Gestiunea Fondurilor Structurale Europene

Capitolul 1. Aspecte generale ale Fondurilor Structurale Europene

1.1. Scurt istoric

Fondurile structurale europene au avut un rol important la realizarea politicilor europene în domeniul economic şi social încă de la înfiinţarea Comunităţii Oţelului şi a Cărbunelui.

Odată cu redactarea Tratatului de la Roma(1957), acesta fiind documentul care a pus bazele Comunităţii Europene, s-au făcut referiri precise cu privire la eliminarea diferenţelor economice dintre regiuni.

În anul 1958 au luat fiinţă Fondul Social European şi Fondul European pentru Orientare şi Garantare în Agricultură, mai apoi în anul 1975 după includerea în Comunitate a Danemarcei, Irlandei şi a Marii Britanii s-a creat Fondul European de Dezvoltare Regională. Aceasta fiind prima dată când a apărut conceptul de redistribuire între zonele sărace şi bogate ale Comunităţii.

În anul 1989 sistemul de acordare a fondurilor structurale a suferit modificări majore, prin introducerea principiului programării multi-anuale, dar şi stabilirea obiectivelor prioritare şi punera la punct a sistemului de parteneriate între statele membre. Astfel în anul 1993 pentru Uniunea Europeană un principal obiectiv îl reprenzenta “coeziunea”. Aşadar, scopul principal al politicii de coeziune este reducerea decalajelor dintre regiunile din Uniunea Europeană. Cea de-a doua reformă a fondurilor structurale europene a avut loc în anul 1999, la Berlin, când şefii statelor membre şi de guvern au luat hotărârea de ajutorare a grupurilor sociale şi a regiunilor dezavantajate prin intermediul fondurilor structurale europene.

Fondurile structurale constituie o a doua linie bugetară a Uniunii Europene ca importanţă precedate numai de Politica Agricolă Comună. La bază erau cinci fonduri ( chiar dacă pe plan tehnic, ultimele două ar putea primi denumirea de “instrumente tehnice”):

- Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDER);

- Fondul Social European (FSE);

- Fondul European de Orientare şi de Garanţie Agricolă (FEOGA);

- Instrumentul Financiar de Orientare a Pescuitului (IFOP)

- Fondul de Coeziune.

Perioada 2007- 2013 nu va conţine decât trei dintre fondurile structurale mentionate şi anume: FEDER, FSE (principalele două) şi Fondul de Coeziune. FEOGA va deveni Fondul Agricol European pentru Dezvoltare Rurală (EAFRD) şi va opera în afara Fondurilor structurale. Cu toate că Fondurile structurale datează din anii 1960, acestea au fost regrupate la finele anilor ’80 şi programate pe perioade plurianuale cincinale, apoi septenale: 1989-1993, 1994-1999, 2000-2006, 2007-2013. Fiecare perioadă de programare dispune de bugete generale, în cadrul bugetului Uniunii Europene, cunoscute sub termenul de perspective financiare (PF).

1.2. Procesul de funcţionare al fondurilor structurale europene

Fondurile structurale sunt rezultatul negocierilor complexe care au loc la nivel european, procedura poate fi structurată după cum urmează:

• Comisia Europeană formulează propunerile generale în vederea perioadei viitoare de programare a Fondurilor structurale. Acestea iau forma unui document politic, precum Agenda 2000 (1997) sau al treilea raport de coeziune (2004). Coeziunea fiind asigurată de Direcţia Generală a Afacerilor Regionale (DGREGIO) a Comisiei europene, urmată de Direcţia Generală pentru Angajare şi Afaceri Sociale (DGEMPL).

Aceste propunerii fac imediat obiectul discuţiilor în cadrul instituţiilor europene (Consiliu, Parlament, Comitete Economic şi Social, Comitetul Regiunilor). Guvernele naţionale şi regionale, precum şi alţi actori vizaţi îşi fac cunoscute punctele de vedere (parteneri sociali, societatea civilă).

• Comisia propune imediat reglementări pentru a da efect propunerilor. Ele iau forma unei reglementări generale, însoţite de reglementări mai scurte referitoare la diferitele fonduri. Odată aprobate reglementările, de către Consiliul de Miniştri, de Parlament şi de Comisie, ele capătă forţă legală. Statele membre fac publice proiectele lor referitoare la utilizarea fondurilor. Aceste documente poartă, adesea, numele de “Planuri naţionale de dezvoltare”.

Negocierile se angajează imediat între Comisie şi fiecare stat membru pentru a decide maniera în care fondurile vor funcţiona la nivel naţional. Comisia poate refuza planurile sau programele operaţionale care nu par conforme cu obiectivele şi priorităţile comunitare. Odată adoptate aceste programe, cele două părţi semnează un document legal. Fondurile sunt imediat vărsate în tranşe şi la diverse scadenţe. În aproximativ toate cazurile, fondurile locale, regionale sau naţionale sunt implicate în schimbul banilor europeni (cofinanţare).