China - cultura afacerilor și etica în afaceri în China

China nu este numai cea mai populata tara din lume, ci se poate lauda ca fiind si cea mai veche civilizatie de pe planeta, o societate bazata pe agricultura, care a luat nastere de-a lungul Fluviului Galben (Huanghe) cu 5000 de ani in urma. In decursul acestei lungi perioade practic un record al istoriei omenirii, China, in fond o tara izolata, despartita de alte popoare printr-un ocean vast la est, jungle la sud, lanturi semete de munti la vest si stepe inghetate la nord, nu a fost niciodata in relatii amicale, durabile cu vreo tara indepartata. Timp de doua milenii, Imperiul Chinez a reprezentat propriul sau univers, asimiland Coreea, Vietnam si alte tari vecine si cerand altora tribut, printre care si Japoniei. Cultura sa neintrerupta s-a raspandit de-a lungul secolelor pe tot cuprinsul Asiei de Est, unde influenta sa este evidenta in muzica, dans, pictura, religie, filosofie, arhitectura, teatru, structura si gestionarea societatii si, mai presus de toate, in limba si literatura.

Occidentalii care considera China o tara apartinand Lumii a Treia, relativ inapoiata din punct de vedere al tehnologiei nesofisticate, infrastructurii razlete, igienei ingrozitoare, poluarii scapate de sub control, politicii invechite si comunicarii neadecvate, cad in capcana de a judeca gresit, de a subestima si a nu intelege forta si impactul pe care poporul chinez il are asupra vecinilor sai si, altfel spus, asupra lumii in general. China se considera Chung-Kuo – Regatul din Mijloc, centrul Universului si locul in care se pastreaza cel mai vechi stil de viata din lume.

Un oaspete apartinand dinastiei Tang (epoca de aur a Chinei) isi va vedea mostenirea intacta pe strazile si campiile Chinei de azi. Chinezii, care numara un miliard de oameni, nu isi vad stirbita autoritatea morala, exercitata cu atata putere timp de mii de ani , iar sentimentul superioritatii lor culturale este mai puternic chiar decat al japonezilor, pe care i-au civilizat. In ochii chinezilor, strainii sunt inferiori, corupti, decadenti, neloiali si inconsecventi, adesea hegemonisti, barbari, in esenta"diavoli".

O data ce esti pe deplin constient de parerea pe care o au chinezii despre tine, iti va fi mai usor sa tratezi cu ei. Ei nu pot fi acuzati de superficialitate in formularea acestei ipoteze. In timpul Razboaielor Opiului, intre anii 1839-1860, Anglia le-a varat pe gat chinezilor opiul bengalez, a anexat Hong Kong-ul si a revendicat enclave in mai multe porturi chineze, inclusiv in Shanghai. Franta, Germania si Rusia au urmat curand exemplul britanicilor, in timp ce japonezii, imitandu-i pe occidentali, au zdrobit China in razboiul din 1894-1895 si au anexat Taiwanul. Aceasta s-a dovedit a fi numai inceputul unei invazii generale a continentului, urmate de razboiul civil de dupa retragerea japonezilor si a culminat cu victoria fortelor lui Mao in 1949. "Diavolii" straini au fost nevoiti sa-si abandoneze ghetourile profitabile din Shanghai si din alte orase, lasand numai Hong Kong-ul in maini straine.

Se intelege de la sine ca aceasta xenofobie ar putea fi o reactie fireasca la evenimentele amintite mai sus. Daca chinezii detin in realitate o superioritate culturala asupra restului popoarelor, este o alta problema. Ei considera ca da. Numeroasele si maretele realizari si talente spirituale si artistice ale civilizatiei chineze nu sunt inegalabile in alte parti ale lumii. Desi scurta ocupatie europeana a celor doua Americi ar putea sa le descalifice dintr-o competitie serioasa, gandirea clara si valorile spirituale ale grecilor antici trebuie sa le introduca in cursa; talentele organizatorice si complexitatea cuceririi Imperiului Roman sunt comparabile cu cele ale chinezilor; mai presus de toate, Renasterea italiana a scos la iveala niste giganti artistici care s-ar putea considera ca au egalat (sau chiar au intrecut) capodoperele estetice chineze, indiferent ca e vorba de muzica, pictura, opera, dans sau arhitectura. Leonardo da Vinci, Michelangelo, Tiziano, Rafael, Verdi, Rossini si Dante sunt greu de invins.

Chinezii nu neaga acest lucru. Ei sunt capabili sa-si exprime admiratia fata de creatiile artistice europene, in felul lor, la fel cum apreciaza si eficienta sistemului politic si progresul tehnologic american, britanic si francez. Ei se simt superiori in domeniul valorilor spirituale si morale. In masura in care majoritatea popoarelor considera ca normele lor sunt cele corecte si ca numai comportamentul lor este cu adevarat exemplar – acest lucru nu este surprinzator in sine. Cu toate acestea, chinezii, asemenea rusilor si musulmanilor, combina simtul dreptatii morale cu critica acerba la adresa societatilor occidentale. Ei considera ca marile natiuni europene, foste glorii imperiale: Anglia, Franta, Spania si Portugalia se afla in declin, decadere, dezintegrare spirituala. Ei sunt de parere ca, de pilda, cultura americana a inceput sa decada inainte de a atinge apogeul. Japonezii, care pe vremuri studiau cu seriozitate filosofiile si preceptele chineze, au cedat in fata materialismului si societatii de consum. Rusia nu a fost niciodata admirata.