Principalii competitori pe piața romanescă

Proiect
7/10 (1 vot)
Domeniu: Management
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 15 în total
Cuvinte : 3994
Mărime: 140.77KB (arhivat)
Publicat de: Dora Simon
Puncte necesare: 7

Extras din proiect

În România, cererea de vopsele a crescut odată cu dezvoltarea domeniului construcţiilor private şi industriale şi a preocupării tot mai ridicate a populaţiei în reamenajarea spaţiilor de locuit şi a obiectelor de mobilier.

Vopselele sunt produse care se adresează consumatorilor casnici si industriali. Tendinţa manifestată în ultima perioadă este cea a orientării firmelor producătoare sau importatoare către consumatorii casnici, aceştia reprezentând un segment de piaţă cu un potenţial de consum în continuă creştere dar şi concurenşa este deosebit de puternică în acest segment. Un avantaj al abordării cu mai multă atenţie al acestui segment de piaţă este cel al recuperării sigure şi mult mai rapide a creanţelor decât în segmentul consumatorilor industriali. Acest fapt explică creşterea ponderii consumatorilor casnici la 67% în 2006, faţă de 33% cât îi revine sectorului industrial.

Conform companiei de studii de piaţă MEMRB, vopselele lavabile au avut anul trecut cea mai mare pondere în piaţa totală (71% din punct de vedere al volumului si 56,7% ca valoare a vânzărilor).

Piaţa vopselelor a început să se structureze treptat. În prezent există câţiva mari producători interni dar şi importatori renumiţi. Piaţa vopselelor nu este fragmentată şi are mărci majore care să polarizeze vânzările. Din punct de vedere al cererii, în cazul vopselelor este importatnt atât preţul cât şi calitatea şi ambalajul. În continuare, totuşi piaţa va pune din ce in ce mai mult accent pe calitate, fiind dispusă în timp, chiar să plătească mai mult pentru a obţine un produs superior din punct de vedere al durabilităţii, al imaginii, al strălucirii. La rândul lor, producătorii vor încerca să ofere produse mai sofisticate care să aducă un plus privind caracteristicile celorlalte categorii de vopsele.

Odata cu intergrarea în Uniunea Europeană, pe piaţa vopselelor din România se vor impune câteve reglementări printre care se numără şi standardizarea activităţii, în special a legislaţiei acestei pieţe. Acest lucru nu poate decât să bucure producătorii naţionali având în vedere obiectivele de dezvoltare pentru anii următori. Printre ameninţările cărora vor trebui să le facă faţă găsim: scăderea nivelului de trai care are cel mai mare efect asupra unui producător de lacuri şi vopsele şi se traduce în cantitatea de vopsea folosită de populaţie într-un an (în România aproximativ 3 kg per locuitor în comparaţie cu 9 kg per locuitor în Ungaria şi Polonia). Pe de altă parte importurile destul de mari şi competiţia sunt următorii factori pe lista cu care se confruntă un producător de lacuri şi vopsele.

Piaţa vopselelor are un ritm susşinut de creştere, învârtind trafaletul în peste 140 milioane de euro provenite dintr-o gamă variată de produse precum cele decorative, de protecţie, auto, industriale sau materii prime. Principalii competitori sunt: Fabryo (fosta Guzu Chim) şi Conex.

Structura productiei din Romania se apropie de cea existenta in Uniunea Europeana. Produsele decorative la nivel european reprezinta 63% din productie, cele pentru lemn 6% , auto OEM 5%, respectiv auto refinisare 2%. In urmatorii cinci ani, va creste competitivitatea dintre jucatorii de pe piata, odata cu intensificarea investitiilor din partea investitorilor strategici si financiari care au intrat in afacerile cu lacuri si vopsele.

Aflată în al treisprezecelea an de activitate, compania Fabryo Corporation se numără acum printre cei mai importanţi producători de vopsele din Europa Centrală şi de Est. În tot acest timp Fabryo Corporation a pus mereu accentul pe calitatea deosebită a produselor, pe modernizarea capacităţiilor de producţie şi extinderea pe piaţa de profil.

Firma, înfiinţată în 1994 sub numele Guzu Chim Prod şi-a început activitatea prin producerea de antigel, lichid de frână, soluţie pentru curăţarea parbrizului şi alte produse pentru întreţinerea autoturismului urmând ca în următorii 4 ani să îşi extindă şi diversifice gama de produse, concomitent cu dezvoltarea continuă a dotărilor tehnice şi cu achiziţionarea de noi spaţii de producţie. În 1998 a început producţia de vopsele decorative.

În anul 2006, compania şi-a schimbat denumirea, Guzu Chim devenind Fabryo Corporation. Odată cu această schimbare a început şi revitalizarea brandului premium Savana lansat în anul 2003 şi Economik. Procesul de modernizare a businessului a reflectat evoluţia firmei pe o piaţă competitivă. Compania a încheiat un parteneriat pe terment lung cu Du Pont pentru furnizarea de materie primă şi suport în cercetare lansând gama de produse cu Teflon, prima gamă cu Teflon®Surface Protector din România. Teflonul, cunoscut românilor din alte aplicaţii a fost introdus în formulele de lac şi vopsea pentru a conferi cel mai mare grad de lavabilitate şi rezinstenţă în timp, pentru a împiedica suportului şi a garanta menţinerea intensităţii culorii aplicate. Compania a adus pe piaţăo serie de produse decorative, precum Savana DecoSpatula, Savana Decore (o vopsea cu "efecte la cutie", care odata aplicata creeaza efecte pe perete, in functie de sensul de aplicare) si Savana Emotion (o vopsea colorata transparenta, care se aplica pe fonduri suport si care are un timp de uscare mai mare, pentru a permite crearea de efecte la trafalet cu model).

Preview document

Principalii competitori pe piața romanescă - Pagina 1
Principalii competitori pe piața romanescă - Pagina 2
Principalii competitori pe piața romanescă - Pagina 3
Principalii competitori pe piața romanescă - Pagina 4
Principalii competitori pe piața romanescă - Pagina 5
Principalii competitori pe piața romanescă - Pagina 6
Principalii competitori pe piața romanescă - Pagina 7
Principalii competitori pe piața romanescă - Pagina 8
Principalii competitori pe piața romanescă - Pagina 9
Principalii competitori pe piața romanescă - Pagina 10
Principalii competitori pe piața romanescă - Pagina 11
Principalii competitori pe piața romanescă - Pagina 12
Principalii competitori pe piața romanescă - Pagina 13
Principalii competitori pe piața romanescă - Pagina 14
Principalii competitori pe piața romanescă - Pagina 15

Conținut arhivă zip

  • Principalii Competitori pe Piata Romanesca.doc

Alții au mai descărcat și

Aspecte practice privind auditul calității

3.4. Metodologia auditului sistemelor calitatii Standardul international ISO 10011 stabileste principiile, criteriile, practicile de baza si...

Mediul și firma

Mediul extern al firmei poate fi impartit in doua mari segmente: - mediul general sau mega-mediul - mediul specific(mediul sarcina);...

Sicomed - History and Development

WHO and HOW MADE IT POSSIBLE? In order to get where Sicomed has got one has to be very talented, very intelligent an also very patient. The...

Te-ar putea interesa și

Activitatea Internațională a Băncilor Comerciale

ARGUMENT Economia de piaţă presupune în mod necesar existenţa unui sistem bancar care să asigure mobilizarea tuturor disponibilităţilor monetare...

Mixul de Marketing - Implementare Produse de Retail în Sistemul Bancar

CAPITOLUL 1 Conţinutul politicii de marketing si Locul serviciilor bancare în teoria economică Adoptarea conceptului de marketing de către o...

Contabilitatea salariilor și a contribuțiilor asupra acestora, cu exemplificare la SC Jolidon Import Export SRL

CAPITOLUL 1 PREZENTAREA GENERALĂ A SOCIETĂŢII S.C. JOLIDON IMPORT EXPORT S.R.L. ŞI A ACTIVITĂŢII ACESTEIA 1.1 ASPECTE GENERALE DESPRE FIRMĂ...

Campanie publicitară la Geko House SRL

I. Introducere 1. Prezentarea firmei şi a produselor sale a) date de identificare a firmei: - Nume firmă: S.C. EURO-HOLD S.R.L.; - Cod fiscal...

Contribuția investițiilor străine în servicii de consultanță asupra dezvoltării economiei României

INTRODUCERE Rolul major al investitiilor straine directe in relansarea si dezvoltarea economica a Romaniei este deja verificat. Solutie viabila...

Raport practică VBR

I. Prezentarea societăţii bancare Volksbank România 1. Moment istoric VOLKSBANK ROMÂNIA S.A. este o bancă comercială care s – a înfiinţat în...

Studiu de Marketing al unei Destinații Turistice

I. Alegerea şi cartarea destinaţiei turistice Statiunea Cheia Accesibilitatea destinaţiei (completaţi următorul tabel bifând căsuţele care se...

Sisteme Informatice pentru Asistarea Deciziilor Business Intelligence

BUSINESS INTELLIGENCE INFORMATII CORECTE LA MOMENTUL OPORTUN Business Intelligence. Conceptul Busniss Intelligence s-a cristalizat alaturi de...

Ai nevoie de altceva?