Criza economică - Suedia

Introducere

Criza economică începută în 2007 şi cu termen de finalizare incert reprezintă un subiect preocupant pentru multă lume. Este cert că astăzi asistăm la cea mai gravă criză din ultimii 80 de ani.

Avem o explicaţie oficială a crizei, furnizată de instituţiile publice, potrivit căreia problema îşi are originea în comportamentul nepotrivit al agenţilor economici (cuvinte cheie: egoism, lăcomie, speculaţie ş.a.) şi în imposibilitatea pieţei de a funcţiona lin, asigurând alocarea corespunzătoare a resurselor (cuvinte cheie: asimetrie informaţională, capcana lichidităţii, deflaţie ş.a.). Pe de altă parte, majoritatea cercetătorilor – membri ai corpului academic, dar şi analiştii din sectorul privat – susţin că tocmai intervenţia statului a sădit seminţele turbulenţelor financiare pe care le traversăm în prezent. Ca un corolar, potrivit acestora, reţeta prescrisă de autorităţi nu poate duce la atenuarea dificultăţilor economice ci, din contră, la agravarea lor.

Criza economică este rezultatul unui complex de factori, care includ în principal: erori de politică monetară, distorsionarea stimulentelor agenţilor economici şi patologia politicii de reglementare financiar-bancară.

Repere asupra crizei

Criza economică și financiară a debutat în februarie 2007, manifestându-se mai mult ca o criză financiară americană. Primele semne ale debutului acestei crize au fost date de faptul că din ce în ce mai mulți clienți nu-și mai achitau ipotecile cu grad ridicat de risc. Situația s-a înregistrat începând cu ultimile luni ale anului 2006, dar s-a agravat în ianuarie și februarie 2007. La 1 februarie 2007 a fost adoptată în SUA legea creșterii salariului minim (Fair Minimum Wage Act of 2007) care a blocat investițiile și implicit creditarea. De asemenea, a redus drastic eficiența companiilor americane aflate în competiție cu economiile emergente, în special China. Aceeași abordare o observăm și în țările europene. De altfel observăm că cele mai afectate țări din Europa au fost cele în care, în anii premergători crizei, au avut loc creșteri semnificative ale salariului minim. Cea mai mare creștere a salariului minim din Uniunea Europeană a înregistrat-o Letonia. De altfel Letonia a fost și cea mai afectată de criză. Rezultatul acestei creşteri spectaculoase a fost apariţia unei crize extrem de puternice cu şomaj ridicat.

Țara care a fost cel mai puțin afectată de criză este Suedia; aceasta, împreună cu alte 5 țări membre UE nu au salariu minim. Însă mai multe detalii despre Suedia se vor afla în rândurile ce urmează.

Desigur că nu se poate afirma că singurul element care a declanșat criza financiară l-a constituit creșterea nesustenabilă și făr ă acoperire economic a salariilor. Aceasta este una dintre modificările de tip structural care, odată efectuate, creează reacții în lanț, determinând scăderea fezabilității oricărei investiții în contextul unei competiții internaționale în creștere datorită fenomenului de globalizare.

Ca o scurtă retrospectivă a crizei financiare dorim doar să punctăm următoarele date:

▪ 1 februarie 2007 - A fost adoptată legea creșterii salariului minim (Fair Minimum Wage Act of 2007) care a blocat investitiile și implicit creditarea. De asemenea, a redus drastic eficiența companiilor americane aflate în competiție cu economiile emergente, în special China.

▪ 17 februarie 2007 — banca britanică Northern Rock este naționalizată;

▪ 16 martie 2007 — banca JP Morgan Chase & Co a cumpărat banca de investiții Bear Stearns la un preț foarte scăzut, cu ajutorul băncii centrale americane (Federal Reserve);

▪ 7 septembrie 2008 — cele mai mari bănci de credite ipotecare din Statele Unite — Freddie Mac și Fannie Mae — sunt puse sub supraveghere federală;

▪ 15 septembrie 2008 — compania Merrill Lynch (a treia bancă

Mondială de investiții) este preluată de Bank of America, iar Lehman Brothers (a patra bancă de investiții din lume) falimentează;

▪ 16 septembrie 2008 — banca central americană Federal Reserve și guvernul american au naționalizat cel mai mare grup de asigurări din lume, AmericanInternational Group (AIG), amenințat de faliment și i-au acordat un ajutor de 85 miliarde dolari;

▪ statele europene și cele asiatice anunță, pe rând, intrarea în recesiune;

▪ 1 decembrie 2008 — SUA anunță că erau de un an în recesiune.

Ne oprim aici cu înșiruirea cronologică a desfășurării crizei limitându-ne la a spune că acestă criză a debutat ca o criză financiară americană, dezvoltându-se ca o criză financiară globală. De altfel, Niall Fergusson caracteriza criza ca fiind „o criză a globalizării înseși”, iar Fareed Zakaria consideră că „ne confruntăm de fapt cu o criză a globalizării și nu cu una a capitalismului”.

Criza financiară s-a transformat într-o criză economică, pe de o parte datorită lipsei lichidităților și a finanțării tot mai dificile pentru mediul de afaceri și, pe de altă parte, datorită faptului că, în statele în care au existat probleme economice de natură structurală, acestea s-au manifestat foarte virulent încă de la debutul crizei. Problemele de natură structurală sunt, de exemplu: creșterea nesustenabilă și fără a fi acoperită de o sporire a productivității muncii; utilizarea unor instrumente financiare speculative (așa numite „instrumente toxice”); cheltuieli bugetare supradimensionate care determină deficite exagerate; operarea pe piața de capital cu asset-uri a căror valoare este supraapreciată. Marile falimente și căderea burselor au determinat crearea unui val de tip „tsunami” în sensul în care instituțiile financiare au înăsprit condițiile de creditare reducându-și expunerea, investitorii au devenit tot mai sceptici și mai reținuți în a investi în afaceri noi, a scăzut consumul ceea ce a dat o nouă lovitură afacerilor în debutul anului 2008. Injectarea de lichidități atât de către FED (Federal Reserve - Banca Centrala a SUA) cât și de către BCE și ceilalți actori europeni a fost o soluție de moment dar care nu a fost de natură a rezolva problemele de sistem. Astfel că în anul 2010, datorită îndatorării excesive a statelor pentru a finanța deficite bugetare foarte mari, asistăm nu numai la o criză financiară si economică, ci și la o criză a datoriilor suverane ale statelor.