Cuprins
- Introducere 1
- 1.1.Omogenitate sau eterogenitate 4
- 1.2.Ierarhie sau participare 8
- 1.3.Unitate sau pluralism 11
- A. Unitatea prin ierarhie 11
- B. Unitatea prin control 12
- Concluzii 16
Extras din proiect
Introducere
La nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, principiile comune aplicabile administratiei publice creeaza premizele unui „Spatiu Administrativ European”, spatiu care include un set de standarde de actiune comune în cadrul administratiei publice, definite prin lege si întarite de practici si mecanisme responsabile.
Spatiul Administrativ European reprezinta un proces evolutiv al convergentei dintre legislatia nationala privind administratia publica si practicile administrative al statelor membre.
Sistemele administrative sunt organizate în funcţie de anumite constante;
cercetarea acestora, precum şi descoperirea legilor care guvernează administraţia
au constituit din totdeauna obiective esenţiale pentru ştiinţa administraţiei.
Multă vreme, cercetarea s-a axat pe descoperirea celor mai bune reguli de organizare posibile. Fayol, Taylor şi teoreticienii americani au ilustrat această tendinţă pragmatică şi util itară, bazată pe eficienţă şi randament.
Principiile aplicabile administratiei publice, ce vizeaza atât organizarea si managementul administratiei publice cât si relatiile dintre administratii si cetateni sunt consacrate în sistemele de drept ale tarilor membre ale Uniunii Europene, atât în legi cât si în acte ale Guvernului si chiar si în jurisprudenta instantelor care solutioneaza litigii ce presupun implicarea administratiei publice.
Principiile generale ale dreptului administrativ reprezinta izvoare importante ale acestei ramuri de drept. În doctrina a fost subliniata necesitatea de a se face distinctie între acele principii care sunt prevazute în acte normative, situatie în care chiar acele acte normative sunt izvoare ale dreptului administrativ si acele principii care, fara a fi prevazute expres în vreun act normativ, se degaja prin generalizare, capatând valoarea unor izvoare distincte de actele normative respective.
În doctrina occidentala au fost identificate ca principii aplicabile în ipoteza absentei bazei legale, în activitatea administratiei comunitare, principiul egalitatii si 10 nediscriminarii, principiul securitatii juridice si al protectiei încrederii legitime, principiul proportionalitatii – pe lânga cel al legalitatii, dominant si cel al libertatii de decizie a administratiei.
Evocarea acestor principii a atras în doctrina româneasca actuala, dupa modelul doctrinei occidentale, analiza problemei inflatiei normative, ce caracterizeaza atât state de drept cu traditie, cât si unele state aflate în plina reforma .
Principiile
Sistemele administrative sunt organizate în funcţie de anumite constante;
cercetarea acestora, precum şi descoperirea legilor care guvernează administraţia au constituit din totdeauna obiective esenţiale pentru ştiinţa administraţiei. Multă vreme, cercetarea s-a axat pe descoperirea celor mai bune reguli de organizare posibile.
Fayol, Taylor şi teoreticienii americani au ilustrat această tendinţă pragmatică şi utilitară, bazată pe eficienţă şi randament.
Se apreciază, de asemenea că analiza clasică a organizării birocratice făcută de Max Weber a reunit toate cerinţele de ordine şi eficienţă ale unui model ideal de administraţie, deoarece era fundamentată pe:
● un sistem de norme abstracte, reguli, tehnici şi proceduri;
● ierarhie a funcţiilor însoţită de o disciplină strictă şi omogenă;
● funcţie publică permanentă, specializată, calificată, remunerată şi dotată cu garanţii de avansare.
Această viziune normativă despre administraţia publică ideală, a fost abandonată odată ce s-au constatat vicii de organizare birocratică, care au generat în mod inevitabil rutină, ineficienţă şi incapacitate de adaptare. În acest context, au apărut alte tendinţe organizaţionale, îndreptate înspre deschiderea sistemului administrativ la mediul exterior, atenuarea raporturilor ierarhice, apariţia centrelor de putere descentralizată.
În raport cu această evoluţie, un sistem administrativ poate fi studiat prin raportare la anumite sisteme de referinţă care oscilează între omogenitate şi eterogenitate, ierarhie şi participare, unitate şi pluralism .
Aceşti poli se constituie, în acelaşi timp, în principii de organizare a sistemelor administrative.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Principii de Organizare si Functionare a Sistemelor
- Principii de Organizare si Functionare a Sistemelor.docx
- Principii de Organizare si Functionare a Sistemelor.pptx