Avantajul Competitiv. Aspecte Generale. Particularizare în Sectorul Public

Capitolul I

1.4. Aspecte generale despre avantajul competitiv

1.1.1 Teoria avantajului comparativ

Teoria avantajului comparativ este formulată pe baza ipotezei condiţiilor naturale favorabile existente într-o economie în comparaţie cu alte economii. În varianta clasică (D. Ricardo, J. St.Mill ) teoria porneşte de la unele premise cum ar fi omisiunea costului de transport şi considerarea factorilor de producţie mobili pe plan intern dar imobili pe plan internaţional. Teoria neoclasică a reformulat premisele anterioare şi pune accent pe economiile de scară, generatoare de profit, efect al lărgirii pieţei ca urmare a schimburilor comerciale

În varianta contemporană, Heckscher – Ohlin – Samelson, conceptul de muncă s-a modificat în cel de „capital uman”, iar costul a fost redefinit prin prisma costului de oportunitate. Se susţine că avantajul comparativ al unei naţiuni este determinat de abundenţa relativă în resurse şi factori de producţie direcţi sau derivaţi, cum sunt capitalul, muncă, resursele materiale

Modul de argumentaţie al acestei teorii decurge din ştiinţă economică pozitivă preocupată de descrierea şi analiza economiei aşa cum este ea. Obiectivele se realizează autonom prin jocul liber al pieţei concurenţiale iar politicile economice au un caracter pasiv.

Teoria avantajului comparativ se sprijină pe următorii piloni:

• existenţa unor resurse naturale abundente şi ieftine care stau la baza orientării structurii economiei;

• existenţa mediului concurenţial;

• o politică macroeconomică neutră.

În literatura economică se stabilizează, că legea avantajului comparativ, dacă va fi lăsat să acţioneze liber pentru a configura structura economiei, conform principiului darvinist al selecţiei naturale, va duce la realizarea unor tipuri de ajustări care conduc la degradarea structurii economice prin contracţia, până aproape de dispariţie a acelor ramuri şi firme care contribuie la generarea şi diseminarea progresului tehnic, la asigurarea securităţii alimentare şi dezvoltării umane, la informatizarea societăţii: cercetare ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovarea, producţia mijloacelor tehnicii de calcul, aparate şi instrumente medicale, aparate de măsura şi control, electrotehnice şi electronice, chimie fină, mijloace de automatizare, avioane, industrie alimentară, etc.

A accepta concluzii privind specializarea pe ramuri exclusiv pe baza legii avantajului comparative înseamnă renunţarea la o cercetare obiectivă a factorilor de producţie în dinamica lor, la schimbarea calităţii acestora, precum şi la contribuţia substanţială pe care o are stocul de cunoştinţe ştiinţifice, invenţia şi inovaţia tehnologică asupra structurii activităţilor din economie.

1.1.2. Competitivitatea

Competitivitatea înseamna, în stiinta economica, modul în care mediul economic “îsi administreaza totalitatea competentelor pentru atingerea prosperitatii” , “generând, proportional, mai multa bunastare decât competitorii” Un sistem competitiv îsi aseaza bazele pe sisteme de productie care genereaza avantaje competitive si structuri si resurse specifice capabile sa genereze competente distinctive. Ca urmare, avantajele si competentele distinctive ale actorilor economici vor constitui factori decisivi pentru succesul competitiv al firmei, indiferent de dimensiuni.

Competitivitatea înseamnă productivitate, înţeleasă ca valoare adăugată realizată pe baza unei unităţi de factor de producţie utilizat. Ea are un caracter dinamic, iar noutăţile joacă un rol de acceleratori ai activităţii întreprinderilor, care sunt obligate să renunţe la inerţie şi să stimuleze inovaţia. Diverse alte accepţiuni – nivelul redus al costului forţei de muncă, fiscalitate scăzută, deprecierea monedei naţionale, exporturi crescute sau resurse naturale abundente – sunt fie rezultate ale unei competitivităţi crescute, fie eventuale stadii ale dezvoltării competitive, fără a fi factori sau nici măcar condiţii necesare. În accepţiunea Uniunii Europene competitivitatea înseamnă, cumulativ, productivitate şi avantaj comparativ, pe plan internaţional. Productivitatea subsumează, în fapt elementele intrinseci avantajului comparativ, însă include o gamă mai largă de factori. Şi în viziunea comunitară, „competitivitatea este determinată de creşterea productivităţii”.

Competitivitatea se creează la nivel microeconomic. Prosperitatea sustenabilă este creată de către firme. În consecinţă, calitatea mediului de afaceri este un factor fundamental. Factorii care determină nivelul productivităţii sunt multipli. Printre aceşti deosebiţi sunt cei ce se referă la stimularea investiţiilor nivelul concurenţei şi capacitatea de a inova.

1.2. Avantajul competitiv

Avantajul competitiv desemneaza realizarea, de catre o organizatie, a unor produse sau servicii superioare dintr-un punct de vedere semnificativ pentru consumatori comparativ cu ofertele de articole similare ale majoritatii concurentilor.

Recunoasterea dualitatii avantajului competitiv porterian (prin costuri si prin diferetiere) determina, in ultima instanta recunoasterea materializarii acesteia intr-un plus de productivitate fata de firmele concurente.

Logica avantajului competitiv a constituit subiectul a numeroase controverse. Cele mai frecvente rationamente din domeniul comertului international invoca avantajele competitive detinute de o industrie sau alta in vederea justificarii pozitiilor economice ale acestor industrii si, mai ales, a politicilor nationale ( protectioniste) de sustinere a domeniilor respective.

Spre deosebire de teoria avantajului comparativ, cu o viziune statică şi mai mult macroeconomică, conceptul de avantaj competitiv, cu o viziune dinamică şi microeconomică, scoate în evidenţă faptul că evoluţia succesului şi specializarea economiilor depinde, în primul rând, de gradul de competitivitate al firmelor pe piaţa naţională şi internaţională, de evoluţia şi profilul firmelor, de asimilarea progresului tehnic şi mai puţin, de existenţa resurselor naturale.

În teoria modernă a dezvoltării economice, avantajele comparative, în privinţa factorilor tradiţionali, s-au diminuat, comerţul internaţional deosebit de activ contribuind la o dotare aproximativ similară a ţărilor cu factorii de producţie clasici. De asemenea, tendinţa de globalizare a producţiei face ca întreprinderile moderne, transnaţionale, să nu depindă numai de dotarea cu factori de producţie dintr-o ţară. Totodată, capitalul financiar circulă liber în economia mondială şi se investeşte în acele ţări unde găseşte cele mai eficiente condiţii de utilizare. În consecinţă, avantajele competitive au devenit decisive în privinţa condiţionării dezvoltării economice.

Avantajul competitiv se fundamentează pe economia normativă ale cărei analize oferă prescripţii sau formulări, mai degrabă, despre ceea ce trebuie să fie decât despre ceea ce este. Noul concept se bazează pe politici active, selective şi direcţionate către realizarea anumitor ţinte în contextul mecanismelor concurenţiale de piaţă.