Terorismul - Trecut și Actualitate

1. Introducere

În lumea contemporană, majoritatea statelor lumii manifestă preocupare pentru redefinirea strategiei lor de securitate în condiţiile în care ameninţările cărora trebuie să le facă faţă îşi au rădăcini în locuri dintre cele mai surprinzătoare, iar terorismul este din ce în ce mai prezent, mai specific şi mai ancorat în capabilităţi materiale.

Din timpuri imemoriale, terorismul a fost asociat cu viaţa politică a omului, asasinatele şi răpirile au fost utilizate de primele comunităţi tribale pentru a provoca teroare în rţndul altor comunităţi similare şi pentru a le determina, astfel, să părăsească terenurile fertile pe care le constituiseră deoarece expansiunea teritorială a fost dintodeauna un obiectiv politic.

Din punct de vedere etimologic, noţiunea de terorism este un derivat de la teroare, cuvânt de origine latină. Încă înainte de romani, în mitologia greacă, teroarea - Phobus şi frica – Deimos, erau numele celor doi cai care trăgeau carul de luptă al zeului Ares, zeul războiului, al violenţei instituţionalizate. Frica era recunoscută de ei ca o reacţie la lucruri noi şi ciudate, periculoase şi neaşteptate, frica era o reacţie a cetăţenilor eleni la schimbările politice majore din cetate, dacă erau de natură încât să ameninţe securitatea individuală şi a comunităţii.

Începând cu anul 1880, termenul de terorist a început să fie asociat cu violenţa şi teroarea. În prima jumătate a secolului XX, actele de terorism încep să fie iniţiate, la scară largă, în primul rând de organizaţii teroriste de forţă, după planuri riguros orchestrate şi prestabilite.

Rod al acţiunilor acestor organizaţii secrete teroriste a fost şi cel mai cunoscut atentat cu consecinţe istorice atât de grave încât a condus la declanşarea primei conflagraţii din istoria omenirii, şi anume atentatul din 28 iunie 1914, soldat cu asasinarea arhiducelui Frantz Ferdinand, moştenitorul tronului austro-ungar, la Sarajevo, capitala provinciei Bosnia-Herţegovina. A fost punctul culminant al unei întregi campanii de atentate împotriva reprezentanţilor monarhiei austro-ungare, numai în perioada 1910-1914 înregistrându-se şase atentate la viaţa demnitarilor din familia de Habsburg.

Terorismul a fost una din problemele aflate frecvent pe ordinea de yi a Adunării Generale a ONU care a adoptat în acest sens Rezoluţia 303 din 18 decembrie 1972 prin care se recomanda adoptarea de urgenţă a unor măsuri de combatere a terorismului, intensificarea cooperării internaţionale în acest domeniu.

2. Caracteristicile terorismului

Cum terorismul are în prezent o manifestare preponderent internaţională, vorbindu-se mai degrabă de un terorism internaţional decât de un terorism intern, unii autori au definit terorismul, mai exact terorismul internaţional, ca fiind fenomenul care reprezintă utilizarea sau ameninţarea cu utilizarea unei violenţe, ce creează o stare generalizată de teamă în scopuri politice de către un individ sau un grup, atunci când acţionează în favoarea sau împotriva unei autorităţi guvernamentale, când asemenea acţiuni urmăresc să influenţeze atitudinea şi comportamentul unui grup social mai cuprinzător decât victimele imediate şi când prin naţionalitatea sau legăturile externe ale autorilor, localizarea lor, natura victimelor sau mecanismul de înfăptuire şi ramificaţile lui depăşesc frontierele naţionale ale unui stat.

Şi în România, în doctrina de spcialitate vizând terorismul internaţional, ilustrul reprezentant şi eminenttul jurist Vespasian Pella afirma că: terorismul nu este niciodată un delict politic şi nici delict social, ci coruperea unui scop politic şi social.

O constatare sugestivă şi plină de interes sub aspectul definirii terorismului este reliefată de doi cercetători olandezi de la Universitatea din Leiden Ei au strâns 109 definiţii academice şi oficiale ale terorismului şi le+au analizat principalele elemente.

Astfel, Departamentul de stat al S.U.A. are o poziţie mai pragmatică şi nuanţată , definind terorismul ca fiind violenţa premeditată, motivată politic, îndreptată împotriva unor ţinte noncombatante de grupuri subnaţionale ori de agenţi de stat clandestini, având de obicei scopul de a influenţa un public.

O definiţie juridică a terorismului din Marea Britanie are următoarea formulareŞ din punct de vedere legal, terorismul reprezintă utilizarea violenţei în scopuri politice şi cuprinde toate tipurile de violenţă care urmăresc inducerea sentimentului de frică în rândul populaţiei sau al unei părţi din populaţie.

Desigur, este greu să defineşti terorismul, însă poate fi identificat ca şi formă de manifestare prin caracteristici definitorii ce pot fi grupate.

Ca strategie, terorismul recurge la folosirea panicii. Folosirea panicii este în strnsă legătură cu publicitatea ce constituie un alt element indispensabil aş strategiei utilizate. Astfel, pentru ca teroriştii sa poată utiliza frica, ei trebuie să facă publicitate prin acţiunile lor.

Nu în ultimul rând, trebuie precizat că astăzi proliferează mai mult ca oricând atacurile sinucigaşe prin metode inimaginabile, un atare mijloc de săvârşire a actelor teroriste completând panoplia enumerată anterior, fără însă a epuiza diversitatea şi varietatea acestor mijloace şi metode cu care au acţionat teroriştii sau cu care vor acţiona în viitor.