Extras din proiect
Evaluarea situaţiei actuale (analiza SWOT)
Puncte tari
1. Pe parcursul anilor de facultate, am asimilat foarte multe cunoştinţe în domeniul economic.
2. Spirit competitiv – În tot ceea ce fac încerc să mă fac remarcată.
3. O bună capacitate de gestionare a timpului – În toți anii de facultate, am lucrat, și am reuşit să-mi menţin parcursul şcolar.
4. Experienţa unei veri petrecute in SUA prin programul Work and travel.
5. Capacitatea de a lucra în medii interculturale.
6. Spirit organizatoric.
7. Abilităţi de comunicare – Sunt o persoană sociabilă, carismatică, extrovertită, comunic cu ușurință chiar dacă persoana de lângă îmi este necunoscută.
8. Îmi place să lucrez cu publicul şi mă adaptez uşor indiferent de situaţii.
Puncte slabe
1. Instabilitate în condiţii de stress major, în momentul în care sunt presată de timp, sau de alți factori, uneori am tendința să renunț.
2. Incompatibilitate cu activităţile de rutină – Atunci când ajung să percep o anumită activitate ca fiind de rutină, randamentul meu scade.
3. Dorinţa puternică de afirmare mă poate face uneori să fac exces de zel – în încercarea de a fi mereu pe primul loc, uneori exagerez şi pot răni – în mod involuntar - sentimentele celor din jur.
4. Tendinţa de a grăbi lucrurile peste măsură (am o percepţie rigidă asupra timpului, încerc permanent să valorific fiecare clipă), cu efecte uneori negative asupra rezultatelor sau asupra celor cu care interacţionez.
5. De multe ori, mă concentrez excesiv asupra unor aspecte (multe din acestea fiind detalii), ceea ce îmi încetineşte ritmul activităţii şi mă oboseşte inutil (sunt uşor tipicară în anumite situaţii).
Oportunităţi
- Integrarea României în U.E. avantajează prin oferta de locuri de muncă pe care firmele internaţionale o aduc pe piaţă. Mai mult, joburile din cadrul companiilor multinaţionale sunt mult mai bine plătite şi oferă oportunităţi mai bine de avansare în carieră.
- Creşterea numărului de burse de studiu în străinătate. Deschiderea graniţelor ţării oferă posibilitatea universităţilor să efectueze mult mai multe schimburi între studenţii care urmăresc continuarea studiilor în alte ţări.
- Programele şi proiectele menite să stimuleze spiritul antreprenorial în rândul studenţilor şi absolvenţilor (diverse reduceri/privilegii oferite de stat studenţilor care vor să-şi înceapă o afacere proprie).
- Dezvoltarea economiei româneşti per ansamblu – creşterea numărului de investitori străini are ca efect importul cultural, cu efecte importante asupra mentalităţilor, stereotipurilor şi concepţiilor locale.
- O ofertă amplă de programe de formare şi instruire educaţională şi profesională (cursuri de perfecţionare, training-uri, cursuri de instruire, etc.).
- Programele şi proiectele prin care statul încearcă să ajute proaspeţii absolvenţi de facultate (diverse privilegii, privări de anumite taxe şi impozite pentru firmele care angajează proaspeţi absolvenţi).
Preview document
Conținut arhivă zip
- Plan de Dezvoltare Personala.doc