva descompunerii morale grave, a degradării, a venalitații celor învestiți cu exercițiul puterii sau al unei funcțiuni.

Despre corupție, la evreii antici, amintește Vechiul Testament – Cartea regilor cap. 8-3, când referindu-se la fiii lui Samuel, desemnați de el judecători, afirma că: „Fiii lui nu umblau pe căile sale, ci se abăteau la lacomie, luau daruri și judecau strâmb”

În legislațiile antice, cele mai vechi cunoscute, corupția a fost aspru pedepsită, în special atunci când era săvârșită de judecător.

Frecventa îngrijorătoare a mitei în Grecia antică l-a determinat pe Platon să propună pedeapsa cu moartea pentru funcționarii care primeau daruri pentru a-și face datoria El spunea: "Nu trebuie să primești daruri nici pentru lucrurile bune, nici pentru lucrurile cele rele".

Erau aspru pedepsiți magistrații care judecau strâmb în schimbul banilor primiți. De la Herodot aflăm că regele persan Cambyse II (Cambyses II 530 - 522 i.e.n. din dinastia Ahemenizilor, fiul lui Cirus II) a poruncit uciderea unui judecător vinovat de corupție, regele tapisandu-si scaunul cu pielea acestuia. Darius, tot un rege persan, condamnă la moarte, prin crucificare, toți judecătorii corupți. Cicero, mare gânditor al antichitătii consideră că magistratul care se lasă corupt săvârșește o crimă dintre cele mai grave.

Legile mozaice dispuneau pedepsirea prin biciuire a judecătorilor corupți, iar legile indiene îi pedepseau pe judecătorii în drept penal vinovați de corupție cu confiscarea bunurilor. La Roma: "simplul soldat primește o soldă dar nu și ofițerul; meșteșugarul și scribul sunt plătiți, dar nu și administratorul afacerilor și avocatul; în sfârșit și mai ales, adunarea municipală și magistrații acordă în mod gratuit serviciile lor" Din acest text deducem că nu era permis să se accepte compensații pentru îndeplinirea unora din cele mai importante îndatoriri civice. În timp fenomenul corupției a luat amploare, permițându-se magistraților să primească daruri, fără însă să depășească o anumită sumă în cursul unui an. În Rusia, pe vremea țarilor, se practica mituirea funcționarilor, inclusiv la nivelul demnitarilor de stat. S-a întipărit în istorie celebrul răspuns al unui înalt demnitar atunci când pentru aprobare i s-au oferit 3000 de ruble, spunându-i-se cu tot respectul că nu va afla nimeni. Răspunsul a fost: "dă-mi 5000 și spune-i cui vrei". Un alt exemplu ăn istorie este omul politic de la începutul secolului trecut, prințul Talleyrand, care a strâns o avere considerabilă din "atențiile" primite drept mită pentru diverse servicii făcute celor care apelau la el