Managementul și Stilul de Management

Cărţile de specialitate tind să pună accent pe funcţia pe care managerii o îndeplinesc în interiorul organizaţiilor, fiind doar foarte puţine care acceptă şi existenţa unei funcţii sociale. Poziţia lor se explică tocmai prin faptul că această ultimă ipostază a devenit atât de larg răspândită, încât managerul este pus în faţa unor probleme esenţiale. Faţă de cine este el răspunzător şi pentru ce anume? Pe ce se bazează puterea conducerii? Ce îi conferă legitimitate?

Eterogenitatea demografică duce la neînţelegeri provocate de inegalităţile şi pretenţiile diferite ce se manifestă în sfera locurilor de muncă pentru care optează femei şi bărbaţi, autohtoni şi imigranţi, persoane de etnii diferite. Ca urmare, managerii trebuie să fie capabili să atenueze discordanţele dintre oameni în scopul realizării misiunii şi obiectivelor organizaţiilor. Managerul este dator să asigure buna funcţionare a organizaţiei. America are în această privinţă o experienţă mai mare decât alte ţări, datorită condiţiilor ei specifice de a lucra cu etnii diferite. Dificultăţile de a face faţă acestei cerinţe sunt deosebite în Europa.

Evoluţia şi istoria managementului ne permit să concluzionăm că managementul este înainte de toate o sumă de principii, foarte puţine, dar importante şi anume:

– Managementul se referă la oameni. Sarcina lui de a face oamenii capabili să fie eficienţi atunci când lucrează împreună. Prin management se urmăreşte accentuarea punctelor forte şi minimalizarea punctelor slabe ale indivizilor. Aceasta este esenţa unei organizaţii şi motivul pentru care modalitatea de organizare şi conducere este factorul critic, determinant. Întreaga lume este organizată după principii de management. Întreaga existenţă depinde de management. Capacitatea indivizilor de a fi folositori societăţii depinde şi ea la fel de mult de managementul organizaţiilor în care lucrează, ca şi de propriile lor capacităţi, de motivarea lor, de efortul pe care îl depun.

– Ocupându-se de integrarea oamenilor într-o acţiune care implică asumarea în comun a riscurilor, managementul este strâns legat de cultură. Managerii din America, Germania, Japonia fac absolut acelaşi lucru. Diferă numai modul în care îşi desfăşoară activitatea. De aceea una din problemele cele mai importante cu care se consumă managementul în ţările în curs de dezvoltare o reprezintă găsirea şi identificarea acelor elemente ale tradiţiei, istoriei şi culturii care pot fi folosite la construirea unui sistem de organizare şi conducere. În mare parte diferenţa dintre succesul economic al Japoniei şi relativa înapoiere a Indiei poate fi explicată prin faptul că „solul“ japonez s-a dovedit propice pentru conceptele de management pe care japonezii le-au adus din străinătate.

– În fiecare întreprindere este nevoie de asumarea angajamentului de respectare a obiectivelor şi valorilor comune. Fără un astfel de angajament nu există întreprindere, ci o mulţime dezordonată. Întreprinderea trebuie să aibă obiective simple, clare şi unificatoare. Scopul organizaţiei trebuie să fie suficient de limpede şi de cuprinzător pentru a crea o viziune comună. Obiectivele care reprezintă substanţa acesteia trebuie să fie clare, publice şi în permanenţă reafirmate. Cea dintâi sarcină a managementului este analizarea, stabilirea şi exemplificarea acestor obiective, valori şi cauze.

– Managementul trebuie să le asigure organizaţiei şi fiecărui angajat capacitatea de creştere, de dezvoltare, pe măsură ce se produc schimbări ale nevoilor şi perspectivelor. Fiecare organizaţie este o instituţie care instruieşte şi se instruieşte în acelaşi timp. Formarea şi dezvoltarea trebuie implementate la toate nivelurile şi nu trebuie niciodată întrerupte.

Fiecare organizaţie este alcătuită din persoane care se diferenţiază prin calificare şi cunoştinţe şi care au de îndeplinit sarcini de diverse tipuri. Ea trebuie să se bazeze pe comunicare şi responsabilitatea individuală. Toţi membrii sunt datori să analizeze scopul pe care doresc să-l atingă – şi să se asigure că şi colegii lor îl cunosc şi îi înţeleg. De asemenea, ei trebuie să cerceteze ce obligaţii au faţă de ceilalţi – şi să se asigure că aceştia le înţeleg. În fine, trebuie să se analizeze care sunt datoriile celorlalţi faţă de

ei şi să se convingă de faptul că restul obligaţiilor ştiu ce se aşteaptă de la ei.

– Nici cantitatea de produse obţinute, nici „rezultatul final“ nu pot reflecta singure performanţele managementului şi al organizaţiei. Poziţia pe piaţă, inovaţiile, productivitatea, calificarea personalului, calitatea, rezultatele financiare – toate sunt absolut indispensabile pentru eficienţa unei organizaţii sunt nişte elemente vitale.

Şi în cazul instituţiilor non-profit trebuie evaluate o serie de aspecte, în funcţie de obiectul de activitate al acestora. Performanţa trebuie să devină parte integrată a întreprinderii şi a managementului, ea trebuie măsurată, sau cel puţin estimată, şi trebuie permanent îmbunătăţită.

– Rezultatele există numai în afara organizaţiei. Rezultatul unei întreprinderi este un client satisfăcut. Rezultatul unui spital este un pacient vindecat. Rezultatul unei instituţii de învăţământ este un elev sau un student care a acumulat nişte cunoştinţe şi le pune în aplicare zece ani mai târziu. În interiorul organizaţiei nu există decât costuri.

Managerii care înţeleg şi respectă aceste principii vor fi nişte manageri de succes. Ei apelează la toate cunoştinţele şi subtilităţile ştiinţelor socio-umane: economie şi psihologie, filosofie şi istorie, matematică şi statistică, astronomie şi etică şi trebuie să-şi îndrepte toată această cunoaştere asupra eficacităţii şi a rezultatelor.