Costurile și Beneficiile Restructurării Bancare

Costurile şi beneficiile restructurării bancare

1. Restructurarea bancară – strategiile

Construcţia unor sisteme bancare moderne şi competitive a debutat prin separarea activităţii băncii centrale de cea a băncilor comerciale. În timp ce banca centrală are drept misiune fundamentală elaborarea politicii monetare şi supravegherea prudenţială a băncilor comerciale pentru evitarea riscului sistemic, băncile comerciale au drept scop, in principal, realizarea intermedierii financiare şi gestionarea riscurilor generate de atragerea şi plasarea resurselor. Un sistem financiar robust, înzestrat cu instituţii financiare puternice, este crucial pentru menţinerea stabilităţii în situaţii financiare instabile, schimbările rapide ale produselor financiare în tările dezvoltate sau construirea unor sisteme financiare, toate acestea accentuează necesitatea şi menţinerea unui cadru financiar puternic .

În procesul tranziţiei de la economia centralizată la economia de piaţă, pot fi evidenţiate două modalităţi de restructurare a sistemului bancar: restructurarea prin liberalizare radicală (Ţările Baltice, Ungaria, Cehia, Polonia etc.) şi restructurarea prin tranziţie lentă la principiile economiei de piaţă (Vietnam, China, Uzbekistan, Kazahstan etc.).

Deşi măsurile de restructurare a sistemelor bancare au fost în linii mari aceleaşi, totuşi demararea lor şi ritmul în care s-au aplicat au fost diferite de la o ţară la alta datorită, în principal, a trei mari cauze :

• caracteristicile fiecărui sistem bancar care au afectat decizia de a restructura sau lichida băncile falimentare;

• volumul creditelor neperformante moştenite care a afectat calitatea portofoliului de credite;

• maniera în care au fost concepute şi implementate strategiile procesului de restructurare.

În prezent, una din cele mai importante caracteristici ale sistemelor bancare din ţările Europei Centrale şi de Est o reprezintă gradul ridicat de implicare străină, sub forma reprezentanţelor şi filialelor. Aceasta se explică, pe de o parte, prin faptul că legislaţiile bancare din aceste ţări au fost liberalizate, iar pe de altă parte, prin oportunităţile de afaceri pe care sistemele bancare din regiune le prezintă pentru băncile străine.

Există diferite strategii de restructurare, fără a putea spune însă că una dintre ele este strategia optimă ce trebuie aplicată de toate ţările sau în cazul tuturor băncilor dintr-o ţară. Obiectivele urmărite de guvern (preferinţa pentru o anumită structură a sistemului bancar, modalitatea de suportare a costurilor procesului de restructurare, etc.) şi situaţia economică din fiecare ţară vor contribui la definirea soluţiei optime. În mod obligatoriu, restructurarea bancară trebuie sã fie corelată cu restructurarea întreprinderilor pentru a se asigura alocarea resurselor către întreprinderile 'sănătoase' din punct de vedere financiar. În plus, guvernul trebuie să ia măsuri pentru a evita reapariţia crizelor bancare. În acelaşi timp, asistenţa acordată de guvern trebuie să evite apariţia problemei de moral hazard , naşterea unor speranţe privind posibilitatea repetării intervenţiei guvernului. În principal, două au fost strategiile utilizate de respectivele ţări pentru transformarea sistemelor lor bancare şi funcţionarea lor pe principiile economiei de piaţă:

• restructurare şi recapitalizare: a fost utilizată cu precădere de către ţările central şi est europene. Deoarece în aceste ţări activele băncilor cu capital autohton deţineau ponderea cea mai mare în totalul activelor bancare, soluţia recapitalizării a fost cea mai potrivită, eventuala lor lichidare antrenând costuri foarte mari. În plus, băncile nou create, în majoritatea lor cu capital străin nu au ridicat probleme deosebite de supraveghere şi în consecinţă nu au antrenat costuri cu aceasta.