Extras din proiect
Accentele puse pe satisfacerea clientului, larga aplicare a conceptelor calităţii şi participarea tuturor angajaţilor au codus la apariţia unui nou concept complex: Managementul Calităţii Totale (Total Quality Management – TQM).
Managementul Calităţii Totale câştigă teren pe zi ce trece, devenind un mod de viaţă pentru un număr din ce în ce mai mare de companii. TQM este axat pe ideea îmbunătăţirii continue a calităţii, obţinerea şi monitorizarea satisfacerii clienţilor şi a personalului întreprinderii. Se apreciază că rolul TQM este să creeze condiţiile necesare ca activitatea să se desfăşoare bine din prima dată.
În acest sens, considerăm ca una din cele mai reuşite concepţii pe aceea a expertului Richard J. Schoberger, care afirma că TQM nu este altceva decât „o perfecţionare continuă, orientată spre consumator şi promovată de angajaţi”.
Actualmente, se consideră că TQM este un sistem de îmbunătăţire continuă orientat spre necesităţile clientului, care include:
- Implicarea angajaţilor şi instruire;
- Lucrul în echipă pentru soluţionarea problemelor;
- Formularea obiectivelor pe termen lung;
- Recunoaşterea că sistemul şi nu oamenii cauzează ineficienţa.
TQM (Total Quality Management) este o filosofie de management ce cuprinde toate activitatile prin care nevoile si asteptarile clientilor, ale comunitatii si obiectivele organizatiei sunt satisfacute în modul cel mai eficient. TQM este o filosofie de management axata pe oamenii si pe procesele unei organizatii, care are ca scop final satisfacerea cerintelor clientilor, dar si cresterea performantei organizatiei.
Ţinând seama de elementele de definire ale TQM, rezultă că satisfacerea cerinţelor clientului reprezintă scopul tuturor demersurilor în cazul acestui sistem de management. De aceea, se apreciază corectă opinia potrivit căreia „orientarea spre client” reprezintă un principiu de bază al TQM-lui, iar implementarea cu succes a acestui principiu depinde de mobilizarea tuturor factorilor de pe întreaga traiectorie a produsului: de la identificarea cerinţelor clienţilor până la reintegrarea în natură a produselor în etapa postutilizării. Identificarea şi satisfacerea cerinţelor clienţilor reprezintă, în cazul TQM, punctul de plecare al tuturor activităţilor din întreprindere. Cerinţele clienţilor sunt transpuse în specificaţii, pe baza cărora sunt realizate produsele cu anumite caracteristici de calitate.
Alt principiu important al managementului total al calităţii presupune calitatea pe primul plan. Acest principiu exprimă cel mai bine filosofia TQM, care este un sistem de management centrat pe calitate.
Calitatea poate să devină punctul central al tuturor activităţilor prin:
- Implicarea puternică şi permanentă a conducerii de vârf;
- Intercorelarea tuturor activităţilor şi proceselor din fiecare etapă a cercului
(spiralei) calităţii în realizarea şi îmbunătăţirea acesteia;
- Implicarea permanentă a tuturor compartimentelor şi a fiecărui lucrător în
asigurarea calităţii.
Introducerea TQM în activitatea de administrare a retelei de drumuri publice din tara noastra presupune o îmbunatatire continua în vederea satisfacerii cerintelor conducatorilor auto, în conditiile unor costuri reduse si prin implicarea totala a angajatilor.
Prin introducerea TQM calitatea va înceta sa fie numai domeniul inspectorilor si al directorului departamentului de calitate. Îmbunatatirea activitatii se va face în fiecare etapa a lucrarilor rutiere executate, prin participarea întregului personal. Fiecare angajat va fi responsabil pentru implementarea TQM, întregul personal trebuind sa fie puternic implicat în vederea îmbunatatirii performantei companiei si a satisfacerii totale a cerintelor utilizatorilor.
IDENTIFICAREA OPORTUNITATILOR DE ÎMBUNATATIRE ÎN VEDEREA IMPLEMENTARII TQM ÎN ACTIVITATEA DE ADMINISTRARE RUTIERA
Obiectivele prezentului studiu sunt de a identifica, evalua si recomanda aplicarea câtorva metode pentru implementarea cu succes a sistemului TQM în activitatea de administrare rutiera. Scopul implementarii TQM este, asa cum s-a mentionat anterior, satisfacerea totala a cerintelor utilizatorilor retelei rutiere, precum si cresterea productivitatii si reducerea costurilor prin îmbunatatirea continua a serviciilor oferite si a proceselor din companie.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Implementarea TQM in Activitatea Unitatilor de Administrare Rutiera din Romania.doc