Politică de dividente în corporații

1. Dividendul

Dividendul este un rezultat contabil, remuneraţia cuvenită unei acţiuni ȋn decurs de un an. Deţinătorii de acţiuni au dreptul de a primi dividend din partea societăţii autorizate in condiţiile ȋn care nu afectează lichiditatea financiară a societăţii şi nu micşorează capitalizarea bursieră permanentă a societăţii.

Dividendele pot fi platite in numerar, natura sau sub forma de actiunii. Plata in numerar se realizeaza in conditiile in care nu pune in pericol lichiditatea firmei, deoarece creeaza fluxuri financiare negative, periculoase pentru creditori. Pentru a se evita aceste riscuri, majoritatea intreprinderilor platesc dividendele in actiuni, partial sau in totalitate, cu conditia ca aceasta clauza sa fie prevazuta in statut. Actiunile noi vor avea aceeasi valoare ca cele vechi, iar actionarii vor putea investi mai departe la bursa pentru procurare de lichiditati. Adunarea Generala ofera tuturor actionarilor opriunea de plata a dividendului, termenul de optiune fiind mai mic de trei luni.

Pentru managementul societăţii se pune problema alegerii între dividend si autofinanţare. Alocarea unei cote mari din profitul net ca şi dividend restrânge posibilităţile de autofinanţare a societăţii, ducând la creşterea gradului de îndatorare. Pe de altă parte, o societate care practică o politică de dividend caracterizată prin rata mare a dividendului se bucură de aprecierea acţiunilor sale în piaţă, ceea ce are ca efect creşterea posibilităţilor de finanţare prin noi emisiuni de acţiuni.

2. Politica de dividende

Optiunea conducerii intreprinderii, intre reinvestirea partiala sau integral a profitului net al actionarilor si/sau distribuirea partiala ori totala a acestuia sub forma de dividend, defineste politica de dividend. Alegerea uneia sau alteia dintre alternative, ori a unei combinatii dintre ele, este guvernata de aceeasi cerinta majora a finantelor: maximizarea valorii intreprinderii. In ciuda numeroaselor si redutabilelor cercetari in materie, nu s-a constatat o apropierea a punctelor de vedere, ci, mai degraba, o separare intre curente(politici) de dividend: de neutralitate, de favorizare, sau de descurajare a distribuirii de dividende.

Initial prin politica de dividend in conditiile unui economic caracterizat printr-o relative simplitate se definea modul de repartizare pe destinatii a profitului net, pentru dividende sau pentru reinvestire. Ulterior, odata cu dezvoltarea mediului economic, au aparut noi optiuni, managementul financiar propunandu-si sa raspunsa la noi intrebari legate de decizia daca sa distribuie dividendele in numerar actionarilor sau sa apeleze la rascumpararea de actiuni, daca sa se bazeze mai mult pe cresterile de curs bursier decat pe platile sub forma dividendelor sau cum sa se armonizeze punctele de vedere ale unor clase diferite de investitori.

Evoluţia studiilor cu privire la politica de dividend a dus la o bună coordonare a părţii financiare a societăţilor comerciale, aceasta referindu-se şi la o bună corelare a distribuţiei dividendelor în funcţie de ceea ce este mai important pentru societate. Astel pentru a ajunge pe un loc de top pe piaţă, o companie trebuie să-şi facă acţionarii fideli şi să-i păstreze pentru a nu întâmpina dificultăti.

Politica de dividende are, ca bază de realizare, o serie de restricţii cantitative şi calitative. Astfel, nivelul profitului net destinat dividendelor depinde de:

- nivelul total al profitului;

- nivelul impozitelor care se adresează profitului şi câştigului sub formă de dividende;

- necesitatea constituirii unui fond de dezvoltare suplimentar pentru refacerea şi dezvoltarea mai accentuată a firmei;

- constituirea unor fonduri de rezervă, provizioane;

- stabilitatea profitului obţinut de firmă;

- disponibilitatea numerarului