Managementul organizațional de tip ONG. Definiții. clasificări

1. INTRODUCERE

După revoluţia din 1989 şi in Romania a crescut numărul de ONG-uri ca rezultat al libertăţii de asociaţie nou-dobândite, cît şi ca un rezultat al disponibilităţii fondurilor străine. Actualmente, conform statisticelor, se observă, din păcate, o scădere a numărului de ONG-uri din cauza legilor care nu sunt bine elaborate.

La ora actuală sunt înmatriculate un număr de aproximativ 27.000 de ONG-uri, dar nu se poate şti exact câte sunt active şi care este contribuţia acestora la dezvoltarea societăţii. Este cunoscut faptul că multe astfel de organizaţii au apărut doar pentru a beneficia de diverse scutiri de taxe şi impozite( de exemplu înmatricularea de maşini importate din vest).

Din păcate, nu există o statistică clară care să prezinte concret care sunt nivelurile de activitate pe plan naţional, însă corespondenţii au arătat că de la 1 din 15 până la 1 din 20 dintre ONG-uri sunt active, cu activitate permanentă, fără a deţine sediu propriu şi angajaţi permanenţi.

Tot din statistici rezultă că numărul asociaţiilor care deţin sediu şi angajaţi variază de la 1 din 50 până la 1 din 70 dintre organizaţiile înregistrate.

Conform unui studiu realizat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile a rezultat un număr de 2.000- 3.000 de organizaţii active, dar nu s-a putut verifica eficienţa lor şi dacă ele răspund nevoilor comunităţii unde îşi de sfăşoară activitatea.

Aşa cum practica a dovedit-o, primele persoane îndreptăţite pentru a primi ajutor sunt cele fără venituri sau cu venituri mici.

Responsabilitatea revine, în primul rând celor dispuşi în vecinătatea celor aflaţi in situaţie critică, adică familia; in faza secundară a intervenţiei se găseşte comunitatea, iar în cea de-a treia, statul.

În acest context, statul a încredinţat responsabilităţi sporite colectivităţii locale,delegându-i din autoritate şi eliberând centralismul administrativ.

Furnizarea de servicii de asistenţă socială de către stat trebuie să suporte mutaţii evidente, chiar dacă pricipiile evidente (echilibrarea, egalitatea şi democraţia) rămân aceleaşi, respectiv:

- alocarea echitabilă a serviciilor de asistenţă socială având in vedere că toţi membrii colectivităţii au acelaşi drept potenţial de a beneficia de acestea;

- egalitatea asigură servicii de asistenţă socială de calitate şi în egală măsură tuturor membrilor colectivităţii;

- oferta democratică a serviciilor de asistenţă socială are in vedere libertatea accesului la acestea.

Conform datelor statistice publicate, domeniile de activitate ale ONG-urilor sunt:

- cultură şi recreere;

- servicii sociale 18%;

- educaţie, învătământ, cercetare 16%;

- sănătate 8%;

- drepturile omului 7%;

- protecţia mediului 5%;

- dezvoltarea economică şi socială 5%;

- asociaţiile profesionale 4%;

- cooperare internaţională 3%;

- filantropie şi voluntariat 3%;

- religie 3%;

- altele 2%;

Ca şi in cazul nivelelor, datele prezentate cu privire la domeniile de activitate nu facilitează cunoaşterea sectorului non-profit sau a rolului pe care îl deţine. Această prezentare a confirmat rezultatele altor studii care indicau faptul că majoritatea organizaţiilor nu au o misiune bine definită, aproximativ 90%, unele activând ca şi companii private, iar multe altele îşi schimbă scopul în raport cu fondurile disponibile la un moment dat.

Tot din statistici rezultă că ONG-urile sunt active la nivel naţional o zecime, mai puţin de 10% la nivel internaţional, 5% la nivel inter-regional, şi doua cincimi la nivel local. De asemenea două treimi din organizaţii activează la oraşe şi o treime în zona rurală.