Interferențe între auditul intern și controlul intern

CAPITOLUL I - DELIMITĂRI CONCEPTUALE PRIVIND AUDITUL INTERN

1.1 Istoria, definirea și importanța auditului intern

În ceea ce privește utilizarea termenului de audit în accepțiunea folosită în zilele noastre putem spune că este relativ recentă, plasându-se în anul 1929, în momentul marii crize economice din Statele Unite ale Americii; acest lucru s-a datorat faptului că întreprinderile erau grav afectate de recesiune economică și erau nevoite să plătească importante sume pentru auditorii externi care erau capabili să efectueze certificări ale tuturor conturilor ce erau cotate la bursă. Cabinetele de audit extern efectuau o serie de activități pregătitoare de specialitate, precum: inspecția conturilor, verificare soldurilor, inventarierea patrimoniului, etc., însă în timp, aceștia au renunțat să mai presteze astfel de servicii și au început să se axeze pe analize și comparații pentru a putea justifica cauzele eșecurilor, de asemenea au început să ofere consultații și soluții pentru responsabilii activităților din cadrul întreprinderilor.

Datorită faptului că auditorii externi au renunțat treptat să mai presteze servicii de inspectare a conturilor și de inventariere, rolul și mai ales necesitatea auditorilor interni a crescut și a fost în totalitate acceptat. Așadar, în anul 1941, a luat naștere Institutul Auditorilor Interni, în Florida, SUA, fiind recunoscut la nivel internațional. La scurt timp, a aderat Marea Britanie, iar în anul 1951 Danemarca, Suedia, Norvegia și alte state. În momentul de față, acest institut este format din peste 90 de institute naționale ale auditorilor interni, cu membri din peste 120 de țări cu calitatea de Auditor Intern Certificat, ce se acordă de către Institutul Auditorilor Interni pe baza susținerii unor examene profesionale.

În România, noțiunea de audit intern datează în actul normativ Ordonanța Guvernului nr. 119 din 31 august 1999 privind auditul intern și controlul financiar preventiv. Doi ani mai târziu s-a dorit introducerea cuvântului public alături de auditul intern, prin Ordonanța Guvernului nr. 70 din 30 august 2001, iar în prezent distingerea auditului intern în ceea ce privește sectorul public de cel privat este destul de clară datorită actelor normative de reglementare.

Așadar, auditul intern se ocupă cu „examinarea obiectivă a ansamblului activităților entității în scopul furnizării unei evaluări independente a managementului riscului, controlului și proceselor de conducere” , această definiție se regăsește în mai multe locuri, însă nu diferă foarte mult.

Principiile fundamentale ce se folosesc la practica profesională în cazul auditului intern se pot sintetiza după cum urmează:

- Are în vedere competența și conștiinciozitatea profesională;

- Denotă integritate;

- O comunicare eficientă;

- Oferă protecție împotriva riscurilor;

- Are o poziție corespunzătoare în cadrul organizației, dispune și de resursele adecvate;

- Are o poziție independentă și obiectivă;

- Denotă calitate și o îmbunătățire continuă;

- Este orientată către viitor, proactivă și stimulează o cunoaștere detaliată;

1.2 Trăsăturile auditului intern

În ceea ce privește funcția auditului intern în cadrul entităților se impun următoarele trăsături:

- Universalitatea;

- Independența;

- Periodicitatea;

1. Universalitatea - realizarea acestei funcții se face cu ajutorul ariei de aplicabilitate, a scopului, rolului și nu în ultimul rând profesionalismul persoanelor ce sunt implicate. Funcția auditului intern a devenit în timp o funcție de asistență managerială cu ajutorul căreia auditorii interni îi ajută pe managerii de la orice nivel să stăpânească cât mai bine funcțiile și activitățile pe care le au de îndeplinit, mai ales în zilele noastre când găsim manageri în toate domeniile și face referire la orice tip de activitate. Cu toții știm că nu vom găsi nicăieri un om care se pricepe la toate, așadar la fel se întâmplă și în cazul auditului intern, găsim mai mulți specialiști care își însușesc cultura managerială, cultura informatică, cultura financiar-contabilă și diferite alte culturi care sunt necesare într-o întreprindere. Însă trebuie să ținem cont de faptul că, în cazul unui domeniu precum informatica, doar un auditor informatician este acceptat de cei din departament și doar în cazul în care este specialist, cu alte cuvinte, auditorul informatician este informatician la bază însușindu-și auditul intern, niciodată invers.

2. Independența - în acest caz, auditorul nu trebuie să aibă o gândire rigidă, formalistă, precum „totul merge foarte bine sau totul merge foarte prost” . Auditorul intern nu poate fi inspector, nu poate fi nici controlor sau manager, auditorul intern trebuie să presteze o activitate independentă, ce asigură îndeplinirea obiectivelor și consultanță, cu scopul de a adăuga valoare și de îmbunătățire activităților întreprinderii în cauză. În astfel de condiții în care se evaluează controlul intern, această funcție stabilește dacă: