Cultura națională - variabilă importantă în companiile multinaționale

INTRODUCERE

Dezvoltarea afacerilor în lumea de azi se realizează într-un mediu - economic, politic, social - complex, definit pe două coordonate esenţiale: dimensiunea culturală, pe de o parte, şi raportul national-international, pe de altă parte. Procesul de internationalizare si globalizare a adus tendinta de largire progresiva a campului de actiune al companiei. Firmele multinationale joaca un rol decisive in economiile tuturor tarilor si in relatiile economice international. Pe cealaltă direcţie, se impune în prezent, recunoaşterea marii diversităţi culturale a lumii şi a necesităţii de a lua în considerare valorile culturale specifice în strategia managerială şi practica de afaceri pe plan mondial.

Dacă în urmă cu două-trei decenii, literatura de management era axată aproape exclusiv pe cea de-a doua dimensiune , începând cu anii 1980 se remarcă un interes deosebit pentru abordările interculturale. Managementul firmelor care desfăşoară activităţi pe piaţa mondială este acum un management internaţional în context intercultural.

Pornind de la afirmatia lui Geert Hofstede (Hofstede, 2001) conform careia "suntem conditionati cultural, cultura controlandu-ne comportamentul intr-o maniera nerationala, dar persistenta" se incearca sa se ofere un raspuns fundamentat stiintific la cateva intrebari pe care angajatii oricarei multinationale din Romania si le pun din ce in ce mai des:

1. Ce ar trebui sa fac si ce nu daca muncesc intr-o organizatie in care majoritatea membrilor provin din alte culturi?

2. M-as putea adapta usor daca as avea in echipa mea drept colegi un japonez un francez si un canadian, iar ca sef un german?

3. Nu ar trebui ca ei sa se adapteze culturii, valorilor, traditiilor, obiceiurilor si perceptiilor romanilor avand in vedere ca muncesc in aceasta tara?

Prezente in activitatea curenta, organizatiile isi pun aceleasi intrebari, in oglinda:” Ce ar trebui sa faca organizatia si ce ar trebui sa evite pentru ca angajatii sai, provenind de cele mai multe ori din tari diferite, avand religii si/sau culturi diferite sa nu sufere un soc cultural la interactiunea cu colegii/sefii si sa performeze conform asteptarilor organizatiei si ale lor personale?’’.

Avand in vedere aceste dileme este necesara tratarea teoretica a conceptului de cultura nationala in vederea raspunderii acestor intrebari.

Akio Morita fost presedinte al Sony Corporation afirma: "cultura are un impact de 10% asupra produselor, serviciilor si operatiilor, dar este procentul cel mai insemnat. Acesti 10% determina reusita sau nereusita ". In cadrul cercetarii ne propunem sa identificam acesti 10% care determina succesul unei companii multinationale aflate in mediul economic-social din Romania.

Ne propunem identificarea factorilor de succes si adaptarile necesare ale componentelor culturii e pentru a atinge obiectivele companiei si prin urmare succesul acesteia. In acelasi timp, vor fi analizate si valorile companiei mama, acele valori cele care trebuie transpuse ca atare sau chiar impuse in organizatie.

1. Definirea culturii nationale

Există, după unii autori, peste 300 de definiţii ale termenului de cultură. Aproape 200 se pot întâlni în cărţile de antropologie. Iar în literatura de management şi marketing numărul acestor definiţii a crescut semnificativ în anii `90.

În mod obişnuit, noţiunea de cultură este definită prin raportare la cea de civilizaţie. Astfel, dacă prin civilizaţie se înţelege societatea în general, cu ansamblul său de fenomene specifice, (civilizaţie vs. cultură), cultura constituie totalitatea manifestărilor spirituale (intelectuale) din cadrul societăţii.

Geert Hofstede, promotor al abordării interculturale în management, distinge între un sens restrâns al noţiunii de cultură („rafinament al minţii”) şi un sens larg, corespunzând conceptului din antropologia culturală (tipare de gândire, simţire şi acţiune).

Conform acestuia, cultura este „programarea colectivă a gândirii care distinge un membru al unui grup de altul”. In sens larg putem afirma următoarea definiţie: „Cultura reprezintă un ansamblu de simboluri, norme de comportare si valori specifice unui anumit grup”.

Dincolo de deosebiri, abordările din lucrările de management converg înspre câteva elemente de bază.

În primul rând, cultura este un fenomen intelectual colectiv, în sensul că reflectă în plan spiritual modul specific de existenţă al unui grup uman, al unei comunităţi sau unei naţiuni. Ea este constituită dintr-un ansamblu de valori, comportamente şi simboluri - care disting membrii unui grup de cei ai unui alt grup.

Cultura prezintă următoarele caracteristici principale:

- Are un caracter dobândit: Cultura nu se moşteneşte şi nu ţine de datele biologice ale persoanei; ea se dobândeşte prin învăţare şi experienţă şi caracterizează omul ca fiinţă socială.

- Are un caracter colectiv: Cultura este împărtăşită de membrii unui comunităţi (grupsocial, etnic, religios, profesional. etc.); ea nu este specifică individului solitar, dar nici o persoană nu poate să „scape” complet de cultura sa.

- Are un caracter simbolic: Cultura există în mintea oamenilor, este reflectarea spirituală a raporturilor interumane şi a relaţiilor societate-natură.

- Are un caracter structurat: Cultura se prezintă ca un univers integrat, care are la bază o structură specifică. A defini o cultură înseamnă a descoperi modelul ( engl. pattern) său structural.

- Are un caracter persistent: Cultura se transmite, pe fondul unor acumulări treptate, de la o generaţie la alta.

- Are un caracter dinamic: Cultura se schimbă în timp, se adaptează gradual şi continuu, chiar dacă individul sau forţe sociale încearcă să se opună schimbării.

Fiinţa umană (individul) se defineşte din punct de vedere spiritual prin apartenenţa la o anumită cultură, „genul proxim” al profilului său spiritual; iar „diferenţele specifice” – care ţin de datele sale naturale, moştenite şi de elementele culturale asimilate – fac din individ o personalitate unică.