Deciziile de Investiții Straine

I. Introducere

I.1. Definirea investiţiilor

Totalitea resurselor tehnice, materiale şi financiare, de muncă, etc. prin care un agent economic sau societatea in totalitatea ei le alocă pentru crearea de capital fix, modernizarea, dezvoltarea, reutilarea capitalului fix existent cu scopul obţinerii de profit reprezinta investiţii.

I.2. Tipuri de investiţii

În economie există mai multe tipuri de investiţii. Unele dintre acestea presupun tranzacţii financiare între agenţii economici, altele presupun implicarea în tranzacţii şi a unor bunuri materiale cum ar fi clădirile, echipamentele industriale mijloacele de transport etc. În primul caz, investitorul intră în posesia unor active specifice: acţiuni, obligaţiuni, certificate de depozit sau bonuri de tezaur. În al doilea caz activele rezultate au cu totul altă natură: fabrici, companii de transport, hoteluri sau magazine. În primul caz este vorba despre investiţii financiare, iar în al doilea caz de investiţii reale. De cele mai multe ori nu se poate face o delimitare precisă, deoarece cele două tipuri coexistă.

Trebuie de reţinut că în perioadele precapitaliste majoritatea investiţiilor reale nu implicau nici un fel de tranzacţii financiare.

În societatea modernă, aproape orice investiţie reală are şi o importantă latură financiară. De la cel mai mic magazin până la marile corporaţii internaţionale, activitatea de investiţii se sprijină pe credit, acţiuni, obligaţiuni etc.

I.3. Investiţiile străine şi formele lor

Formele investiţiilor internaţională reprezintă modalităţile concrete prin care un agent economic realizează o investiţie internaţională, adică ori de câte ori:

- cumpără acţiuni de pe o piaţă străină sau emise de o firmă din altă ţară;

- cumpără obligaţiuni de pe o piaţă străină sau emise de o firmă străină;

- construieşte “pe loc gol” o societate nouă sau deschide o filială în altă ţară;

- acordă un credit financiar unui agent economic dintr-o altă ţară sau unui agent economic străin ce operează în propria ţară;

- preia (achiziţionează) o firmă străină sau fuzionează cu o firmă străină;

- participă cu capital investiţional la construirea de societăţi mixte;

- încheie contracte internaţionale de leasing sau franchising.

Din cele prezentate se poate deduce şi definiţia termenului de investiţie internaţională, care este acea investiţie care încorporează un element de extraneitate.

I.4. Tipurile de investiţii străine

Investiţiile străine presupun existenţa a cel puţin doi agenţi economici: agentul economic emitent şi agentul economic receptor al investiţiei. Ca atare , există două tipuri de investiţii internaţionale – directe şi de portofoliu – care se referă la raportul ce se stabileşte între emitent şi receptor.

Atunci când investiţia presupune transferarea către agentul emitent a posibilităţii de control şi decizie asupra activităţii agentului receptor este vorba despre o investiţie directă. În restul cazurilor, când investiţia nu presupune stabilirea unu asemenea raport, este vorba despre o investiţie de portofoliu.

Investiţia de portofoliu reprezintă întotdeauna un plasament pur financiar, o investiţie pur financiară. Investiţia directă îmbină însă într-un mod mult mai complex plasamentul financiar cu investiţia reală. Atunci când agentul emitent ajunge să controleze agentul receptor, pe lângă fluxul financiar iniţial apar şi alte fluxuri, multe dintre ele având o consistenţă reală: fluxul de tehnologie, fluxuri de forţă de muncă, fluxuri manageriale şi chiar fluxuri de bunuri şi servicii.