Terapia de șoc - terapia graduală

1.TRANZITIA- REPERE TEORETICE

În plan economic, ceea ce numim tranziţie trebuie să fie centrată pe privatizare, iar în plan social general, adică tranzacţia ca atare, să aibă esenţialmente ca finalitate o societate noncolectivă. Proprietatea privată şi societatea noncolectivă sunt obiectivele cheie care dau un sens tranziţiei şi asigură în acelaşi timp, şansa de a se întrevedea ieşirea din tunelul crizelor.

Tranziţia la economia de piaţă, ca noţiune şi nu reformă, redă expresiv conţinutul schimbărilor ca şi finalitatea lor.

În literatura anglo-saxonă termenul care desemnează cel mai des tranziţia economică este cel de transformare. Atât tranziţia, cât şi transformarea, fac parte din aceeaşi clasă semantică şi sunt percepute chiar ca sinonime. Totuşi, tranziţia pare să acopere un fenomen sau proces trecător, o etapă de transformare deosebită. Termenul de transformare are un grad de generalizare ridicat, surprinde ceva permanent, progresiv sau regresiv. O transformare sau schimbare radicală, pe termen limitat, poate să fie luată drept tranziţie.

Tranziţia este o fractură, începe cu un moment de discontinuitate şi presupune evoluţie ce are ceva cu totul nou. Tranziţia nu poate fi continuă pentru că ar fi in acest caz schimbare sau transformare.

Managementul tranziţiei economice prezintă multă complexitate pentru că are funcţia de a grăbi distrugerea vechii economii, ca si construcţia noii economii pentru ca să nu se insinueze în societate subdezvoltarea care este sărăcia. Construcţia noii economii are de făcut faţă competitivităţii crescânde specifice globalizării, cât şi presiunii sociale ca schimbarea să se rezerve la nivel de individ drept scopuri de bunăstare.

Un om politic american crede că: "Nu există un limbaj pentru comunicarea problemelor de rezolvat, nici o viziune care să contureze viitorul sere care ar trebui să ne străduim, şi nici un program de accelerare si uşurare a tranziţiei.

Tranziţia, prin definiţie, indică un pasaj între două repere, deci ea prefigurează o sumă de procese transformaţionale pe o perioadă relativ mică, care să ducă de la o stare anume a economiei şi societăţii la o altă stare radical diferită.

Tranziţia postcomunistă presupune:

-Privatizare

-Liberalizare

-Stabilizare

Privatizarea poate fi definită ca transferul legal al drepturilor de proprietate de la stat la agenţii privaţi.Este importantă din cel puţin trei motive: stimulează procesul de restructurare, disciplinează sectorul firmelor şi obligă la stabilirea riguloasă a drepturilor de proprietate şi a guvernanţei corporative eficiente.

Reforma proprietăţii este nucleul dur al tranziţiei la economia de piată şi modul cum ea se desfaşoară reprezintă tabloul de bord al ansamblului proceselor transformaţionale.

Din punct de vedere politic, privatizarea avea ca scop crearea unei noi clase de capitalism şi antreprenori. Din punct de vedere al eficienţei, ea trebuie să conducă la creşterea eficienţei alocării resurselor în economie. Din punct de vedere financiar, are ca scop creşterea veniturilor la bugetul de stat.

Privatizarea ca transfer de proprietate de la stat la particulari a generat efecte perverse, ce ţin de perceperea slabă a relaţiei proprietar-obiectul proprietăţii, deblocarea căilor prin care proprietatea sprijină apariţia şi funcţionarea pieţei.

Liberalizarea economiei s-a dovedit procesul esenţial al tranziţiei, cel care marchează, pe lângă ruptura radicală cu vechea economie, sensul schimbărilor profunde care prefigurează tipul economiei concurenţiale de piaţă liberă.

Liberalizarea s-a produs cu repeziciune în perspectiva politică sub forma revoluţiilor din 1989, care au marcat schimbarea de regim politic şi declanşau tendinţele spre democraţie şi pluripartidism şi spre statul de drept.

Aceasta reprezintă interfaţa dintre procedurile politice şi aşteptările societăţii în raport cu performanţele proiectului de schimbare. În cadrul ei se urmăreşte reducerea intervenţiei directe a statului în economie şi crearea de noi instituţii de control indirect.

De la liberalizare nu ne putem aştepta la rezultate consistente în mod spontan şi în toate direcţiile. Nu are efecte pur si simplu, imediate şi masive. Este nevoie de mecanisme de concretizare, de maniere pragmatice de abordare, de formule instituţionale, de practici sociale.