Proiect Individual

1. DEFINITIA DREPTULUI

Dreptul, ca si statul, este o categorie istorica aparuta pe o anumita treapta de dezvoltare a societatii omenesti, si anume in oranduirea sclavagista pentru apararea intereselor publice ale formatiunilor statale, precum si cele particulare ale cetatenilor intemeiate pe proprietatea privata asupra bunurilor.

Cuvantul "drept" are mai multe intelesuri:

a) Prin "drept" intelegem totalitatea normelor juridice adoptate de organele statului in scopul reglementarii relatiilor dintre oameni in cadrul societatii. Acesta este dreptul obiectiv.

Totalitatea normelor de drept in vigoare la un moment dat formeaza dreptul pozitiv, acesta este dreptul obiectiv privit in dinamica sa.

b) In al doilea rind prin "drept" se intelege prerogativa (facultatea, posibilitatea) unei persoane de a avea o anumita conduita, de a indeplinii anumite acte juridice, de a exercita drepturile prevazute si ocrotite de dreptul obiectiv si de a pretinde persoanei obligate sa aiba o comportare corespunzatoare dreptului sau, ce poate fi impusa la nevoie prin forta de constrangere a statului. Acesta este dreptul subiectiv.

c) In a treia acceptiune, cuvantul "drept" desemneaza sintagma "stiinta dreptului" - stiinta sociala, care studiaza legile existentei si dezvoltarii statului si dreptului, institutiile politico-juridice, si formuleaza principiile generale de conducere ale societatii, studiaza fenomenul juridic in toate formele sale de manifestare.

2. MORALA

Morala (din latina, moralitas "maniere, caracter, comportament adecvat") e o percepţie a comportamentului care diferenţiază intenţiile, deciziile şi acţiunile între cele bune (sau corecte) şi rele (sau greşite). Un cod moral e un sitem de moralitate (de exemplu bazat pe o anumită filozofie, religie sau cultură). Morala este o ramură al Eticii, disciplină a filozofiei.

3. OBICEIURI SAU TRADITII POPULARE

In cadrul societatii au existat intotdeauna o serie de reguli de comportament, care au avut ca scop stabilirea unor limite in ceea ce priveste conduita umana. Aceste reguli de conduita, creatie a societatii, au fost impuse membrilor acesteia , pentru o mai buna convietuire, sub forma de norme sociale.

Dintre toate normele sociale, obiceiul sau traditia populara se identifica cel mai bine cu notiunea de norma sociala, datorita trasaturilor sale inconfundabile, reprezinta creatia societatii, nascuta din dorintele si aspiratiile fiecarui popor, din durerile, necazurile si trairile lui, din lupta dusa pentru supravietuire, din infrangerile si victoriile avute.

Obiceiul se poate caracteriza ca fiind o regula de conduita care a luat nastere in cadrul unei societati si are la baza o repetare voluntara din partea oamenilor.

Interesul oamenilor s-a indreptat in ultimii ani spre obiceiurile folclorice. Fenomenul acesta se datoreaza incarcaturii valorice pe care le au obiceiurile, precum si interesului omului pentru ele.

Obiceiurile sint, fara indoiala, pitoresti manifestari folclorice, mari spectacole. Ele cuprind semnificatii profunde asupra omului si relatiilor lui cu natura, cu lumea inconjuratoare. Astfel obiceiurile prezinta viata sociala, diverse aspecte ale rinduielii ei, ele dezvaluie toate calitatile si defectele unei natiuni datorita caracterului sau conservator si datorita posibilitatilor de adaptare la diferite vitregii ale vremii.

In cultura romaneasca obiceiurile, in totalitatea lor, cele pe care folcloristii le-au numit calendaristice sau de peste an, impreuna cu cele ale vietii de familie formeaza un sistem interrelational, un sistem corelat cu viata omului. Sistemul este corelat la normele care organizeaza aceasta viata, la regulile de convietuire sociala, la regulile dupa care omul isi organizeaza, prin munca, raporturile lui cu natura. Acest sistem de reguli asigura buna rinduire a societatii.

Obiceiurile formeaza un mecanism activ al vietii sociale, un mecanism creator si pastrator de ordine, un mecanism creator de cultura. Prin aceasta, ele se deosebesc de celelalte categorii ale folclorului: de basme, de cintecele epice si chiar de cele lirice care vorbesc mai mult despre situatiile in care se gaseste omul, despre anumite intimplari ale vietii sociale, relateaza ca texte in sensul propriu al cuvintului, pe cind obiceiurile ne apar ca acte ale mecanismului social.

Dar in raport cu normele si regulile care organizeaza relatiile omului cu natura si relatiile interumane, intersociale, obiceiurile sint acte de comunicare cu limbaj propriu, un limbaj activ in care, pe linga cantitatea de informatie comunicata, cantitatea de actiune este mult mai mare decit in orice act de limbaj verbal. Ca acte de comunicare traditionale ele au un limbaj complex pentru ca la realizarea fiecarui obicei contribuie, de fapt mai multe modalitati de expresie. Exprimarea verbala se imbina cu cea muzicala si coregrafica, cu cea gestica si cu cea mimica.Ele se imbina creind raporturi ierarhice intre limbaje, nu numai in ansamblul obiceiului, ci si in diferite secvente, in diferitele lui momente. Se imbina pentru ca obiceiurile implica acte rituale si ceremonii, acte juridice si economice, valori morale si exprimari estetice, vechi mituri si cunostinte dobindite din experienta oamenilor sau integrate din lexicul cultural eterogen in succesiunea culturala a diferitelor epoci prin care obiceiul a trecut. Sint marci plasate intre secventele succesive ale vietii cotidiene, pentru a-i sublinia diferite etape, pentru a-i da ritmul necesar unei trairi in dinamism propriu.

Obiceiul ca act de comunicare cultural stabileste, de fapt, un raport de schimb intre partenerii lui, schimb de informatii, de bunuri, schimb de servicii. Fiecare act de comunicare, deci si fiecare obicei, transmite un mesaj prin care se face schimbul.

In cultura traditionala comunicarea intre om si natura se facea la nivelul practicii primitive, intre om si reprezentarile pe care si le-a facut despre fenomenele naturii la nivelul miturilor si riturilor. Iar pe planul social concret, raporturile de schimb se stabileau la nivelul obiceiurilor, al normelor de comportare, al ceremonialelor, intre indivizii aceluiasi grup social si intre grupuri sociale diferite, de natura si dimensiuni variate: grupuri teritorial si etnic diferite. Limita schimburilor era determinata de puterea de intelegere, de capacitatea de a comunica.

In cultura populara traditionala, obiceiurile formeaza un capitol important, fiindca intreaga viata a omului, munca lui din timpul anului si diferitele lui ocupatii, relatiile cu semenii si cu intruchiparile mitologice erau intretesute cu obiceiuri. in folclorul nostru, unele obiceiuri au pastrat pina astazi forme ample de desfasurare, in care vechile rituri se imbina cu acte ceremoniale, cu manifestari spectaculoase. Ele sint adevarate sarbatori populare bogate in cintece, dansuri poezie si acte mimice si dramatice. La aceste sarbatori contribuie toate domeniile folclorului si chiar unele domenii ale artelor populare plastice, de exemplu costumul si diferitele obiecte de recuzita.