Extras din proiect
De ce am ales această organizaţie?
Efectuarea unui stagiu de practică în timpul facultăţii este foarte folositoare pentru ca îi oferă posibilitatea studentului să se familiarizeze cu mediul firmei şi metodologia de lucru. Astfel, am ales să fac practică la Societatea Comercială VILA S.A., Tecuci. datorită mediului ambiant al societatii, personalului extraordinar de prietenos şi înţelegător cu începătorii, care majoritatea este format din persoane tinere, dornice de afirmare si realizare de lucruri extraordinare.
Integrarea mea în acest mediu şi în echipă, s-a realizat cu uşurinţă. Astfel am încercat să învăţ tot ce este mai bun de la întregul personal al firmei. Nu au existat probleme majore, singurele dificultăţi de care m-am lovit a fost reticenţa angajaţilor în acordarea datelor financiare mai detaliate.
SINTEZA RAPORTULUI
Stagiul de practică l-am realizat la S.C. VILA S.A. Tecuci, in domeniul management. Aceasta societate comerciala se ocupa cu vanzarea en-gross si en-detail, prin cele trei magazine din Tecuci, un magazin in Galati si depozitul din Focsani. Am ales aceasta societate pentru ca de la un capital social de 1 milion a ajuns azi sa aiba un capital de 308.810 RON, ceea ce nu cred ca s-a reusit foarte usor, mai ales in aceasta perioada de tranzitie.
În primul capitol am prezentat organizaţia, localizarea şi istoricul acesteia, obiectul de activitate, precum şi încadrarea domeniului de activitate conforma CAEN. De asemenea am oferit date privind piaţa organizaţiei : dimensiunea, structura şi dinamica acesteia, oferta firmei, consumatorii si clienţii acesteia şi nu în ultimul rând principalii concurenţi. În cadrul dimensiunii şi structurii pieţei am reprezentat gradul de penetrare a societăţii pe piaţa de referinţă exprimat prin cota de piaţă.. În cadrul ultimului subcapitol, intitulat managementul organizaţiei, am descris misiunea şi obiectivele companiei, sistemul de valori promovat în cultura organizaţională şi am alcătuit matricea SWOT, prezentând punctele tari, punctele slabe, oportunităţile şi ameninţările
Capitolul al II – lea cuprinde analiza şi interpretarea evoluţiei pentru ultimii trei ani a principalilor indicatori economico-financiari, am realizat un tabel pentru a putea observa cât mai bine şi două grafice (fig. nr. 3, fig. nr. 4).
În capitolul III am prezentat două probleme manageriale cu impact asupra performanţei organizaţiei, în curs de rezolvare în cadrul organizaţiei. Astfel am descris fiecare problemă în parte şi contextual apariţiei sale, am identificat cauzele apariţiei problemelor şi efectele negative previzionate, am punctat obiectivele urmărite prin soluţionarea problemei. Planul de măsuri pentru soluţionarea problemei şi programarea derulării lor le-am exprimat într-un grafic GANTT (fig. nr.5, fig. nr. 6). Am arătat de asemenea implicarea managerilor în soluţionarea problemei şi efectele aşteptate în urma aplicării planului de măsuri.
Capitolul I. Prezentarea organizaţiei
1. Localizare
ADRESA: Str. Alecu Russo, Nr.2 , Mun. Tecuci, Jud. Galati
TELEFON: 0236/820402
FAX: 0236/820403
Societatea comerciala VILA S.A. este persoana juridica romana, are forma juridica de societate comerciala cu raspundere limitata si isi desfasoara activitatea in conformitate cu legile romane si cu prevederile acestui statut.
Societatea are o durata de functionare nelimitata, cu incepere de la data inmatricularii ei in Registrul Comertului, unde a fost inmatriculata sub nr. J27/2443/1994. Societatea comercializeaza produsele la preturi libere, cu ridicata si cu amanuntul, pe teritoriul Romaniei, inclusiv in sistem ambulant, in piete, targuri, oboare, bazaruri si in alte locuri frecventate de public, precum si in strainatate.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Practica Management SC Vila SA Tecuci.doc