Extinderea zonei euro. precondiții și pericole

Extinderea zonei euro. Precondiţii şi pericole

Apariţia monedei Euro este evenimentul financiar mondial cel mai important de la căderea sistemului Bretton Woods. Ea este o etapă importantă a construcţiei europene, care se înscrie într-un proces început de peste 40 de ani, odată cu crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), în 1951 şi semnarea Tratatului de la Roma din 1957.

Euro-ul încoroneaza o lungă pregătire a economiilor europene, cu crearea unei pieţe comune (în anii 60), liberalizarea mişcării de capital (1990), realizarea pieţei unice în 1993 şi, după semnarea Tratatului de la Maastricht, convergenţa economiilor către cele mai bune performanţe în materie de inflaţie, rata dobânzii şi a deficitului.

Decizia de a forma o Uniune economică şi monetară a fost luată de Consiliul European în oraşul olandez Maastricht, în decembrie 1991, fiind mai târziu prevăzută în Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul de la Maastricht).

Toate statele membre ale UE fac parte din Uniunea Economică şi Monetară (UEM), care poate fi considerată o etapă avansată a integrării economice bazate pe o piaţă unică. UEM presupune coordonarea strânsă a politicilor economice şi fiscale, iar în cazul ţărilor care îndeplinesc anumite condiţii, existenţa unei politici monetare unice şi a unei monede unice – euro

1. Zona EURO

EURO este moneda nou creată a Uniunii Europene şi a devenit monedă oficială la 1 ianuare 1999. Până în 2002, bancnotele şi monedele nou emise au înlocuit şiling-ul austriac, francul belgian markka finlandeză, francul francez, marca germană, lira irlandeză, lira italiană, francul luxerbunghez, guldenul olandez, escudo-ul portughez şi peseta spaniolă ca monedă oficială exclusivă a celor 11 naţiuni.

Aceste ţări, la care se face referire drept „zona euro” sau „euroland” au o monedă comună, o politică monetară comună şi o politică unică în privinţa ratei de schimb. Vechile monede naţionale sunt eliminate pentru totdeauna.

Monedele joacă un rol crucial în funcţionarea economiilor moderne; nu numai că seresc ca valoare standardizată de evaluare, astfel să pemită o modalitate constantă de exprimare a valorii, dar funcţoanează şi ca un eficient mijloc de plată, astfel că nu trebuie să exprimăm preţul fiecărui sub formă de milioane de alte produse care ar putea fi schimbat.

EURO a dat naştere unuia dintre cele mai mari şi mai puternice blocuri comerciale din lume, deşi numai 12 dintre cei 27 de membrii ai Uniunii Europene fac parte, în prezent, din zona monedei unice. Unificarea monetară nu schimbă realitatea situaţiei concrete şi anume faptul că eurozona este formată din ţări foarte diferite. Fără îndoială însă că EURO întăreşte legăturile eonomice şi politice din regiune, conferind greutate în economia mondială.

Colaborarea guvernelor din eurozonă, armonizarea politicelor monetare şi a politicelor de securitate sunt elemente care sprijină nemijlocit succesul EURO. Conceptul unei Europe unite ca un singur bloc economic şi politic pare a fi astăzi mai actual ca întotdeauna.

Privit în această lumină, EURO schimbă într-un mod semnificativ balanţa globală a puterii. Moneda unică europeană crează a doua piaţă ca marime din lume care foloseşte aceeaşi monedă, depăşită fiind doar de Statele Unite în ceea ce priveşte producţia totală. Zona monedei unice europene , per total, deţine doar o cincime din producţia totală, cu doar puţin de cea care este atribuită Statelor Unite. Dacă succesul eurozonei va impune extinderea UEM prin cooptarea unor alţi membrii UE, Europa va depăşi cu uşurinţă Statele Unite în ceea ce priveşte producţia economică totală. Deja Europa reprezintă casa mai multor oameni (consumatori, investitori şi plătitori de impozite) uniţi printr-o singură monedă, prin comparaţie cu ceea ce reprezintă Statele Unite sau Japonia.

Zona euro a devenit o superputere economică, privită din perspectiva comerţului mondial şi a finanţelor globale. Din punct de vedere istoric, zona EURO şi Statele Unite au contribuit fiecare, în măsură egală, la comerţul mondial, o cifră care se ridică, în prezent, la o cincime. Fiecare regiune are un număr suficient de mare de companii multinaţionale care reprezintă centrele puterii în afacerile internaţionale. Dintre cele mai mari 100 firme din lume, 36 sunt europene şi 24 americane .