Importanța supervizării în munca socială

INTRODUCERE

Supervizarea este o parte esențială a practicii reflective și o parte integrantă a muncii sociale (Fook, 1996). Pe fondul unei schimbări rapide a societății și organizaționale în Irlanda, lucrătorii sociali trebuie să caute din ce în ce mai mult soluții inovatoare pentru a lucra zilnic cu clienții. Supervizarea a oferit, de-a lungul anilor, asistenților sociali posibilitatea de a reflecta asupra practicii lor și a oferit forumului necesar pentru a reflecta, evalua, discuta și dezvolta aceste soluții inovatoare (Kadushin, 1992).

Scopul și obiectivele acestul articol au fost de a explora rolul supervizării în munca socială și dacă lucrătorii sociali consideră că supervizarea adecvată are un impact pozitiv asupra activității lor de zi cu zi cu clienții.

Motivație. Diferite studii au pornit de la următoarea premisă: ce muncitori sociali se simt cuprinși într-o supervizare eficientă și ce cuprinde o supervizare ineficientă. De exemplu, un supervizor instruit corespunzător, care este deschis să asculte, să ofere feedback și să aibă o sesiune de supervizare echilibrată, contribuie la o bună supervizare (Munson, 2002).

În mediul de supervizare, lucrătorii sociali ar trebui să aibă posibilitatea de a-și analiza critic cunoștințele, valorile și abilitățile și înțelegerea lor cu privire la activitatea pe care o desfășoară.

Prin urmare, dacă aceste oportunități nu sunt oferite lucrătorului social, poate exista un impact asupra implicațiilor asupra relației client-asistent social. Întrebarea este dacă un spațiu sigur prin care lucrătorii sociali pot să critice și să reflecte și să primească feedback și să sprijine într-un mod non-părtinitor nu este pus la dispoziție, ar putea duce la decizii sau la arsuri necorespunzătoare ?

Întrebări de cercetare

Pentru ca supervizorii să asigure o supervizare adecvată, este esențial să se explorez și nevoile și dorințele lucrătorilor sociali. Cred că doar prin viziunea și experiența lucrătorilor sociali se poate realiza cu adevărat o supervizare eficientă.

Scopul a fost încorporat în următoarele întrebări de cercetare:

1. Care sunt opiniile lucrătorilor sociali privind calitatea supervizării profesionale și impactul ulterior asupra practicii lor?

2. Ce aspecte ale supervizării percep percepția lucrătorilor sociali ca importante pentru aceștia de a experimenta supervizarea ca o experiență pozitivă?

Analiza critică a literaturii

Supervizarea a fost mult timp centrul de muncă socială și a avut multe tradiții de supervizare (Gould și Baldwin, 2004).

Supervizarea a reprezentat o metodă centrală pentru profesorii de muncă timpurie, cercetători și practicieni în efortul lor de a construi practici de asistență socială și a descrie o teorie a muncii sociale.

Ca urmare, au existat numeroase dezbateri și discuții între acești teoreticieni și practicieni în ceea ce privește semnificația și funcția sa în cadrul muncii sociale. Dar ce este supervizarea?

Definiția Supervizare

Bromberg (1982) definește supervizarea drept o relație între doi oameni, unul dintre aceștia având scopul de a-l utiliza pentru a-și îmbunătăți lucrarea cu cineva din viața sa și celălalt care are scopul de al ajuta să facă acest lucru (Inskipp și Proctor, 1995). Hess (1980) descrie supervizarea ca fiind o interacțiune interpersonală esențială, care are un scop general în care o persoană (supervizorul) se întâlnește cu un altul (supraveghetorul) într-un efort de a face munca din urmă mai eficientă (Hawkins și Shohet, 2002). Cu toate acestea, " supervizarea nu este un proces simplu, așadar definirea acesteia într-un produs tangibil este la fel de dificilă ca o evaluare riguroasă a eficacității sale"

În cartea sa "Supravegherea personalului în îngrijirea socială", Tony Morrison (2003), ilustrează supravegherea ca fiind un "proces de cooperare și facilitare", care urmărește:

- Dezvoltarea eficiența lucrătorului;

- Asigurarea unui forum adecvat și convenabil pentru ca lucrătorul să-i asigure pe cei cărora să-i asume răspunderea că acesta acționează responsabil.