Piețe financiare internaționale între liberalizare și reglementare

Capitolul I. Introducere în piețele financiare internaționale

Pe piețele financiare actuale exista o gamă largă de instrumente financiare adaptate diverselor nevoi de management al riscului, de investiție sau de speculație ale participanților pe aceste piețe.

I.1. Structura piețelor financiare

Piața financiară poate fi definită ca locurile sau ansamblurile mijloacelor de comunicații care facilitează vânzarea-cumpărarea instrumentelor financiare la prețuri formate în funcție de cerere-ofertă și determinate de factori economici, financiari, monetari, psihologici și tehnici.

Piața financiară cuprinde toate instituțiile și procedurile care facilitează transferurile de fonduri, atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu și lung, de la entitățile excedentare către entitățile deficitare, în schimbul instrumentelor financiare emise de acestea.

Piața financiară nu trebuie privită ca o entitate distinctă, cu o localizare precisă, ci ca un ansamblu de piețe organizate , „fiecare tranzacționând tipuri diferite de titluri financiare, servind un segment diferit de clienți sau operând într-o regiune diferită a țării” .

Utilizarea tot mai extinsă în plan juridic dar și în practica financiară a conceptului de ”instrumente financiare” a antrenat o mutație în plan conceptul și în cazul piețelor financiare pentru desemnarea cărora se folosește din ce în ce mai mult conceptul de ”piețe ale instrumentelor financiare”.

În fiuncție de natura instrumentelor financiare, stabilită sub aspectul modului de formare a prețului acestora, piețele financiare se divid în:

• Piețele instrumentelor financiare primare;

• Piețele instrumentelor financiare derivate.

La rândul lor, piețele financiare primare includ piața acțiunilor, piața obligațiunilor, piața valorilor mobiliare asimulate acestora și piața titlurilor de participare la organismele de plasament colectiv. În ceea ce privește piața instruentelor financiare derivate, acestea cuprind piața opțiunilor, piața contractelor futures, piața contractelor forword, piața contractelor swap și piețelor altor instrumente financiare derivate.

În practica piețelor financiare pentru a desemna cele doua componente se utilizează și conceptele de piață la vedere și piața la termen.

Piața la vedere, numită si piața cu plată cash, se caracterizează prin finalizarea tranzacțiilor cu instrumente financiare primare prin livrarea și plata imediată a acestora.

Piața la termen este un termen folosit ppentru a desemna piața derivatelor caracterizată prin livrarea titlurilor și efectuarea plăților la o dată viitoare.

Prin prisma duratei transferurilor, piața financiară are două componente:

• Piața monetară;

• Piața de capital.

Piața monetară este o piață a transferurilor pe termen scurt, reprezentată de piața interbancară unde operează banca centrală, băncile comerciale și trezoreria statului, și de piața titlurilor de creanță negociabile unde pot opera inclusiv companiile non-financiare. Instrumentele specifice acestei piețe sunt certificatele de trezorerie, biletele de trezorerie, certificatele de depozit, etc..

Piața de capital este o piață a transferurilor pe termen mediu și lung. Cu excepția instrumentelor pieței monetare, toate celelalte tipuri de instrumente financiare primare și derivate fac obiectul pieței de capital, fiind emise și/sau tranzacționate în cadrul acesteia.

Uneori, într-o accepțiune restrictivă se consideră că piețele financiare se identifică integral cu piețele de capital și numai cu partea corespinzătoare valorilor mobiliare primare deoarece mijlocesc confruntarea cererii și a ofertei de acțiuni și de obligațiuni.

În afara celor două componente, piața de capital și piața monetară, diferențiate în raport cu durata transferurilor, în piața financiară sunt uneori incluse suplimentar, mai ales dintr-o perspectivă funcțională, și alte piețe, precum piața valutară sau piața ipotecară, fără o precizare clară a criteriului urmărit.

După tipul operațiunilor, piața financiară este structurată în două segmente, cu funcții complementare: segmentul primar și segmentul secundar.

Segmentul primar, numit și piață primară, asigură emisiunea și prima vânzare a tuturor titlurilor noi și facilitează astfel întâlnirea dintre cererea și oferta de fonduri. Pe acest segment al pieței financiare, agenții deficitari, în calitate de emitenți ai titlurilor noi, obțin sursele bănești necesare finanțării activității lor, iar deținătorii de surse excedentare pe termen mediu și lung devin, prin cumpărarea acestor titluri, investitori pe piața financiară.

Segmentul secundar, numit și piață secundară (care identifică în cea mai mare parte a cazurilor de piață bursieră), spre deosebire de cel primar, unde se vând și se cumpără titluri emise, este un gen de piață „de ocazie”, de revânzare succesivă a titlurilor deja emise, asimilându-se cel mai bine, prin prisma caracteristicilor operațiunilor derulate, cu o „piață a operelor de artă”, întrucât valoarea actualăeste, de regulă, superioară celei anterioare. Pe acest segment, tranzacțiile se efectuează între cei care dețin titlurile, cumpărate anterior pe piața primară sau tot pe cea secundară și cei care dețin titlurile, cumpărate anterior pe piața primară sau tot pe cea secundară, și cei care doresc să intre în posesia lor acum.

Tranzacțiile caracteristice pieței financiare secundare au loc la bursa de valori sau pe piața Over-The-Counter (OTC).