Extras din proiect
1.ANALIZA NEVOII DE PROIECT
1.1 Analiza la nivel de domeniu si din punct de vedere regional
Statiunea Durau este situata in judetul Neamt, la o altitudine de 780-800 metri, intr-o poiana la poalele Muntelui Ceahlau, la 6 km sud-vest de comuna Ceahlau, la 9 km vest de lacul de acumulare Izvorul Muntelui de pe raul Bicaz si la 60 km nord-vest de municipiul Piatra Neamt.
Relieful din zona este determinat de Masivul Ceahlau, ce apartine zonei flisului Carpatilor Moldovei, fiind alcatuit in cea mai mare parte din rocile flisului intern. Datorita santurilor morfologice adanci care il inconjoara de jur imprejur, Ceahlaul apare din orice parte l-ai privi ca o „proeminenta” semeata, ce se observa de la mare distanta. Aceasta „proeminenta” semeata cu inaltimi ce depasesc 1800 m., ocupa abia 1/4 din intreaga intindere a masivului, iar inaltimile de peste 1500 m., doar 1/3.
Reteaua hidrografica este formata din lacul de acumulare Izvorul Muntelui (aflat la 5 km de statiunea Durau), raul Bistrita care formeaza acest lac si afluentii : paraiele Schit-13km, Izvorul Muntelui-13km, Izvorul Alb, Secu, Cosusna, Rapciunita, Tiflic. Paraul Rupturi, alaturi de Bistrele Mare si Mica sunt cele mai atractive pentru turisti, Rupturi formand cascada in doua trepte (Duruitoarea cu o cadere de 30 m), iar Bistrele formand chei si cascade.
Fauna Masivului Ceahlau este caracterizata printr-o mare diversitate de elemente oferind o inestimabila valoare stiintifica si adapostind o fauna foarte bogata, reprezentata prin toate gruparile faunistice, dand impreuna cu vegetatia maretia biogeografica a acestui munte.
In zona Masivului Ceahlau, se regaseste 65% din flora jud. Neamt si 36% din flora vasculara a Romaniei. Se intalnesc aici 5 minumente ale naturii, 2 raritati, 53 endemite, 3 relicte tertiare si 7 relicte glaciare. Statiunea Durau se afla in etajul padurilor de foioase (de la 530m la 1000-1300m altitudine) unde se gasesc paduri de foioase pure si paduri de amestec de foioase si conifere. Se intalnesc de asemenea, si diverse tipuri de vegetatie: stancari, pajisti, tufarisuri, buruienisuri, vegetatie acvatica si altele. O atentie deosebita se acorda protejarii florei si faunei, care constituie adevarate monumente ale naturii. Parcul National Ceahlau, cu o suprafata de 5200 ha, cea mai mare rezervatie naturala din judet, adaposteste numeroase specii rare de plante si animale.
Principalele activitati economice care se desfasoara in zona sunt: agricultura (cresterea si exploatarea animalelor si cultivarea terenurilor), industria axata pe fabricarea cimentului si prelucrarea lemnului, turismul si agroturismul, precum si activitati de prestari servicii - activitati al caror potential este in mare masura influentat de vecinatatea cu Parcul National Ceahlau.
Localitatea Durau este statiune climaterica si de odihna de interes general, ce apartine administrativ de comuna Ceahlau si este principala poarta de intrare in Parcul National Ceahlau. In afara ocupatiilor traditionale ale localnicilor (exploatarea resurselor padurii, cresterea bovinelor si ovinelor) fluxul crescand de turisti a contribuit la dezvoltarea serviciilor din domeniul turismului si agroturismului. O categorie aparte de turism ce se practica in statiunea Durau si pe Muntele Ceahlau este turismul monahal. In statiune este amenajat Centrul Pastoral – cultural “ Daniil Sihastru “. In aceasta statiune, accesibilitatea se realizeaza pe cale rutiera prin intermediul a doua drumuri nationale DN 15, dinpre orasul Bicaz si DN 15B dinspre Targu Neamt.
Printre principalele puncte de atractie din statiunea Durau se numara si partia de schi. Din pacate, conform unei declaratii date de unul dintre reprezentantii Ministerului Turismului la inceputul anului 2010 intr-un ziar national, reiese faptul ca Duraul este printre putinele statiuni montane din tara care este pustie pe timpul iernii. Dupa perioada sarbatorilor, musafirii parasesc zona de la poalele muntelui Ceahlau si revin abia de Paste. Dezinteresul turistilor fata de statiunea de langa masivul Ceahlau tine in primul rand de lipsa alternativelor de recreere. Partia de schi situata pe terenul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei este folosita doar in perioada Sarbatorilor (in special cand este zapada naturala), fiindca nu ofera conditii propice pentru schiori. De altfel, partia nu indeplineste nici conditiile impuse de autoritati pentru a fi omologata. Firmele din domeniul turismului spun ca reamenajarea partiei de schi si o promovare puternica ar putea fi singura sansa pentru atragerea vizitatorilor.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Modernizarea Partiei de Schi din Statiunea Durau Judetul Neamt
- Anexa A.docx
- Anexa B.docx
- Matricea cadru logic.docx
- Previziuni valorice.docx
- Proiect Management Financiar.docx
- Tabloul sustenabilitate.docx