Managementul Cunoștințelor

În societatea actuala, în care accesul la date si informatii este tot mai usor de realizat gratie ritmului de dezvoltare a tehnologiilor informatiei si telecomunicatiilor, se pune problema de a cunoaste tot mai mult, de a sti cum sa folosesti imensitatea de informatii pe care o poti avea la un moment dat.

Daca ar fi sa definim cunostintele, ar trebui sa privim în urma pentru a vedea de unde pornesc ele. Urmând scara evolutiei, mai întâi apar datele, apoi informatia, iar cunostintele sunt pe o treapta superioara celor precedente.

Se constata ca în literatura de specialitate exista o multime de opinii diferite în privinta definirii celor trei concepte: date, informatii si cunostinte.Vom încerca sa le sintetizam si sa le alegem pe acelea care în opinia noastra sunt cele mai corecte privitor la conceptele cu care operam în acest paragraf. Vom începe în mod firesc cu definitiile de dictionar, urmând a introduce nuante si sensuri date de diversi autori.

Conform Collins Concise Dictionary:

Datele reprezinta "o serie de observatii, masuratori sau fapte".

Informatiile sunt definite ca reprezentând "actul de informare sau conditia de a fi informat."

Cunostintele sunt "fapte sau experiente cunoscute de o persoana sau un grup de persoane; cunoasterea sau întelegerea accumulate (câstigate) prin experienta sau învatare".

Daca urmarim conexiunile dintre cele trei, informatiile ar fi „un ansamblu de date care au fost organizate într-o anumita structura, au fost încadrate într-un context si li s-a dat un anumit sens sau înteles”, iar cunostinta este „o informatie codificata suplimentar”.

Având în vedere ideea de management al cunostintelor aceasta notiune este mult mai larga decât cea de informatie, data sau capital intelectual. Nonaka si Takeuchi vorbeau despre o spirala care urca de la nivelul individual si cuprinde mai departe nivelele de grup, organizational si interorganizational.

Datele, informatiile si cunostintele se refera la aceleasi lucruri, dar definitiile se schimba pe masura ce ele devin mai însemnate, mai valoroase, iar noi învatam cum sa le manipulam.

Este necesară delimitarea clară între conceptele de date, informaţii şi cunoştinţe. Datele reprezintă o serie de proprietăţi direct observabile ale lucrurilor. Informaţia reprezintă acumularea datelor într-un fascicul de nivel mai înalt care să aibă înţeles şi semnificaţie. Filtrată prin prisma percepţiilor şi gândurilor (cogniţia) unei persoane, informaţia stimulează o gamă largă de acţiuni şi activităţi.

Cunoştinţele sunt extrase din date şi construite pe baza informaţiilor. Există două forme distincte de cunoştinţe:

- Cunoştinţele explicite, care constau în forme ale informaţiei, expertizei, sau experienţei care pot fi exprimate în detaliu, arhivate, codificate, şi de natură durabilă, şi pot fi distribuite cu ajutorul IT. Cunoştinţele explicite pot lua forma unei baze de date, unui document, desen, formule, brevet, înregistrări video, sau prezentări.

- Cunoştinţele tacite, sau ştiinţa intrinsecă, priceperea pe care o posedă un individ, reprezintă un sistem comun, neexprimat de valori, viziuni, scopuri, şi comportamente care direcţionează activităţile unei organizaţii. Cunoştinţele tacite derivă din experienţa acumulată. Principalul obstacol pentru majoritatea organizaţiilor este identificarea acestui sistem de cunoştinţe tacite. Provocarea ridicată de sistemul de cunoştinţe tacite constă în găsirea modului de a recunoaşte, genera, distribui, şi administra acest sistem.

Cunoştinţele tacite pot fi deduse numai prin acţiunile oamenilor, acestea nu sunt observabile în mod direct. Ele reprezintă o însuşire a omului care îl predispune să acţioneze în anumite moduri în funcţie de împrejurări, şi în mod adecvat circumstanţelor respective. Cunoştinţele tacite includ corelaţii mentale, intuiţii, ipoteze, bănuieli şi reacţii intuitive, fiind dificil de exprimat şi formalizat, deci şi dificil de împărtăşit. Sunt de cele mai multe ori rezultate ale experienţelor practice şi ale învăţării prin încercare şi eroare (Jones, 1999).

Una dintre ideile filozofice care fondează modelul este aceea că „putem şti mai mult decât putem spune”. Pornind de la diferenţele dintre cunoştinţele tacite şi cele explicite, schema de bază a modelului cuprinde patru stadii: socializare, externalizare, combinare şi internalizare.

Socializarea. Socializarea reprezintă procesul prin care sunt împărtăşite cunoştinţe tacite prin intermediul unor experienţe comune. Întrucât cunoştinţele tacite sunt dependente de context, cheia achiziţionării lor este trăirea aceloraşi experienţe şi realizarea de activităţi împreună cu cei care deţin aceste cunoştinţe. Cel mai bun exemplu este tradiţionala relaţie maestru-învăţăcel. Învăţăcelul învaţă meseria prin imitarea directă a acţiunilor maestrului, ameliorându-şi cunoştinţele prin practică şi nu prin cuvinte sau scrieri. Calitatea relaţiei dintre cei care împărtăşesc experienţe comune, fie că este vorba despre învăţăcel şi maestru, angajat şi client sau şef şi subordonat, este un factor fundamental în potenţarea creării de cunoştinţe în organizaţie.