Locul și rolul motivării în managementul instituțiilor publice sau private

Din punct de vedere etimologic, motivaţia provine din cuvântul latin „movere” şi înseamnă deplasare. Prin urmare, motivaţia reprezintă suma energiilor interne şi externe care iniţiază şi dirijează comportamentul spre un scop care odată atins va determina satisfacerea unei necesităţi.

Motivaţia este o stare interioară, o dorinţă puternică ce pune în mişcare un individ în vederea atingerii unui anumit obiectiv.

Între motivaţie şi performanţă există o relaţie de condiţionare reciprocă. Spre deosebire de bani, materii prime sau alţi factori de producţie, oamenii reprezintă pentru firmă mult mai mult. Sistemul lor de nevoi, de valori, gradul lor de motivaţie şi satisfacţie vor determina întotdeauna performanţele individuale şi organizaţionale.

De fapt, nici o organizaţie nu poate exista fără resursele umane care o alcătuiesc. Paradoxal însă, oamenii sunt totodată şi singurul activ care poate acţiona împotriva scopurilor organizaţiei.

Fără a acorda prea multă importanţă resurselor umane din cadrul unei organizaţii, proprietarii sunt adesea prea orbiţi de obţinerea profitului, uitând sau neştiind ca acesta se poate mări, dacă motivaţia şi satisfacţia angajaţilor cresc. Costurile acestui obiectiv sunt mult mai mici decât pierderii determinate de nesatisfacţia angajaţilor.

Firmele de prestigiu care au învăţat din timp lecţia despre "cum putem face din resursele umane o forţă" sunt acum în topul dezvoltării economice, aplică strategii antreprenoriale în managementul resurselor umane şi rămân, an de an, între firmele performante. Iată de ce, este mai important acum să acordăm atenţie capitalului uman, înainte ca firmele concurente să descopere slăbiciunile acestuia.

Diferenţete de comportament ale indivizilor

De exemplu, în condiţii de egalitate a salariului, performanţele individuale ale angajaţilor pot fi extrem de diferite. Aceste diferenţe se explică prin faptul că realizarea obiectivelor organizaţiei nu reprezintă o necesitate pentru toţi angajaţii.

Direcţia comportamentului

Un individ care are o necesitate (foame, somn) va dezvolta un comportament prin care să obţină satisfacerea acelei necesităţi. Într-o firmă un angajat îşi canalizează energia pentru a obţine sursele de existenţă, în timp ce alţi angajaţi urmăresc performanţe deosebite şi recunoaşterea celor din jur sau pur şi simplu îşi doresc să se facă utili, acest lucru ducând la satisfacţii personale.