Reforma Proprietății

Reforma proprietatii are ca obiectiv central dezetatizarea, ca aplicare a

strategiilor de inspiratie neoliberala privind realizarea statului minimal. Asa

cum se arata în doctrina economica, fundamentul acestei optiuni tine de

observatia ca statul se dovedeste mai degraba un prost administrator al

economiei.

Acest proces al reformei proprietatii a început înca din anii 80 în mai

toate tarile lumii, pe fondul adîncirii crizei economice mondiale, când, în

majoritatea tarilor cu economie avansata s-a considerat ca una din solutii este

restructurarea formelor de proprietate, o noua ideologie a capitalismului

venind la putere. Totusi, aplicarea ad literam a revolutiilor de piata ale lui

Reagan si Thatcher nu sunt suficiente, daca se iau în considerare reorganizarile

industriale din Japonia si Germania, care nu au fost nici de piata, nici

ierarhice.

Efectul asteptat al dezetatizarii prin privatizare este formarea agentilor

economici care sa asigure progresul economic; din experienta tuturor tarilor

aflate în tranzitie însa, a rezultat ca, acordându-se o prea mare importanta

acestui proces, s-a pierdut din vedere aparitia fenomenelor de acumulare

primitiva de capital, în detrimentul crearii proprietatii private prin asumarea

riscului investitional.

Privatizarea e un suport al reformei, al tranzitiei la economia de piata. Ea e menita sa impuna un nou sistem de criterii si valori, care defineste activitatea fiecarui agent economic la crearea unui comportament economic (competenta, initiativa, risc economic si investitional).  Privatizarea obtinuta prin transformarea proprietatii de stat în proprietate privata, limiteaza participarea statului la conducerea economiei. Privatizarea, în viziunea lui J.Klenk, este o sabie cu doua taisuri: pe de o parte este o conditie a economiei de piata, pe de alta parte un progres al privatizarii presupune un progres al economiei de piata ca: formarea preturilor prin mecanismele pietei, institutii financiare, dreptul de proprietate, sisteme de protectie a somerilor.

Studierea experientei participarii statului în dezvoltarea economica a tarilor industrializate este interesanta si necesara pentru acele tari ex-socialiste, care, cu

16-17 ani în urma, au pornit pe calea reformelor. Deoarece într-o economie de

piata moderna rolul statului în viata economica a tarii este destul de mare, consideram gresita afirmatia adeptilor neoliberalismului, care sustin ca reducînd la

minimum numarul unitatilor economice cu proprietate publica, sau excluzînd

prezenta statului în activitatea economica, atunci se va putea vorbi despre o

crestere a eficientei economiei tarii.

Dar, cu parere de rau, asemenea afirmatii exclud faptul ca asigurarea unei

asemenea politici va aduce venituri considerabile anumitor grupuri, caci, în cazul

lipsei controlului din partea statului, se poate ajunge la furturi masive ale

proprietatii publice si la dezvoltarea coruptiei. Un moment destul de serios în

favoarea largirii proprietatii publice îl constituie problema protectiei tehnologice.

Tehnologiile noi atrag în lucru diferite complexuri de înalta productivitate, care, în cazul unor accidente, pot provoca catastrofe regionale si chiar mondiale. Este

vorba despre folosirea energiei atomice, gazelor cu presiune înalta, substantelor

toxice, temperaturilor înalte s.a. Creste, de asemenea, importanta pastrarii echilibrului ecologic. Toate acestea sporesc necesitatea implicarii directe si indirecte a statului în viata economico-sociala a tarii.

Apare întrebarea : cît de corecta a fost decizia autoritatilor dintr-un judet al

României, prin care a fost permisa înstrainarea unei anumite suprafete de padure?

Ideea înstrainarii acelui sector forestier era de a îmbunatati procesul de îngrijire a

acestuia, dar rezultatul a fost altul. Oamenii, odata împroprietariti, cu o anumita

suprafata de padure, au purces la defrisarea acesteia. Mare le-a fost mirarea si

dezamagirea autoritatilor cînd au depistat ca acolo, unde cîteva zile în urma a fost

padure, n-au ramas decît niste gropi.

Sau cît de corecta este intentia guvernului englez de a privatiza statiile

atomice de producere a energiei electrice?

Sau cît de corect a fost guvernul rus, privatizînd cea mai mare parte a

întreprinderilor din industria militara si a celor din industria extractiva?

Deci, fara îndoiala, apare necesitatea corelarii economicului cu celelalte

aspecte ale vietii unei societati. În cazul acesta, o întreprindere privatizata nu poate

pretinde la rolul de subiect ce ar putea realiza interesele generale ale natiunii. Acest

rol, indiscutabil, poate sa-l detina numai statul.

În încheierea acestui paragraf,

poate fi prezentata afirmatia lui R. Coase, conform careia subiectilor economici

privati le sînt necesare drepturile acelui nivel care permite activitatea lor eficienta,iar statului  drepturile cele mai împovarate si social necesare.

Legiferarea dreptului de proprietate privata

Ce este proprietatea? Prin proprietate se întelege relatia dintre oameni cu privire la

bunurile materiale, spirituale si de alta natura existente în societate la un moment dat sau obtinute în urma unei activitati economice. Aceste relatii se exprima prin exercitarea atributelor proprietatii, constând în dreptul de posesiune, de folosire, de dispozitie si de uzufruct.

Mai mult decât sa-si dezvolte proprietatea si s-o foloseasca chibzuit proprietarii suntinteresati sa actioneze astfel încât produsele lor sa fie mai bune si mai multe, atât prin sporirea capacitatii lor productive cât si prin înzestrarea lor cu mijloace moderne de productie si printr-un management competitiv. Dar aceasta nu înseamna ca întotdeauna posesorii utilizeaza resursele în beneficiul lor si al altora sau ca folosesc mereu resursele pentru generatiile viitoare.

În România au fost si sunt situatii când retrocedarea padurilor a dus la taierea lor de proprietari cu consecinte hidrografice si ecologice negative, iar prin vânzarea lemnului s-au obtinut cele mai mici venituri.

Aceste aspecte grave, în special ale inundatiilor din ultimii ani au cauza lipsa unor reglementari legislative riguroase în domeniu.

Referindu-se la subsistemul national de companii cu capital majoritar privat din România, D. Marin demonstreaza ca acestea au o profitabilitate superioara sistemului national de companii. Rata platilor restante este cu 20% mai redusa, pe când performanta economica este mai mare.