Managementul aprovizionării în cadrul SC Nova Modul SRL

Aprovizionarea: concept, rol, atribuţii, trăsături

Aprovizionarea cu resurse materiale şi energie reprezintă un proces economic complex, prin care se realizează stabilirea nevoilor materiale ale producţiei, organizarea circulaţiei şi utilizarea completă a resurselor materiale, reducerea continuă a consumului de materii prime, combustibili şi energie, folosirea intensivă a capacităţilor de producţie, atragerea în circuitul economic şi în consumul producţiei de noi resurse materiale, creşterea vitezei de rotaţie a mijloacelor circulante şi, astfel, creşterea eficienţei activităţii fiecărui agent economic, prin creşterea profitului acestuia.

Activitatea de aprovizionare este un proces dinamic, în care se realizează în mod continuu deplasarea mijloacelor de producţie de la furnizori la beneficiari, pe baza relaţiilor economice între întreprinderi, concretizate în programele de aprovizionare şi contractele economice de livrare, una dintre necesităţile obiective ale desfăşurării neîntrerupte a procesului de fabricaţie.

Caracterul dinamic al aprovizionării poate fi observat în etapa de planificare, şi mai ales în cea de realizare efectivă. În ceea ce priveşte planificarea, caracterul dinamic al aprovizionării se manifestă printr-o continuă corelare cu indicatorii celorlaltor activităţi, cum ar fi producţia, investiţia, vânzarea.

Se manifestă prin legăturile continue, operative si intreţesute dintre beneficiari şi cumpărători, pentru respectarea obligaţiilor asumate prin contractele economice, pentru livrarea si primirea cantităţilor de materiale prevăzute, organizarea transporturilor acestora şi decontarea costurilor, precum şi pentru reglarea operativă a aprovizionării.

Întro formulare sintetică, aprovizionarea cu resurse de materiale constituie activitatea prin care se asigură elementele materiale necesare consumului producţiei, în volumul, structura şi termenele care să sprijine o activitate continuă şi la capacitate maximă, cu un profit cât mai ridicat, al unităţilor economice.

În practica economică sunt utilizaţi frecvent termeni similari aprovizionării, ca achiziţionarea, cumpărarea, alimentarea. Cu toate acestea, termenii respectivi au semnificaţii diferite.

Aşadar, achiziţionarea reprezintă un angajament financiar, de cumpărare a unor resurse materiale sau produse, fiind reprezentată de o tranzacţie monetară efectivă. În raport cu achiziţionarea, aprovizionarea are un conţinut mai amplu. Achiziţionarea este doar un moment al procesului de aprovizionare cu materiale. Această componentă a aprovizionării este precedată de acţiunile de determinare a nevoilor, de stabilire a dimensiunii acestora şi a momentelor când sunt necesare ( momentul declanşării acţiunii de emitere a cererii sau comenzii ) şi este urmată de negocierea condiţiilor de furnizare, de aducere efectivă a resurselor materiale.

Alimentarea constituie o acţiune de finalizare a procesului de aprovizionare, prin trecerea în consum a resurselor materiale primite de la furnizori. Deci, alimentarea se desfaşoara numai în interiorul unităţii economice, prin trecerea materiilor prime din depozite la punctele de prelucrare, în concordanţă cu programele elaborate în prealabil. Alimentarea se încadrează în sistemul logistic al aprovizionării, alături de fluxul şi sistemul de transport intern.

Particularităţile economiei de piaţă, cu deosebire cele ale perioadei de tranzitţe către economia de piaţa, influenţează procesul de aprovizionare.

Caracterizarea, evaluarea si selecţionarea furnizorilor

Eficienţa şi eficacitatea relaţiilor stabilite cu furnizorii depind de modul de gestiune a acestora şi de calitatea partenerului ales. Furnizorul ideal nu exista, aşadar se va alege acel partener care asigură cele mai bune condiţii de valorificare a oportunităţilor cumpărătorului, întrun anumit context economico-social. Nu toîi furnizorii au comportamente identice în situaţii identice, acestea depinzând de poziţia furnizorului pe piaţa, de resursele care constituie obiectul relaţiilor de vânzare-cumpărare şi de interesele pe termen scurt, dar mai ales mediu şi lung al acestora. Deci un furnizor trebuie ales în funcţie de interesele economice ale cumpărătorului şi de poziţia respectivului furnizor în raport cu acesta.

Analiza pieţei furnizorilor poate fi facută dupa diverse criterii:

• Importanţa pe care furnizorii o au pe piaţă

• Importanţa pe care furnizorii o deţin în satisfacerea necesarului de resurse pentru un anumit consumator

• Concordanţa dintre obiectivele majore ale furnizorului pe o anumită perioada şi cerinţele consumatorului

Gruparea după concordanţa dintre interesele furnizorului şi cele ale consumatorului au drept scop identificarea furnizorilor ale căror interese corespund cu cele ale consumatorilor. Această situaţie este favorabilă pentru consumator deoarece se pot aştepta servicii eficiente din partea furnizorilor, alt avantaj fiind identificarea posbilităţilor de acţiune pentru asigurarea acestei concordanţe sau măcar anticiparea conduitei furnizorului.

Caracterizarea furnizorilor potenţiali este esenţială şi realizarea ei presupune:

• Caracterizarea furnizorului ca producător de resurse;

• Caracterizarea furnizorului prin resursele oferite;

• Caracterizarea condiţiilor oferite de furnizor (preţ, calitate, credite);

• Caracterizarea managementului furnizorului.

De asemenea, momentul de evaluare şi selecţionare a furnizorilor este esenţial, deoarece, practic, se defineşte piaţa pe care se vor desfăşura activităţile de asigurare materială. Aceasta activitate presupune existenţa unor criterii specifice de analiză pe baza cărora să se poata obtţne o evaluare corectă a fiecarui furnizor.

În ceea ce priveşte criteriile de evaluare a furnizorilor, este de mare utilitate gruparea pe grade de importanţa a acestor criterii:

• Criterii foarte importante: calitatea;

• Criterii de importanţă mare: timpul de satisfacere a comenzilor, performanţele trecute, preţul, pozitia financiară;

• Criterii de importanţă medie: adaptabilitatea, reputaţia, competenţa managerială, importanţa afacerilor trecute;

• Criterii de importanţă scazută: posibilitatea unor acorduri de reciprocitate.