Elaborarea Structurii Organizatorice

INTRODUCERE

„Pericolul stă în tendinţa de a transmite principiile administrării ca şi cum ar fi legi ştiinţifice, cînd ele sunt doar ceva mai mult decît nişte mijloace administrative despre care s-a constatat că funcţionează bine în anumite condiţii, dar care nu au fost niciodată testate.”

(Joan Woodward)

Evoluţia structurii organizaţionale – ca instrument managerial – este marcată de evoluţia socială, în general, şi de cea a producţiei în special.Aflate în economia naturală, gospodăriile îşi realizau scopul – asigurarea existenţei – împărţind sarcinile între membrii familiei, autoritatea necontestată fiind cea a capului familiei. Apariţia marilor întreprinderi a solicitat angajarea unor salariaţi. Dimensiunile şi complexitatea redusă a activităţilor au permis o distribuire verbală a sarcinilor. Intrate în obişnuinţă şi, ulterior, în tradiţia micii organizaţii, sarcinile erau îndeplinite fără a necesita intervenţii majore din partea conducătorului sau patronului.

Creşterea economică generată de industrializare a condus nu numai la o creştere a mărimii organizaţiilor, ci şi la o multiplicare a interdependenţelor dintre angajaţii şi compartimente.Sarcinile, drepturile şi obligaţiile atribuite fiecărui angajat s-au diversificat şi complicat într-o asemenea măsură încît dirijarea şi controlul lor au impus necesitatea creării unor norme, standarde.

Toate organizaţiile trebie să-şi asigure o activitate continuă, direcţionată către atingerea unui anumit ţel.Anumite elemente, cum este alocarea sarcinilor, supervizarea şi coordonarea sunt dezvoltate ca activităţi regulate.

Asemenea regularităţi constituie structura organizaţiei şi faptul că pot fi combinate în diferite moduri înseamnă că organizaţiile pot avea structuri diferite. De fapt, în anumite privinţe, fiecare organizaţie este unică.Mulţi specialişti au analizat o varietate de structuri pentru a stabili dacă se aplică vreun principiu general.În plus, aceste variaţii pot fi corelate cu acţiunile unor factori ca obiectivele organizaţiei, dimensiunile acesteia, forma de proprietate, amplasarea geografică şi tehnologia de producţie, care generează diferenţe caracteristice în structura unei bănci, a unui spital, a unei fabrici care produce bunuri în masă sau a unui departament guvernamental.

Structura organizatorică raţională a unei organizaţii constituie premisa necesară în asigurarea funcţionării normale a compartimentelor de muncă, în repartizarea precisă a responsabilităţilor, în stabilirea riguroasă a dependenţelor ierarhice, a unităţii dintre responsabilitatea unei funcţii şi puterea de decizie, în asigurarea unor legături clare în interiorul organizaţiei respective, în trasarea unor canale cît mai scurte pentru transmiterea operativă a informaţiilor etc.

O.Nicolescu oferă o desemnare a organizării ca:

„ansamblu proceselor prin intermediul cărora se stabilesc şi delimitează procesele de muncă fizică şi intelectuală şi componentele acestora (consumuri, mişcări, timpi, operaţii, lucrări, sarcini etc.), precum şi gruparea lor pe posturi, formaţii de muncă, compartimente şi atribuirea lor personalului, corespunzător anumitor criterii economice, tehnice şi sociale, în vederea realizării în cît mai bune condiţii a obiecivelor planificate”.

Rezultă, de aici, ca atributul organizare vizează:

 Elaborarea structurii organizatorice;

 Întocmirea unor fluxuri informaţionale raţionale;

 Utilizarea completă atît a capacităţii de muncă cît şi a celorlalte resurse;

 Definirea unor legături eficiente între compartimente şi a unui sistem de relaţii între întreprindere şi mediul său ambiant;

 Asigurarea unui grad raţional de delegare a componentelor de rezolvare a sarcinilor.

Elaborarea structurii organizatorice cu ajutorul instrumentelor actuale reprezintă o formă complexă care satisface atît nevoile unei conduceri moderne a organizaţiei, cît şi pe cele ale angajaţilor.

Practica a dovedit că eficienţa managerială este maximă atunci cînd se lucrează cu „grupuri de lucru”, respectiv cu executanţii lucrărilor care de fapt pun direct în valoare cunoştinţele lor profesionale şi experienţa dobîndită, dacă bineînţeles au fost selecţionaţi cu severitate, potrivit cerinţelor posturilor pe care le ocupă.