Managementul Campaniei Sociale Verde 003

Proiect
7/10 (1 vot)
Domeniu: Management
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 19 în total
Cuvinte : 8790
Mărime: 41.20KB (arhivat)
Publicat de: Viorel Neacșu
Puncte necesare: 6
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Corodeanu Daniela

Extras din proiect

I. Introducere

Pe măsură ce cresc forţa economică şi capacitatea de comunicare a companiilor, creşte şi influenţa lor socială. Aceasta putere, se spune, poate fi temperată, echilibrată de un set de obligaţii morale ce trebuie asumate de organizaţii. Astfel, nu doar managerii, ci şi companiile sunt responsabile moral. Nu mai putem vorbi doar de responsabilitaţi faţă de acţionari, ci faţă de toate grupurile care, direct sau indirect, contribuie la realizarea profitului, precum şi faţa de grupurile afectate de activităţile companiei. Adică, angajaţii şi familiile acestora, furnizorii, distribuitorii şi creditorii, consumatorii, comunitatea locală, ba chiar societatea în ansamblu şi generaţiile viitoare. De la manageri şi companii se asteaptă nu doar sa genereze un profit legal, ci şi să nu dăuneze altora, să minimalizeze răul de neevitat în activităţile economice şi să facă bine, identificand probleme comunitare în care să investească. Toate aceste responsabilităţi, dincolo de minimul moral, ţin de ceea ce numim responsabilitate socială corporatistă (RSC).

Obligaţia morală de a face bine social a inceput, de cateva decenii, sa fie asimilată de catre management şi rationalizată. Planificată, CSR presupune identificarea unor nevoi comunitare şi conceperea unei campanii cu obiective adresate acestora. Există forme bune şi forme proaste de programe sociale, în funcţie de concordanţa dintre obiectivele sociale si cele de management, transparenţa şi eficienţa programelor, raspunsul dat de grupurile sociale asistate, existenţa auditului social.

Conceptul de responsabilitate socială provoacă mediul românesc de afaceri. După ce, în a doua parte a anilor ‘90, multinaţionalele au introdus pe piaţa românească programe sociale, în zece ani CSR a devenit un concept la modă şi o modă care începe să se cristalizeze în tendinţe pe termen lung, în practici specifice pieţei, într-un set de valori şi criterii care ne pot ajută să distingem performanţa şi profesionalismul de lipsa de transparenţă şi onestitate.

Numărul de campanii de responsabilitate socială în România creşte de la an la an, întrucât şi oamenii încep să pună mai mult accentul pe modul în care o companie se implică în societate. Implicarea în campanii CSR ar putea aduce firmelor o multitudine de avantaje printre care, cea mai importantă din punctul nostru de vedere, este creşterea notorietăţii pe termen lung, urmată imediat de crearea unei imagini favorabile in ochii presei (atragându-i atenţia prin acţiunile interprinse) cat şi in cei al clienţilor.

Fiecare brand, fiecare marcă a unei companii are o poveste a sa. Această poveste nu se construieşte numai în departamentele de marketing şi publicitate, ci şi în mentalul colectiv. Brandurile sunt astăzi definite, sau cel puţin redefinite, deformate, ba chiar distruse "pe strada". Zvonurile, opinia publică, mass-media, comunitaţile de utilizatori ai Internetului sunt foarte puternice, care acţioneză spontan şi imprevizibil, putând distruge imaginea unei companii într-o situaţie de criză prost gestionată de către management. Aici, programele de CSR joacă un rol important, în măsura în care aceste campanii de implicare socială duc la un mai bun dialog cu comunitatea, la o mai bună cunoaştere a nevoilor şi aşteptărilor grupurilor dependente sau afectate de activităţile companiei.

CSR are o funcţie de comunicare, de cunoaştere a mediului social în care operează o companie, de anticipare şi prevenire a conflictelor dintre mediul de afaceri şi comunitate, consumatori ori autorităţi.

Trebuie să distingem între filantropie corporatistă - ce presupune investiţii sociale neplanificate, neintegrate în management şi de la care nu se asteaptă beneficii - şi responsabilitate socială - caz în care programele sociale sunt parte a strategiei companiilor şi vizează obiective alăturate celor de management. O altă condiţie a unei campanii de CSR este ca aceasta sa urmarească nevoi sociale autentice.

O categorie interesantă de programe de CSR e data de activităţile în care sunt implicaţi angajaţii companiilor. Aceasta formă de responsabilitate socială este tot mai atractivă pentru firmele româneşti. Angajaţii reprezintă principală resursă a unei companii, astfel încât aceste programe sunt un argument puternic pentru ideea că nu doar marile companii, ci şi firmele mici au ceva de spus in domeniul CSR.

“Responsabilitatea socială nu este obligţtia exclusivă a managementului şi a responsabilului de RSC, ci a fiecarui angajat,îin măsura în care fiecare interacţiune cu publicul dă seama de mesajul pe care o companie doreşte săîil transmită.”

“Pentru a fi eficient un program de RSC trebuie conceput astfel încât să antreneze nu doar managementul, ci şi angajţii şi ONG-urile, să utilizeze nu doar resursele financiare, ci şi resursele umane - pe scurt, să creeze relaţii sociale, medii de comunicare necesare identificării şi rezolvării problemelor comunităţii.”

Deşi în ultimii ani, campaniile de responsabilitate socială au fost foarte numeroase, puţine şi-au dus obiectivele la îndeplinire sau au fost realizate corect.

Am ales campania CSR “Verde 003”, pentru că in viziunea noastră este o campanie reuşită, care nu doar şi-a îndeplinit cu success obiectivele, ba mai mult şi le-a depaşit considerabil, bucurându-se de un real success. A fost intens mediatizată ceea ce a fost un lucru extrem de important care a dovedit că organizatorii campaniei au fost deschişi cu presa oferind informaţii în orice moment.

În plus prin alegerea făcută am dorit sa evidenţiem că problemele de mediu în România nu doar că există dar că sunt şi grave. Dacă, prin intermediul unor astfel de campanii avem şansa de a ajuta, chiar dacă într-un procent mic, ar trebui să ne folosim de acest lucru.

II. Prezentare campanie

Asociatia Tăşuleasa Social împreuna cu MaiMultverde în parteneriat cu Coca-Cola HBC, au realizat acest proiect multianual intitulat “Verde 003” ce are în vedere împădurirea versantului Dorna Cândrenilor din Munţii Călimani în prima instanţă iar apoi ecologizarea cursului raului Dorna de la izvor până la vărsare, de natură practică, precum şi o dimensiune educaţională strâns legată de voluntariat şi educaţie ecologică. S-au alăturat acestei campanii Televiziunea Română, Kiss FM şi SMURD (aceasta din urmă în 2008).

În 2007 a avut loc lansarea proiectului, precum şi demararea primei etape. În data de 18 august, în tabăra de la Tăşuleasa, sat Piatra-Fântânele, judeţul Bistriţa s-a deschis campania printr-o simulare a unei indundaţii, la scară mică. A urmat plantarea unui număr de 10000 de puieţi cu ajutorul a peste 80 de voluntari.

A doua etapă a campaniei a debutat în luna martie a anului 2008 cu recrutarea de voluntari din 9 oraşe. Aceştia au participat la training-uri de instruire ecologică în tabăra de la Tăşuleasa, continuând ca în luna iunie să aiba loc actvitatea de curaţire a albiilor râurilor Dorna, Bistriţa şi Siret.

Campania s-a încheiat în data de 5 iunie, la Galaţi, de Ziua Internaţională a Mediului.

Preview document

Managementul Campaniei Sociale Verde 003 - Pagina 1
Managementul Campaniei Sociale Verde 003 - Pagina 2
Managementul Campaniei Sociale Verde 003 - Pagina 3
Managementul Campaniei Sociale Verde 003 - Pagina 4
Managementul Campaniei Sociale Verde 003 - Pagina 5
Managementul Campaniei Sociale Verde 003 - Pagina 6
Managementul Campaniei Sociale Verde 003 - Pagina 7
Managementul Campaniei Sociale Verde 003 - Pagina 8
Managementul Campaniei Sociale Verde 003 - Pagina 9
Managementul Campaniei Sociale Verde 003 - Pagina 10
Managementul Campaniei Sociale Verde 003 - Pagina 11
Managementul Campaniei Sociale Verde 003 - Pagina 12
Managementul Campaniei Sociale Verde 003 - Pagina 13
Managementul Campaniei Sociale Verde 003 - Pagina 14
Managementul Campaniei Sociale Verde 003 - Pagina 15
Managementul Campaniei Sociale Verde 003 - Pagina 16
Managementul Campaniei Sociale Verde 003 - Pagina 17
Managementul Campaniei Sociale Verde 003 - Pagina 18
Managementul Campaniei Sociale Verde 003 - Pagina 19

Conținut arhivă zip

  • Managementul Campaniei Sociale Verde 003.doc

Alții au mai descărcat și

Aspecte practice privind auditul calității

3.4. Metodologia auditului sistemelor calitatii Standardul international ISO 10011 stabileste principiile, criteriile, practicile de baza si...

Mediul și firma

Mediul extern al firmei poate fi impartit in doua mari segmente: - mediul general sau mega-mediul - mediul specific(mediul sarcina);...

Dezvoltarea abilitaților și aptitudinilor - Mijloc de creștere a performanței în echipă

I. Noțiuni generale privind cele două concepte: abilități și aptitudini Perfecționarea este un proces continuu care depinde de dezvoltarea...

Sicomed - History and Development

WHO and HOW MADE IT POSSIBLE? In order to get where Sicomed has got one has to be very talented, very intelligent an also very patient. The...

Ai nevoie de altceva?