Analiza Turismului Internațional în Spațiul European

Analiza turismului internaţional în spaţiul european

1. Introducere

Turismul, ca activitate umană, este de neconceput fără prezenţa factorului antropic.Omul devine astfel elementul ei motrice, realizând, prin sine şi pentru sine, întreaga suită de elemente componente ale fenomenului turistic. În consecinţă, locul său trebuie căutat, înainte de orice, în sfera geografiei umane.

Pe de altă parte, desfăşurarea fenomenului turistic are, pe lângă finalitatea ei psihologică şi fiziologică (recreerea şi recuperarea fizică) şi o importantă consecinţă de ordin economic. Prin consumul produsului turistic, indiferent dacă este vorba de atracţii ale fondului turistic sau elemente ale infrastructurii adiacente, se realizează venituri importante. De altfel, există tendinţa de a se aprecia valoarea (eficienţa) actului turistic nu atât prin efectele sale beneficătoare asupra fiinţei umane (e drept, greu de estimat), cât mai ales cuantumul beneficiilor aduse de desfăşurarea acestuia. Ca urmare, turismul devine o ramură economică de prim rang „o industrie fără fum”.

Definiţia dată de Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.), în privinţa noţiunii de turism este următoarea: „Activităţile desfăşurate de persoane, pe durata călătoriilor şi sejururilor, în locuri situate în afara reşedinţei obişnuite, pentru o perioadă consecutivă ce nu depăşeşte un an (12 luni), cu scop de loisir*, pentru afaceri sau alte motive”.

Turismul reprezintă o componentă a călătoriei, înţelegând, prin călătorie, în sens larg, deplasarea dintr-o localitate în alta. Turismul înseamnă activitatea de a călători în afara mediului obişnuit al unei persoane, în orice scop (cu câteva excepţii, în primul rând când persoana respectivă urmează să desfăşoare în locul în care călătoreşte, o activitate remunerată sau se află în situaţii precum efectuarea de tratamente clinice, arest, închisoare ş.a.).

În funcţie de o ţară dată, conform definiţiilor EUROSTAT , se pot distinge trei forme elementare ale turismului:

1) Turismul intern, cuprinzând activităţile rezidenţilor unei ţări care călătoresc doar în interiorul acelei ţări, dar în afara reşedinţei lor obişnuite.

2) Turismul receptor, cuprinzând activităţile non-rezidenţilor care călătoresc într-o ţară dată, alta decât cea unde îşi au reşedinţa obişnuită.

3) Turismul emiţător (emitent), cuprinzând activităţile rezidenţilor unei ţări date, care călătoresc şi îşi petrec sejururile într-o altă ţară decât cea în care îşi au reşedinţa lor obişnuită.

Aceste forme elementare ale turismului pot fi combinate între ele, în mai multe moduri, rezultând următoarele categorii ale turismului:

a) Turismul interior, format din turismul intern şi turismul receptor;

b) Turismul naţional, format din turismul intern şi turismul emiţător (emitent)

c) Turismul internaţional (al unei ţări), format din turismul emiţător şi turismul receptor.

O definiţie oficială a turismului internaţional a fost adoptată, la solicitarea O.M.T., în cadrul Conferinţei internaţionale privind statisticile şi sondajele, în iulie 1991. Această definiţie porneşte de la noţiunea de „vizitator” şi face distincţia dintre „turist” şi „vizitator de o zi” sau „excursionist”.

Clasificarea călătorilor internaţionali, realizată de Organizaţia Mondială a Turismului, este prezentată în figura nr. 1

Figura nr. 1: Clasificarea călătorilor internaţionali

Sursa: Organizaţia Mondială a Turismului (OMT)

Turismul fiind o activitate caracterizată printr-o dinamică spaţială continuă, ea implică existenţa factorului uman, în felul următor se evidentiază următoarele tipuri de persoane:

1. Vizitatorul internaţional - orice persoană care vizitează o ţară, alta decât cea în care aceasta îşi are reşedinţa sa obişnuită, pentru o perioadă care să nu depăşească 12 luni şi al cărei motiv principal al vizitei este altul decât cel de a exercita o activitate remunerată în ţara vizitată.

2. Turiştii internaţionali - constituie una dintre cele două categorii de vizitatori internaţionali, alături de excursionişti. Atunci când durata deplasării atinge sau depăşeşte 24 de ore, respectiv când vizitatorii petrec o noapte în ţara vizitată, aceştia sunt consideraţi a fi „turişti”, în timp ce aceia a căror deplasare durează mai puţin de 24 ore, deci fără a comporta o înnoptare, sunt consideraţi a fi „vizitatori de o zi” sau „excursionişti”.

3. Vizitatorul de o zi - sau excursionistul este acel vizitator (internaţional, în acest caz) care nu petrece nici o noapte într-o unitate de cazare, colectivă sau individuală, în locul, respectiv ţara vizitată.

Turismul internaţional reprezintă 25-30 % din comerţul mondial de servicii. Principalele ţări furnizoare de turişti sunt: SUA, Germania, Franţa, Marea Britanie, Canada, Olanda, Italia, Suedia, Japonia şi altele, iar dintre ţările primitoare amintim: Spania, Franţa, Marea Britanie, Austria, Germania, Elveţia şi altele. Cele mai mari încasări din turism au fost înregistrate în Italia, urmată de Spania, Franţa, Marea Britanie, Austria, Germania, Elveţia şi altele.

Privind curentele turistice internaţionale, cea mai puternică integrare atât a ofertei, cât şi a cererii se întâlneşte pe continentul european unde peste 89% din călători provin tot din ţările europene. Principalele destinaţii sunt sudul şi vestul continentului, în timp ce cea mai dinamică evoluţie a călătoriilor aparţin Europei de Est. Continentul asiatic se situează pe locul doi ca destinaţie turistică şi ca ritm de creştere a circulaţiei turistice. În cadrul acesteia, Asia de Vest primeşte jumătate din fluxul de turişti care vizitează continentul, iar cea mai dinamică circulaţie turistică ce provine din ţările europene se îndreaptă spre Asia de Est şi de Sud.