Etică versus profitabilitate în România contemporană

1. Introducere

Tema aleasă pentru realizarea acestui proiect, ”Etică vs. profitabilitate”, a avut parte de foarte multe abordări, mai ales în ultima vreme, când tot felul de companii care desfăşoară activităţi mai mult sau mai puţin morale au început să-şi facă loc pe piaţa din România.

De ce o companie de talie mică ce încearcă să pătrundă pe piaţă ar trebui să ţină cont de etica afacerilor? De ce o astfel de companie ar trebui să deţină şi să respecte un cod de etică? La ce i-ar folosi un astfel de cod când acţionarii nu vor decât sa-şi maximizeze capitalul investit?

La aceste întrebări vom răspunde însa prin conţinutul acestui proiect. Vom demonstra că etica este un pivot de rezistentă în afaceri, că o firma nu se poate bucura de profitabilitate pe termen lung dacă nu are în vedere satisfacerea clientului prin calitatea produselor, protejarea mediului înconjurător, promovarea unei atitudini etice faţa de salariaţi, dar şi faţă de asociaţi.

2. Etică vs. profitabilitate în România contemporană

2.1.Ce este etica?

Din punctul de vedere al Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, etica este definită ca fiind, printre altele, totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei anumite societăţi sau organizaţii.

Etica în afaceri este un domeniu academic şi un subiect de dezbatere publică teribil de recent. Atât de recent, încât nu au început încă polemicile şi disputele privind probleme de genul: „Cine este autorul care a propus şi a impus termenul de etica în afaceri?” sau „Cui aparţine cu adevărat primul articol, eseu sau tratat de etică în afaceri?” Ca mai toate noutăţile din ultimul secol, şi „business ethics” este o invenţie americană. Pentru unii, originea transatlantica a noii discipline este o garanţie de calitate, seriozitate şi performanta; pentru alţii, dimpotrivă, orice vine de peste ocean trebuie să fie ceva teribil de rudimentar, superficial şi – neapărat – „imperialist”. Entuziasmantă sau detestabilă, etica în afaceri a luat rapid amploare în spaţiul nord-american, de unde s-a răspândit apoi în toata lumea „civilizata”, mai exact în ţările în care se poate vorbi cu temei despre economie de piaţă şi stat de drept. Cu britanicii în frunte, europenii s-au „contaminat” si ei de interesul crescând faţă de etica în afaceri abia în anii de după 1980. În România, acest (eventual) interes abia este pe cale să se nască, generat probabil de miniteismul „formelor fără fond” sau de o fireasca racordare la trend-urile lumii evoluate.

Contextualizată astfel, discuţia despre etică porneşte de la ipoteza că afacerile ar trebui să conţină şi acea dimensiune numită responsabilitate socială. Susţinătorii acestei idei cred ca atât marile corporaţii, cât şi firmele mici au obligaţii şi faţă de societate, obligaţii care se situează deasupra celei de maximizare a profitului. Unul dintre argumentele aduse în discuţie este acela că, fiind atît de puternice, corporaţiile au datoria să-şi asume responsabilităţi sociale. Corporaţiile trebuie conduse în beneficiul tuturor celor care au interese în respectivele firme, (clienţii lor, furnizorii, angajaţii şi comunităţile locale) la fel ca şi faţă de proprietari. Conducerea corporaţiei este încărcată cu o responsabilitate bazată pe credibilitate faţă de toţi cei implicaţi. Argumentaţia anterioara prezintă aceeaşi valoare de adevăr şi în cazul în care este aplicată organizaţiilor de dimensiuni mai reduse. Etica se dovedeşte utila afacerilor, cel puţin în măsura în care: îşi propune să raţionalizeze, deci să optimizeze procesul de luare a deciziilor; propune şi justifică norme de comportament ce ghidează raporturile dintre agenţii economici ; astfel ea eficientizează interacţiunile dintre aceştia. Prin urmare, managementul etic este (poate fi) un management eficient din punct de vedere economic (cel puţin pe termen lung). Filosofia afacerii trebuie să compatibilizeze morala cu finalitatea specifica.

Sintagma lui Niccolo Machiavelli „Scopul scuza mijloacele” este specifică afacerilor, în măsura în care nu depăşeşte limitele unor norme/reguli ce definesc „jocul”. Respectarea „regulilor jocului”, atunci când acestea sunt raţionale şi stimulative este suficientă pentru a defini responsabilitatea în coordonatele eticii afacerii. Dezvoltarea durabilă a unei companii presupune standarde şi responsabilităţi asumate de întreg lanţul de producţie, de la furnizor la compania producătoare şi de aici, mai departe, la distribuitor şi consumator. Companiile depind de credibilitatea furnizorilor lor. Această dependenţă trebuie să creeze încredere reciprocă şi profit pentru toţi partenerii de afaceri.

Abuzul de putere pe piaţă şi aroganţă în raporturile de afaceri afectează rezultatele companiilor. În afaceri, morala se cristalizează sub forma codurilor etice ale companiilor şi ale breslelor. Acestea sunt utile acolo unde legea nu oferă răspunsuri. Mediul occidental de afaceri a înţeles superioritatea autoreglementării, sub forma eticii profesionale, faţă de reglementare, cu neajunsurile ei, intervenţiile statului pe piaţă şi suprareglementarea. Tot mai multe companii economice işi înscriu în programele lor responsabilităţi civice: lupta împotriva marginalizării şi excluderii sociale, egalitatea şanselor în ocuparea forţei de munca, promovarea răspunderii faţă de mediu, faţă de educaţie, faţă de sănătate, faţă de cercetare-dezvoltare. Ele susţin o noua viziune asupra sistemului de impozite şi taxe care să reducă impozitul pe venit şi să crească taxele pe activităţile distructive ale mediului care, totodată, afectează sănătatea oamenilor. Nu există o alta cale pentru o economie a viitorului. Această cale a unei economii suportabile , o cale a economiei ecologice, a economiei verzi, nepoluate şi nedestructive, a unei economii mai bune pentru sănătatea oamenilor dar şi pentru planeta noastră este de dorit să fie aleasă acum nu numai pentru generaţia noastră, ci şi pentru generaţiile viitoare. Etica în afaceri înseamnă a introduce în deciziile de zi cu zi şi în strategiile de management şi alte norme decât cele impuse de lege. O companie este responsabilă social în măsura în care ţine seama nu doar de interesele acţionarilor ci de interesele tuturor grupurilor afectate de activitatea ei. Ca atare, etica în afaceri este un cost. Etica in afaceri presupune a abate niste resurse de la traseul impus de calculul strict al eficientei economice.