Elaborarea unei Strategii la SC Zaris Autocom SRL

Capitolul 1: Studiul literaturii de specialitate

Elementul esenţial al succesului într-o activitate economică depinde atât de strategia adoptată cât şi de modalitatea prin care acesta strategie este adaptată la specificul activităţii respective. Ca atare, economia de piaţă condiţionează supravieţuirea agenţilor economici de modalitatea de proiectare şi implementare a strategiei, element prin intermediul căruia îşi asigură nu doar supravieţuirea ci şi dezvoltarea activităţii.

1.1.Aspecte și delimitări conceptuale ale unei strategii

Utilizarea termenului de „strategie” a evoluat de-a lungul timpului. Astfel, prima referire privitoare la acest concept a apărut în China antică şi făcea trimitere la arta războiului. Folosirea acestui concept cu semnificaţia mai sus amintită nu este străină nici împăratului roman Cezar. Mai mult, şi în Grecia antică acest termen erea folosit cu trimitere directă la comandantul unei armate.

Cu timpul însă, acest sens al conceptului de strategie a trecut în plan secund, în timpul domniei lui Alexandru Macedon făcându-se deja trecerea la modalitatea de a crea un sistem unitar de guvernare.

În acest moment în literatura de specialitate nu există o definiţie unanim acceptată, existând un număr foarte mare de interpretări privitoare la acest concept. Însă, cele mai reprezentative definiţii din punctul meu de vedere sunt următoarele:

I. Ansoff : (1965) tratează strategia ca „axul comun al acţiunilor organizaţiilor şi produselor/pieţelor ce definesc natura esenţială a activităţilor economice pe care organizaţia le realizează sau prevede să o facă în viitor”. În viziunea sa, strategia cuprinde patru componente:

• vectorul de creştere geografică, bazat pe cuplul produs/piaţă, care precizează orientarea şi mărimea activităţilor viitoare ale organizaţiei;

• avantajul competitiv, care se referă la câştigarea unei poziţii competitive mai puternice, prin identificarea proprietăţilor fiecărui cuplu produs/piaţă;

• sinergia utilizării resurselor organizaţiei;

• flexibilitatea strategică, bazată pe resurse şi competenţe transmisibile de la un domeniu de activitate la altul.

Cu alte cuvinte I. Ansoff priveşte strategia ca pe un cumul de factori ce vizează modalitatea de acaparare a pieţei prin intemediul plusului de valoare adus de către organizaţie produsului, prin intemediul utlizarii raţionale şi eficente a resuselor, elemente care alături de cunostere să permită supravetuirea dar mai ales dezvoltarea organizaţiei.

Pe de altă parte, B. Quinn (1980) defineşte strategia ca fiind „un model sau un plan care

integrează într-un tot coerent scopurile majore ale organizaţiei, politicile şi programele sale”. În viziunea sa, o strategie conţine trei elemente esenţiale:

• obiectivele cele mai importante de realizat;

• politicile cele mai semnificative de urmat;

• programele pentru realizarea obiectivelor.

Astfel, din perspectiva lui B. Quinn o strategie bine formulată trebuie să se axeze pe orientarea resurselor organizaţiei într-un mod viabil, bazată pe competenţele sale interne, pe anticiparea schimbărilor din mediu şi a acţiunilor inteligente ale concurenţilor.

T. Zorlenţan, E. Burduş şi G. Căprărescu (1998) definesc strategia ca fiind „ştiinţa şi arta de a stabili obiectivele generale ale organizaţiei pe termen mediu şi lung şi de a formula opţiunile de acţionare pentru atingerea acestora, ţinând seama de toate resursele existente, în vederea adaptării eficiente a organizaţiei la cerinţele mediului ambiant în care acţionează.”

Altfel spus, strategia nu trebuie doar să urmărească stabilirea unor obiective pe baza

resurselor deţinute de organizaţie ci trebuie să implice eficienţa economică şi mai mult decât atât, eficienţa activităţii desfăşurate. Diferenţa dintre aceste aspecte este aceea că în cazul eficienţei activităţii se urmăreşte o corelaţie între efectele, respectiv eforturile economice şi extraeconomice, iar în cel de al doilea caz sfera se restrânge la efectul, respectiv efortul economic.

Ţinând cont de definiţiile enunţate mai sus se poate concluziona faptul că o strategie presupune luarea în considerare a trei elemente cheie: firma, clientul (consumatorul) şi concurenţa. Strategia reprezintă modalitatea prin care firma se diferenţiază pozitiv de concurenţii săi, utilizându-şi atuurile relative pentru o satisfacere mai bună a nevoilor consumatorilor.

În acest sens sugestivă este imaginea de mai jos :

Astfel se poate explica de ce concurenţa tot mai intensă care se manifestă în ultimii ani pe piaţa mondială a determinat managementul firmelor, în special al firmelor mari, să utilizeze strategii inspirate din modelele militare de război .

1.2.Componentele strategiei

O strategie coerentă presupune existenţa unor compenente care armonios îmbinate contribuie la succesul acestei strategi.

Din incursiunea în conceptul de strategie, rezultă următoarele componente (după diverşi autori) :

- alegerea domeniului de activitate;

- obiectivele;

- modalităţile în care vor fi atinse obiectivele;

- asigurarea resurselor necesare sub aspect cantitativ, calitativ şi structural;

- sinergia;

- competenţele distinctive.