Etică în afaceri - Coca Cola

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

TEMA NR. 1 - Abordarea etica si de responsabilitate sociala in managementul afacerilor .

1.1. Trecerea in revista a teoriilor privind compatibilitatea dintre etica si afaceri cu prezen -

tarea tezelor sau a teoriilor respective, autorilor si a argumentelor folosite (pro, contra) ;

Principalele teorii etice la care fac des referire lucrarile de etica in afaceri si in ale caror cadre conceptuale sunt elaborate marea majoritate a incercarilor de clarificare a problemelor morale cu care se confrunta afacerile sunt : etica virtutilor, utilitarismul si etica datoriei.

Etica virtutilor (virtue ethics) – este una din teoriile etice standard la care se raporteaza argumentele specialistilor in business ethics si reprezinta o varianta actualizata a ideilor expuse cu mult timp in urma de catre Aristotel.

Aristotel distinge valorile – scop, pretuite si urmarite pentru ele insele, si valorile - mijloc, pretuite si urmarite in vederea atingerii altor scopuri mai inalte “Apare insa o deosebire in ceea ce priveste scopurile urmarite: uneori ele constau in activitatea insasi: alteori, dincolo de activitate, sunt vizate opere finite”.

Numind valoarea „bine”, Aristotel considera ca binele suprem, adica valoarea – scop prin excelenta, este “fericirea”, intrucat toti oamenii vor in mod natural sa fie fericiti si nimeni nu urmareste sa dobandeasca fericirea ca mijloc pentru altceva, ci numai ca scop in sine.

Acesta nu predica asceza ci spune ca, pentru a fi fericit, omul are absoluta nevoie de sanatate si de placerile firesti ale vietii, de bunastare si de siguranta materiala pentru ziua de maine, precum si de independenta unui cetatean liber, stapan pe propria vointa si bucurandu-se de anumite drepturi garantate.

Aristotel sustine insa ca fericirea nu poate fi atinsa de catre oameni unilaterali si marginiti, care urmaresc cu obstinatie o singura forma de satisfactie in viata, intrucat acestia iau drept valoare –scop (placerea, faima, avutia sau puterea) ceea ce nu poate fi decat un mijloc in vederea fericirii.

In viziunea lui Aristotel fericirea reprezinta:

• O conditie durabila si stabila, dobandita de catre individ pe termen lung, si nu o stare momentana, o clipa trecatoare de multumire;

• Maxima actualizare a potentei din fiecare individ, inflorirea lui ca om sau maxima realizare a umanitatii din fiecare;

• Starea sau conditia stabila a omului care dobandeste si amplifica anumite valori – mijloc, numite de catre acesta virtuti.

Aristotel distinge doua tipuri de virtuti omenesti, si anume: dianoetice, care tin de partea intelectuala a omului, se invata prin exercitiul mintii si sunt utile in ceea ce astazi denumim cariera profesionala, si etice, care sunt cele mai importante din punct de vedere moral si se traduc prin deprindere sau obicei. Prin urmare, dobandirea virtutilor etice presupune, pe langa exercitiul ratiunii, si o indelungata practica, un exercitiu staruitor in actiune.

Particularitatea cea mai pregnanta a eticii aristotelice consta in faptul ca ea nu pune deloc accent pe reguli sau norme ci recomanda virtutile etice, adica valorile morale cardinale si anume - curajul, dreptatea, cinstea si marinimia -, considerand ca, prin indelungata exersare a acestor virtuti, se formeaza omul de caracter care, prin natura lui dobandita, ca actualizare a potentei sale de umanitate, se desprinde ori se obisnuieste sa actioneze spontan numai potrivit acestor valori. Omul de caracter nu are nevoie sa i se spuna ce sa faca si ce sa nu faca deoarece bunele lui deprinderi il fac sa urmeze de la sine calea virtutii, singura ce duce spre adevarata si meritata fericire.

Si totusi, Aristotel formuleaza un principiu etic general, de natura sa ne orienteze in luarea deciziilor corecte si in automodelarea prin exercitiu a virtutilor, care recomanda evitarea oricarui exces in tot ceea ce facem, respectarea masurii potrivite, evitarea manifestarilor extreme si mentinerea caii de mijloc intre acestea.

In pofida vechimii lor, ideile lui Aristotel sunt considerate si astazi cat se poate de rezonabile dar exista si destule limite sau anacronisme in etica acestuia pe care teoreticienii de astazi – neoaristotelieni - trebuie sa le depaseasca. Neoaristotelienii au inclus in lista virtutilor si valori precum loialitatea, respectarea promisiunilor, altruismul si responsabilitatea sociala.

Limita principala a eticii virtutilor in varianta ei originala nu îi apartine de fapt lui Aristotel ci lumii in care traia, lume care inca era relativ omogena, bine fixata in niste tipare traditionale, cu o cultura fara conflicte majore generate de o prea mare diversitate.

In educatia morala a lui Aristotel, elementul esential nu este studiul erudit, pur intelectual, ci imitatia modelelor exemplare, care arata, prin faptele si modul lor de a fi, ce inseamna sa fi un om

virtuos.

Din pacate, lumea actuala in care traim este cu totul diferita, extrem de diversa, avand de ales intre niste modele exemplare foarte diferite, chiar imcompatibile si de multe ori, de neurmat. Ca atare, pentru a identifica care sunt virtutile esentiale pentru fiecare si modelele cele mai potrivite, este nevoie de o analiza critica a “ofertelor” alternative si de sustinere, cu argumente rationale, a fiecarei optiuni pe care o consideram mai buna decat toate celelalte.

In pofida acestor limite si anacronisme, etica virtutilor se dovedeste in numeroase contexte relevanta pentru analistii problemelor specifice de etica in afaceri. De exemplu “virtutea” specifica a unui om de afaceri sau manager presupune competenta, autoritate, flexibilitate, tact, putere de decizie rapida, dar, mai presus de toate, un bun businessman sau manager este acela care, prin initiativele sale, realizeaza un profit cat mai important. Insa nimeni nu poate fi si nu trebuie sa fie doar manager si atat; un om intreg presupune si alte calitati decat succesul comercial – profitul, acesta trebuind sa cultive si acele atitudini si trasaturi de caracter de natura sa-i daruiasca o meritata demnitate si fericire.

Asa cum fericirea adevarata este rezultatul unor stradanii de o viata, tot asa si profitul solid urmarit de omul de afaceri serios in activitatea sa trebuie obtinut doar prin strategii pe termen lung.

Din alt punct de vedere, asa cum fericirea nu poate fi dobandita decat prin actiuni si fapte curajoase, drepte, cinstite si marinimoase, tot astfel profitul sigur, consistent, meritat si asigurat pe termen lung nu poate fi realizat decat urmarind criterii ca : realizarea unor produse si servicii de buna calitate cerute pe piata, satisfacerea deplina a consumatorilor, stimularea salariatilor si cucerirea devotamentului lor fata de firma, relatii stabile si cat mai bune cu furnizorii sau creditorii, pretuirea si simpatia comunitatii in care este localizata firma, respectarea legilor in vigoare, plata impozitelor catre stat, protectia mediului.

Ideea centrala a neoaristotelismului este aceea ca miza esentiala a educatiei morale este formarea omului de caracter, om care nu are nevoie de prea multe reguli si restrictii, intrucat natura lui buna gaseste intotdeauna calea cea dreapta.

In consecinta, etica in afaceri de inspiratie aristotelica pune accentul pe formarea si dezvoltarea trasaturilor pozitive de caracter ale agentilor economici, cultivand un set de valori, centrat pe responsabilitate sociala si altruism.

Aceasta idee este valabila daca poate fi si realizabila practic. Din acest punct de vedere, etica virtutilor este destul de vulnerabila in lumea actuala - dinamica, in schimbare accelerata si tot mai deschisa catre multi si interculturalitate, o data cu expansiunea economiei si pietei mondiale si a tuturor celorlalte procese asociate cu globalizarea.

Actualmente, lumea contemporana seamana cu un adevarat Babylon, in care nu exista un consens solid asupra ierarhiei valorilor si nu exista modele unanim recunoscute si admirate de oameni de afaceri al caror succes comercial sa fie asociat cu o mare probitate morala. Cei sceptici in privinta posibilitatii depasirii acestor dificultati incearca sa gaseasca raspunsuri la intrebarile fundamentale ale eticii punand un foarte mare accent pe analiza normelor morale.