Competența Oamenilor din Organizația Economică - Factor Esențial pentru Procesul Schimbării

1. Introducere

Apariţia şi evoluţia societăţii omeneşti pune în evidenţă faptul că principala forţă de producţie a societăţii este forţa de muncă. Forţa de muncă este o categorie economică ce evidenţiază relaţiile demoeconomice ce se stabilesc între om, ca posesor al unor capacităţi fizice şi intelectuale utilizabile în producţie, şi societatea respectivă, în cadrul căreia se desfăşoară activitatea.

Procesul de dezvoltare economică depinde în mare măsură de gradul de pregătire şi utilizare a resurselor umane de rolul creator şi dinamizator al factorului uman în desfăşurarea vieţii economice. Resursele umane trebuie privite ca “totalitatea aptitudinilor fizice şi intelectuale pe care omul le utilizează în cadrul procesului de producţie şi de prestări de servicii necesare existenţei”.

Se include aici şi experienţa dobândită în procesul muncii alături de aptitudinile native şi cele dobândite prin calificare. Rolul primordial al resurselor umane la scara întregii societăţi se regăseşte şi la nivelul firmei, principalele elemente care o demonstrează fiind următoarele: resursele umane reprezintă singurul factor de producţie capabil să creeze noi valori; resursele umane reprezintă creatorul şi stimulatorul mijloacelor de producţie: produc şi reproduc factori obiectivi ai producţiei: au rol hotărâtor în procesul transformării naturii în bunuri destinate satisfacerii nevoilor societăţii; influenţează într-o măsură decisivă eficacitatea utilizării resurselor materiale şi financiare.

Astfel, că principala componentă a forţelor de producţie, resursele umane, prin intervenţie directă şi indirectă, condiţionează existenţa producţiei şi a celorlalte activităţi economice şi asigură valorificarea mijloacelor de producţie de care dispune societatea, făcând posibilă şi satisfacerea nevoilor ei.

2. Competenţa oamenilor

Rolul esenţial în organizaţie, pentru crearea şi dezvoltarea unei anumite culturi îl au proprietarii şi managementul firmei. Restul variabilelor sunt utilizate, într-un fel sau altul, de proprietari şi/sau manageri, iar rezultatul cel mai important îl constituie valorificarea corespunzătoare a competenţei membrilor organizaţiei.

Calitatea prestaţiei firmei şi eficienţa cu care aceasta se obţine depind de calitatea şi gradul de valorificare a resursei de muncă de care firma dispune. Nivelul înalt în pregătirea lucrătorilor, disciplina şi organizarea muncii nu duc în mod implicit la asigurarea unui anumit nivel calitativ al prestaţiei. Competenţa lucrătorilor presupune un anumit bagaj de cunoştinţe, anumite deprinderi şi experienţă cerute de calitatea şi specificul prestaţiei. Valorificarea competenţei individuale presupune corelare cu tehnica şi tehnologia utilizate, cu cerinţele rezultatului obţinut, dar şi un anumit sistem de relaţii formale şi informale şi un anumit grad de implicare a lucrătorilor în cadrul organizaţiei.

Competenţa la nivelul organizaţiei este rezultatul existenţei şi funcţionării unei anumite culturi bazate pe un sistem de management specific şi incluzând o anumită structură organizaţională. Informaţiile, cunoştinţele, tehnologia, tehnica, reţetele de fabricaţie etc. nu conduc la acelaşi rezultat în cadrul unor culturi diferite. Cultura organizaţională presupune existenţa unui anumit sistem în care competenţele individuale se corelează şi se completează între ele, precum şi cu competenţele-cheie, fără de care activitatea firmei are un alt conţinut şi o altă calitate.

Competenţa la nivelul organizaţiei este rezultatul unui proces complex, care presupune:

• atragerea de pe piaţa muncii a resursei umane adecvate activităţii firmei;

• utilizarea acesteia corespunzător cerinţelor tehnicii şi tehnologiei utilizate; a unei discipline cerute de specificul prestaţiei;

• integrarea şi dezvoltarea factorului uman pentru o eficienţă cât mai înaltă a utilizării celorlalte surse şi valorificarea potenţialului grupurilor de muncă;

• implicarea şi inovarea potrivit cerinţelor consumatorului produsului creat.

Acest proces înseamnă o integrare şi adaptare permanentă în mediul de afaceri (piaţa muncii, piaţa celorlalte resurse ale firmei şi piaţa bunurilor rezultate din activitatea dată), precum şi o bună funcţionare şi dezvoltare a culturii organizaţionale .