Extras din proiect
INTRODUCERE
Derivat din termenul latinesc "jus" care înseamnă "drept", conceptul de justiţie cunoaşte în prezent în ţara noastră valenţe nebănuite şi absolut incredibile pentru părinţii săi fondatori din Antichitate. La origine, justiţia era menită să echilibreze nedreptăţile existente în societate, dintr-un motiv sau altul, de aici şi reprezentările sale sub forma unei femei ţinand în mână balanţa, dar legată la ochi - semn că "justiţia e oarbă", adică nu ţine cont de emoţii, sentimente, opinii sau legături de rudenie, deci se aplică în mod egal tuturor.
Între timp, au apărut nenumărate exceptii de la regulă, care au deformat menirea iniţială, creând astfel o clasă de persoane la care justiţia nu poate ajunge, care se situează deasupra legi, evident în mod incorect. În funcţie de perioada şi de tendinţa diverselor epoci istorice, aceste exceptii se bazează pe statut social, putere militară, putere fizică individuală, avere etc. Ele au alimentat impresia publicului că este de dorit să se ajungă în asemenea poziţii în care totul să fie permis, indiferent de efectele negative produse asupra societăţii.
În momentul în care unul dintre aceşti "potenţati" imuni faţă de lege suferă consecinţele corecte ale faptelor sale reprobabile faţă de societate, cei care sunt obişnuiţi cu strambătatea sistemului încearcă să acrediteze ideea că este vorba de un abuz, invocând tot felul de formalităţi, ignorând însă spiritul legii, din punctul meu de vedere mult mai important decăt litera ei. Astfel ajungem la situaţia absurdă în care cei vinovaţi se consideră victime, iar cei nevinovaţi sunt deodată incluşi în categoria agresorilor. Evident, ei agresează o ordine bazată pe corupţie şi nedreptate, însă cei care sunt vizaţi nu fac altceva decât să manipuleze opinia publică susţinănd că ei reprezintă adevărul.
În cele din urmă, nu putem decât să observăm că toate legile umane sunt supuse greşelii inerente în natura umană. La fel şi aplicarea lor. Însă perseverarea în greşeală nu poate să servească decât scopurilor oculte care încearcă să ocolească legea şi să creeze un sistem paralel, criminal. De aceea societatea trebuie să se mobilizeze împotriva acelor factori care constituie simboluri ale sfidării bunului simt şi legalităţii şi să elimine din rândul său personajele publice care periclitează bunul său mers către o soartă mai bună, o replică palidă dar certă a Cetăţii Domnului.
I. Analiza evoluţiei serviciilor juridice în România în perioada 2005 - 2010
1. Populaţia ocupată în sectorul juridic (numărul de judecători)
Anul Pop. ocupată în sectorul juridic
I t/1 I t/t-1 t/1
t/t-1
t/1
t/t-1
2005 3671 - - 1 1 100 100 - -
2006 3799 128 128 1.03 1.03 103 103 3 3
2007 4111 440 312 1.12 1.08 112 108 12 8
2008 4142 471 31 1.13 1.01 113 101 13 1
2009 3904 233 -238 1.06 0.94 106 94 6 6
INDICATORI
A.Mărimi absolute
Sporul ne arată cu cât s-a modificat nivelul populaţiei ocupate în sectorul juridic în perioada curentă faţă de anul 2005( bază fixă), precum şi nivelul populaţiei ocupate în justiţie în anul curent faţă de anul precedent (bază în lanţ).
- Bază fixă = yt – y1
= 3799 – 3671=128;
Populaţia ocupată în sectorul juridic a crescut cu 128 persoane în anul 2006 faţă de anul 2005.
= 4111 – 3671=440
Populaţia ocupată în sectorul juridic a crescut cu 440 persoane în anul 2007 faţă de anul 2005.
= 4142 – 3671 = 471
Populaţia ocupată în sectorul juridic a crescut cu 471 persoane în anul 2008 faţă de anul 2005.
= 3904 – 3671 = 233
Populaţia ocupată în sectorul juridic a crescut cu 233 persoane în anul 2009 faţă de anul 2005.
- Bază în lanţ = yt - yt-1;
= 3799 – 3671 = 128
Populaţia ocupată în sectorul juridic a crescut cu 128 persoane în anul 2006 faţă de anul 2005.
= 4111 – 3799 =312
Populaţia ocupată în sectorul juridic a crescut cu 312 persoane în anul 2007 faţă de anul 2006.
= 4142 – 4111= 31
Populaţia ocupată în sectorul juridic a crescut cu 31 persoane în anul 2008 faţă de anul 2007.
= 3904 – 4142 = -238
Populaţia ocupată în sectorul juridic a scăzut cu 31 persoane în anul 2009 faţă de anul 2008.
B.Mărimi relative
a).Indicii de evoluţie ne arată de câte ori s-a modificat nivelul populaţiei ocupate în perioada curentă faţă de anul 2005 (bază fixă), precum si nivelul populţiei ocupate în justiţie în anul curent faţă de anul precedent (bază în lanţ).
- Bază fixă It/1 = yt/y1
I2006/2005 = 3799/3671 =1.03
Populaţia ocupată în sectorul juridic a crescut de 1.03 ori în anul 2006 faţă de anul 2005.
I2007/2005 = 4111/3671 =1.12
Populaţia ocupată în sectorul juridic a crescut de 1.12 ori în anul 2007 faţă de anul 2005.
I2008/2005 = 4142/3671 = 1.13
Populaţia ocupată în sectorul juridic a crescut de 1.13 ori în anul 2008 faţă de anul 2005.
I2009/2005 = 3904/ 3671 = 1.06
Populaţia ocupată în sectorul juridic a crescut de 1.06 ori în anul 2009 faţă de anul 2005.
- Bază în lanţ It/t-1 = yt/yt-1
I2006/2005 = 3799/3671 =1.03
Populaţia ocupată în sectorul juridic a crescut de 1.03 ori în anul 2006 faţă de anul 2005.
I2007/2006 = 4111/3799 = 1.08
Populaţia ocupată în sectorul juridic a crescut de 1.08 ori în anul 2007 faţă de anul 2006.
I2008/2007 = 4142/4111= 1.01
Populaţia ocupată în sectorul juridic a crescut de 1.01 ori în anul 2008 faţă de anul 2007.
I2009/2008 = 3904/4142 = 0.94
Populaţia ocupată în sectorul juridic a scăzut de 0.94 ori în anul 2009 faţă de anul 2008.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Analiza si Previziunea Evolutiei Serviciilor Juridice.doc