Analiza Echilibrului Financiar

CAPITOLUL I

SURSE INFORMAŢIONALE UTILIZATE ÎN ANALIZA ECHILIBRULUI INANCIAR

INTRODUCERE

Cunoaşterea structurii patrimonial - financiare a firmei reprezintă prima condiţie pentru efectuarea unei analaize financiare la acest nivel.

Analiza financiară reprezintă activitatea de diagnosticare a „stării de sănătate financiară”, la încheierea exerciţiului financiar. Ea urmăreşte să pună în evidenţă punctele „forte” şi „slabe” ale gestiunii economice, folosind, în acest scop, documentele contabile de sinteză (bilanţ, cont de rezulatate, note explicative la bilanţ), pe baza cărora evidenţiază performanţele firmei în termini de rentabilitate şi risc.

Bilanţul (vezi Anexa nr.1.)este documentul de sinteză cu ajutorul căruia se prezintă situaţia patrimonială a întreprinderii la un moment dat, de regulă la sfârşitul perioadei de gestiune, adică bunurile economice, drepturile şi obligaţiile reflectate în activul respectiv pasivul bilanţului. Este un procedeu al metodei contabilităţii prin care se asigură dubla reprezenatare a averii firmei.

Contul de profit şi pierderi reflectă rezultatele exerciţiului ce provin din activitatea întreprinderii (cifra de afaceri, veniturile şi cheltuielile exerciţiului, precum şi rezultatul exerciţiului).

Prezentarea informaţiilor în bilanţul contabil referitoare la sursele financiare şi mijloacele economice răspunde unor cerinţe de ordin fiscal, contabil şi juridic fără a răspunde cu promptitudine obiectivelor financiare care urmăresc mai ales probleme prezente şi viitoare, decât probleme trecute.

Pentru necesităţile de analiză financiară, se pot utiliza trei tipuri de bilanţuri, care constituie, de fapt, prelucrări ale bilanţului patrimonial prezentat conform legii. Corecţiile aduse bilanţului patrimonial se fac cu scopul facilitării obţinerii de informaţii în concordanţă cu obiectivul specifc al analizei financiare:

a) Bilanţul financiar,

b) Bilanţul funcţional,

c) Bilanţul economic.

1.1. BILANŢUL CONTABIL

Ca orice document normalizat bilanţul are anumite limite în reflectarea situaţiei unei întreprinderi şi respectiv în analiza acesteia. Bilanţul nu furnizează decât o fotografiere la un moment dat, susceptibilă de a fi rapid modificată de operaţiuniile viitoare. Orice element de bogăţie care nu poate fi tradus în termeni cantitativi şi monetari nu este luat în considerare în retratarea acestui document de sinteză. Bilanţul are două părţi: activ, respectiv pasiv. Cele doua componente ale bilanţului se află într-un echilibru permanent. Egalitatea „A=P” este o consecinţă firească a faptului că valoarea mijloacelor economice concrete este chiar valoarea fondurilor (capitalurilor) băneşti din care au provenit. Informaţiile privind activul şi pasivul bilanţului contabil provin din conturi. În activ sunt înregistrate toate drepturile de proprietate şi de creanţă ale întreprinderii, iar în pasiv toate obligaţiile, angajamentele asumate.

Criterii de ordonare a elementelor în bilanţ :

- elementele de activ sunt prezentate în bilanţ în ordinea crescătoare a lichidităţii;

- elementele de pasiv sunt prezentate în bilanţ în ordinea descrăscătoare a exigibilităţii

Analiza structurii activului

În activul bilanţului sunt cuprinse numai valori nete.

Principalele grupe ale elementelor de activ sunt:

A) active imobilizate ;

B) active circulante ;

C) cheltuieli în avans.

A) Activele imobilizate sau fixe, denumite şi active pe termen lung, sunt achiziţionate în vederea unei utilizări durabile. Ele sunt asociate deciziei de investiţie şi se materializează în bunuri de orice natură, mobile sau imobile, corporale sau necorporale, achiziţionate sau create de întreprindere, destinate să servească o perioadă îndelungată activitatea unităţii patrimoniale. Sunt considerate elemente stabile care se uzează şi se înlocuiesc lent şi a căror depreciere se reflectă prin amortizare.

Activele imobilizate se diferenţiază în trei grupe :

A1) Imobilizări necorporale, denumite şi imobilizări nemateriale sau active intangibile, cuprind acele valori economice de investiţie, care nu îmbracă fizic forma de bunuri materiale concrete. Ele cuprind:

- cheltuieli de constituire ;

- cheltuieli de cercetare şi dezvoltare ;

- concesiuni, brevete, licenţe, mărci de fabrică ;

- fond comercial şi programe informatice ;

- alte imobilizări necorporale.

A2) Imobilizările corporale, denumite imobilizări materiale sau active fixe tangibile, reprezintă bunuri materiale de folosinţă îndelungată utilizate în activitatea unei întreprinderi.

Imobilizăriile corporale sunt alcătuite din :

- terenuri ;

- mijloace fixe (clădiri, maşini, utilaje, instalaţii, mijloace de transport) ;

- imobilizări în curs.

Pierderea în timp a valorii activelor imobilizate (cu exceptia terenurilor), ca urmare a uzurii determinate de utilizarea lor, se include în cheltuielile exerciţiului sub forma amortizării.

A3) Imobilizările financiare sunt denumite şi investiţii financiare sau de portofoliu şi cuprind valori financiare investite de întreprindere în patrimonial altor societăţi, sub forma:

- titlurilor de participare ;

- altor titluri financiare imobilizate ;

- creanţelor ataşate participaţiilor ;

- împrumuturilor acordate ;

- altor imobilizări financiare.

B) Activele circulante reprezintă ansamblul elemetelor patrimoniale necesare realizării ciclului de exploatare. Ele nu au vocaţia de a rămâne durabil în întreprindere, cu excepţia acelor elemente legate de particularităţile procesului de fabricaţie. În cadrul fiecărui ciclu, acestea trec din forma de active fizice în cea de creanţe şi apoi disponibilităţi.

Activele circulante sunt formate din :

- stocuri ;