Marea Egee

Fig.1. Strâmtoarea Gibraltar, văzută de pe coasta marocană

1. De unde provine numele Mării Egee?

Fig.2. Egeu

Porţiunea Mării Mediterane care separă Grecia de coasta Asiei Mici era numită în Antichitate Marea Egee, după Egeu, regele Atenei, care, disperat, se aruncase în această mare când văzuse la orizont corăbiile fiului său Tezeu, ce se întorceau din expediţia împotriva Minotaurului din Creta şi arboraseră pânzele negre; neştiind că expediţia se terminase cu bine şi că Tezeu uitase să înlocuiască pânzele, aşa cum convenise cu tatăl său, el s-a sinucis aruncându-se în marea care i-a luat numele.

O altă tradiţie susţinea că numele Mării Egee provine din cel al cetăţii Ege;

O a treia îl punea în legătură cu Egeea, regina amazoanelor, care a murit înecată în această mare.

O a patra versiune asocia numele mării cu figura lui Egeon.

2. Consideraţii generale

Marea Egee este o parte a Marii Mediterane mărginita la sud de insula Creta, la W şi N de către coasta Greciei şi la E de coasta Turciei. Are o suprafaţă de circa 196350 km2.Adâncime medie a Mîrii Egee este de 1000 m (în unele depresiuni atinge 2530m )

Conţine numeroase insule cunoscute uneori şi ca arhipelagul Egean. Marea Cretei este denumirea care se da uneori zonei din Marea Egee cuprinsa intre coasta de N a insulei Creta şi insulele din sudul arhipelagului Egean.

Deşi condiţiile meteorologice în M. Egee sunt în general bune, nu trebuiesc neglijate precauţiile împotriva condiţiilor meteorologice nefavorabile deoarece vremea se poate strica uneori fiind semne slabe prevestitoare ale înrăutăţirii vremii sau chiar lipsind în totalitate.

În timpul acţiunii vanturilor de N este bine sa se ancoreze la adăpostul insulelor deoarece aceste vanturi sufla cu violenta şi nu îşi schimba direcţia spre S brusc.

Marea Egee, cuprinde acea parte a Mediteranei de la N de Creta, mãrginitã la W şi N de coasta Greciei şi în partea esticã de coasta Turciei; în aceastã zonã se gãsesc numeroase insule ( circa 2 000 ), cunoscute sub denumirea de “arhipelagul grecesc“.

Fig.3. Marea Egee. Vedere din satelit Fig.4. Insule Marea Egee.

Toate insulele sunt înalte ( 800 – 1 000 m ), unele fiind de origine vulcanicã, iar altele sunt constituite din marmurã albã; în principal, insulele sunt mase de rocã fãrã vegetaţie. Grecia continentalã are un ţãrm sinuos, în general muntos, prezentând numeroase golfuri şi estuare. În apropierea ţãrmului se gãsesc numeroase insule separate de continent prin canale. Navigaţia prin arhipelag, deşi uşoarã, necesitã o atenţie constantã şi un loc de adãpost trebuie sã fie întotdeauna ales, astfel încât nava sã poatã fi în siguranţã inainte de a se întuneca în cazul apropierii unei furtuni, când vremea se poate schimba atât de mult, încât prin labirintul insulelor, ţãrmul poate fi zãrit cu greutate din timp pentru a fi evitat. În general, când se navigã prin arhipelag, dacã existã cel mai mic semn prevestitor de furtunã dinspre nord,nu se va ezita în adãpostirea temporarã în zona cea mai apropiatã de ancoraj. O navã poate ancora întotdeauna la adãpostul unei insule fatã de vânturile nordice, pentru cã deşi uneori acestea sulfã cu violenţã, niciodatã nu se schimbăbrusc dinspre sud şi există întotdeauna un interval suficient de vreme moderată pentru a permite plecarea de la ancoră; acest lucru nu este valabil şi pentru vânturile sudice, acestea îşi brusc direcţia suflând din sectorul NNE. O navă ce ancorează în caz de necesitate în nordul unei insule sau în întinderi de pământ, va fi într-o astfel de poziţie care să îi permită să plece ce uşurinţă în orice moment.

Principalele zone de ancoraj în arhipelag sunt:

- în nordul strâmtorii Elafonisos

- în sudul insulei Kithira, golful Kapsali

- golful Ayiou Nikolaou

- golful Porou

- golful Karistou

- partea de NE a insulei Skiros

- insula Ikaria

- insula Limnos

- canalul dintre Boozcada şi coastă

- portul Boozcada

- partea sudică a insulei Imroz

- golful Saros