Extras din proiect
1. Concurența
Concurența, ca noțiune de bază a microeconomiei, poate fi privită ca fiind confruntarea între agenții economici, pentru atragerea consumatorilor cu ajutorul prețurilor și calității bunurilor, în scopul obținerii unor profituri cât mai consistente.
1.1 Noțiunea de concurență
Alături de cerere, ofertă și preț, concurența este una dintre variabilele definitorii ale pieței, o trăsătură esențială a pieței.
Concurența este însă o confruntare deschisă, loială în cadrul căreia unitățile economice, în calitatea lor de vânzători, învață, printr-un proces continu de ,,tatonări și erori”, să-și îmbunătățească situația.
Adesea, concurența este considerată calea de satisfacere a intereselor tuturor participanților la viața economică. Făcând posibil ca în societate să se producă numai ce și cât este necesar, cerut și dorit de consumatori, la cele mai scăzute costuri posibile, concurența asigură profiturile scontate de firme și satisfacerea, în cât mai mare măsură, a nevoilor consumatorilor.
1.2 Funcțiile concurenței
a) Stimulează progresul economic: conduce la inovație și creativitate, favorizând creșterea eficienței, economisirea resurselor, satisfacerea mai bună a nevoilor;
b) Diferențiază agenții economici: îi favorizează pe cei creativi, abili, întreprinzători;
c) Duce la diferențierea și diversicarea ofertei, la reducerea costurilor și chiar a prețutilor de vânzare;
d) Permite cumpărătorului să găsească furnizorul cu marfa cea mai bună și mai ieftină, stimulând sau constrângând producătorii să găsească soluții pentru a lărgi piața și a-și ameliora activitatea;
e) Concurența și proprietatea privată favorizează formarea unor comportamente raționale, dezvoltarea responsabilității pentru deciziile adoptate, asumarea căștigurilor dar și a riscurilor care rezultă pentru agenții economici;
f) Favorizează ajustarea reciprocă a cererii și ofertei prin decizii autonome ale producătorilor, vânzătorilor, distribuitorilor și cumpărătorilor;
g) Când este necorespunzător reglementată și supravegheată concurența se poate transforma în contrariul său: generează risipă de reurse; conduce la concentrarea exagerată a forței economice; poate deprecia calitatea bunurilor etc.
1.3 Tipuri de concurență
1.3.1 Concurența perfectă
Piața cu concurența perfectă presupune asemenea raporturi de piață, încât toți vânzătorii (producătorii) sunt capabili să-și vândă toată producția, toate mărfurile oferite la prețul pieței, fără a-l putea determina hotărâtor, iar cumpărătorii (consumatorii) pot să achiziționeze tot ceea ce cea au nevoie și cât doresc la același preț al pieței, de asemenea, fără a-l influența după bunul lor plac.
Trăsăturile pieței cu concurență perfectă sunt:
- atomicitatea perfectă a cererii și ofertei
- omogenitatea produsului
- accesibilitatea în ramură, adică libera intrare pe piață
- transparența deplină a informațiilor
- mobilitatea liberă a resurselor și factorilor de producție
1.3.2 Concurența imperfectă
Piața cu concurență imperfectă desemnează acea situație de piață când agenții economici, în calitatea lor de vânzători sau cumpărători, pot să influențeze, prin acțiuni unilaterale, raportul dintre cererea și oferta de mărfuri, precum și nivelurile și dinamicele prețurilor.
Concurența imperfectă este forma concurenței care există în realitate și în care participanții au forță economiă diferită (dispun de informații mai ample, sau mai restrânse, de importanță diferită sau se diferențiază între ei).
Cele mai importante condiții ale concurenței imperfecte sunt următoarele:
- există fie puțini vânzători relativ puternici și mulți cumpărători mici și dispersați (oligopolul);
- fie puțini cumpărători și mulți vânzători (oligopsonul);
- produsele sunt diferențiate real sau doar imaginar, chiar și prin falsificări;
- există condiții pentru ca diferiți agenți economici să exercite un control efectiv asupra prețurilor;
- apariția de noi dificultăți în ceea ce privește intrarea noilor producători în ramuri și sectoare;
- rivalități vizibile în relația cu publicul privind calitatea produselor, frustrarea pe diferite căi a consumatorilor etc.
Conținut arhivă zip
- Concurenta si Manifestarea Acesteia in Economia de Piata.pptx