Extras din proiect
1. Introducere
1.1. Conceptul de Management Comparat
Managementul comparat are numeroase definiții.Cea mai reușită definiție e al lui Ovidiu Nicolaescu : “Managementul comparat este știința proceselor și relațiilor manageriale din organizațiile ce funcționează în condițiile culturilor naționale diferite, axându-se asupra identificării și caracterizării asemănărilor și deosebirilor manageriale în vederea favorizării transferului internațional de know-how managerial și creșterii funcționalității eficacității și eficienței organizației .“.
Astfel din definiție rezultă patru aspecte importante alea managementului comparat :
- Obiectul comparației îl formează elementul de management luând în seamă și alte aspecte (juridice, economice, tehnologice, etc).
- Specificitatea analizei este viziunea culturală în management, în comparații cu alte organizații.
- Comparațiile se concentrează asupra similitudinilor care trebuie explorate și diferențelor practice sau teoretice care sunt de două feluri :
- la care nu se pot adapta,
- la care se pot adapta și chiar să le transforme în avantaj competitiv.
- Obiectul final al managemetului comparat este transferul de know-how managerial.
Necesitatea managementului comparat provine din :
• Necesitatea de cunoaștere a oamenilor.
• Interdependențele internaționale.
• Avantajul rezultat din comparație cu alții.
• Posibilitățile de perfecționare a managementului propriu.
• Asigură oamenilor înțelegerea realităților.
În concluzie, managementul comparat răspunde unei game largi de necesităţi, atât individuale cât şi de grup, cu tendinţa de intensificare, pe măsura adâncirii diviziunii sociale a muncii, a dezvoltării relaţiilor internaţionale şi a creşterii rolului informaţiilor.
1.2. Comparația și rolul ei în Managementul Comparat
Comparația este singura cale de cunoaștere, ea este esența managementului comparat.Ptin comparație se poate determina de ce o firmă este mai performantă decât alta, fie că acționează în același mediu, fie ca provin din medii diferite.Comparând doua firme se obțin asemanările și deosebirile dintre acestea. Nu intotdeauna daca o firma are performațe și cealaltă firmă, cu care este comparată, are aceleasi performanțe, chiar dacă acestea au asemanări între ele, dacă acestea acționează în contexte diferite.Diferențele de obicei sunt cele care creeză de fapt avanaje competitive pentru firme.
Abordarea comparatistă este, în general, de neevitat deoarece dezvoltarea activităților interaționale determină ca procesele de comparare să dobândească o importanță majoră în acest domeniu. . Omul, prin natura sa, evaluează şi compară în permanenţă. Evaluarea se face explicit sau implicit, prin raportarea la, un ideal, un standard sau o situaţie cunoscută. Dezvoltarea activităţilor internaţionale determină ca procesele de comparare să dobândească o importanţă majoră în acest domeniu, ceea ce se reflectă şi în conturarea managementului comparat.
Studiul comparativ al realităților din diferite țări, al managementului utilizat în cadrul acestora, face posibilă înțelegerea managerilor mai mult decât înțelegerea ce vine din cunoașerea numai a situațiilor din propria țară.
Prin compararea analizei culturale a fenomenelor de management dintr-o țară cu cele ce se desfășoară în altă țară, determină amplificarea sferei de variabile luate în considerare.
Toate aceste argumente determină necesitatea apariției și dezvolatării managementului comparat.
1.3. Rolul și importanțaManagementului Comparat în Managementul organizațiilor românești
Ca pentru orice domeniu ştiinţific nou, însă insuficient cunoscut şi implicit acceptat de beneficiarii săi potenţiali, este indispensabil să i se argumenteze necesitatea. Într-o ţară în curs de dezvoltare, şi cu atât mai mult în România, care, în deceniul precedent, a fost practic ruptă de evoluţiile ştiinţifice şi manageriale internaţionale, această necesitate este mult mai pregnantă.
În masura în care procesul de globalizare se resimte tot mai pronunțat la nivel de persoană, familie sau organizații de afaceri, în aceeași masură apar ca fiind extrem de utile studiile comparative în economie, drept, sociologie, politologie etc. Acest lucru se va resimți ca necesar și pentru firmele românești îndeosebi după anul 2007, ca dată a aderării României la UE; intrarea companiilor românești în competiție directă cu firmele occidentale va însemna și sute de falimente pe diverse sectoare ale economiei naționale ceea ce va obliga managerii români la noi strategii și practici de afaceri.
Bibliografie
1. Ovidiu Nicolescu- Management comparat Ed. Economic1997
2. Burduş, Eugen – Management comparat internaţional, Bucureşti,
Editura Economică, 2001
3. Comănescu, Mihaela – Management european, Bucureşti, Editura
Economică, 1999
4. Compagnon, Antoine, Seebacher, Jacques, – Spiritul Europei, Iaşi,
Editura Polirom, 2002
5. Dore, Ronald – Întreprinderea britanică – întreprinderea japoneză;
originile diversităţii naţionale a relaţiilor industriale, Chişinău, Editura
Tehnica, 1998
6. Istocescu, Amedeo – „O analiză cultural-managerială comparativă a ţărilor latine din Europa”, Revista de Management comparat internaţional, Bucureşti, ASE, C.N.E.S.M.C., nr.5, 2004
7. Istocescu, Amedeo – Management comparat internaţional, Bucureşti,
Editura ASE, 2005
8. Nicolescu, Ovidiu - Noutăţi în managementul internaţional – management comparat, Editura Tehnică, Bucureşti, 1993
9. Dîbu Nicolae Aurelian, management comparat, Editura Mirton, Timişoara, 2000
10. Hofstede Geert, Managementul structurilor multiculturale, Editura Economică, Bucureşti, 1996
11. Ionescu Gh.Gh., Dimensiunile culturale ale managementului, Editura Economică, Bucureşti, 1996
12. Mihuleac Emil, Ştiinţa conducerii şi profilul conducătorului, E.D.P., Bucureşti, 1977
13. Petrescu Ion, Management, Editura Holding Reporter, Bucureşti, 1991
14. Popa Ioan, Filip Radu, management internaţional, Editura Economică, Bucureşti, 1999
15. Popescu D. Adrian, Orientări în management, Editura Politică, Bucureşti, 1982
16. Russu Corneliu, Management, Editura S.I.T.I. SA, Bucureşti, 1992
17. Badrus, GH- Globalitate si management, Ed.All Beck, Bucuresti,1999 Radaceanu, E.
18. Cole, GA., - Managementul personalului, Ed. Codesc SA, Bucuresti 1997.
19. Comanescu M., Managementul European, Ed. Economica, Bucuresti, 1999.
20. Constantinescu DA., Managementul Comparat, Ed. Nationala, Bucuresti 2002.
21. Hurduzeanu Ghe., Achizitii si fuziuni de firma, Ed. Economica, Bucuresti, 2003.
22. Istocescu A., Management comparat, Ed. ASE, Bucuresti, 2006.
23. Nicolescu O., Management comparat, Uniunea Europeana, Japonia si SUA , Ed.Economica, Bucuresti, 2006.
24. Popescu I., Management European, Ed. Expert, Bucuresti, 2004
25. Mihaela Herciu, Management Comparat, Ed. Universității Lucian Blaga din Sibiu, 2007
26. Site-uri:
www.1000ventures.com
www.worlbank.org
www.irfanview.com
www.thtconsulting.com
Preview document
Conținut arhivă zip
- Management Comparat.docx