Relații Publice - Evoluție și Perspective

- Omul de PR - „Professional liar”

- „Let’s PR it!” – „Hai să muşamalizăm acest lucru!” (preşedintele SUA, Richard Nixon – mai puţin interesat de realitate şi mai mult de modul în care acesta ar putea fi cosmetizată).

- Evoluţia semnificaţiei termenului „Relaţii Publice” – 1850 – 1999:

- 1850 (cf. Barnum): manipulare, propagandă;

- 1906 (cf. Lee): onestitate, înţelegere, compromis;

- 1923 (Bernays): arta consensului;

- 1930: consens social şi politic, bună înţelegere, formularea opiniei publice, a motiva, a persuada, a clarifica;

- 1950: lubrifiant, catalizator, interpret;

- 1976 (Rex Harlow): management, organizaţie, public, comunicare, relaţii;

- 1997 (Gordon): participarea activă la construirea socială a înţelesurilor;

- 1999 (Hutton): managementul strategic al relaţiilor unei organizaţii.

Definiţii şi modele ale Relaţiilor Publice

- În procesul de definirea a RP trebuie urmărite 3 direcţii (J. Grunig & T. Hunt, 1984):

- activităţile pe care le implică RP;

- efectele activităţii de RP;

- practicarea cu responsabilitate a RP.

- RP definite ca „modalitatea prin care se obţine bunăvoinţa publicului” (Theodore Newton Vail, preşedintele executiv American Telephone and Telegraph Company, 1908)

- 1923 – Edward L. Bernays, „Crystallizing Public Opinion” – prima lucrare dedicată în exclusivitate domeniului RP;

- James G. Hutton – teoria celor 3 I – Interes, Iniţiativă, Imagine

- Consilierul de RP (cf. E. L. Bernays, Cristalizarea opiniei publice, 1923)

- este văzut ca „avocatul profesionist” în RP, care caută să găsească echilibrul între organizaţie şi public;

- trebuie să apere atât interesele organizaţiei în faţa publicurilor, cât şi interesele publicului în faţa organizaţiei;

- îşi desfăşoară activitatea în spaţiul social, în care acţionează legile sociale.

- RP reprezintă arta consensului.

- Specialistul în RP este un „student”, care studiază continuu.

- Documentarea şi cercetarea fac parte din conduita profesională.

- „Biblioteca publică – cea mai importantă resursă pe care o poate avea un specialist.” (E. L. Bernays)

- Atitudinea etică trebuie să privească atât organizaţia, cât şi specialistul în RP, care reprezintă organizaţia.

- Activităţi de RP:

- asigurarea unei comunicări bidirecţionale între organizaţie şi public;

- studierea nevoilor de relaţionare ale organizaţiei şi a atitudinilor segmentelor de public;

- transpunerea opiniei publice în termeni înţeleşi de membrii organizaţiei;

- recomandarea unei politici şi a unui program de acţiune adecvate şi evaluarea eficacităţii lor;

- căutarea clădirii şi menţinerii unei imagini pozitive a organizaţiei;

- sugerarea modificării comportamentului organizaţional, în funcţie de responsabilităţile şi nevoile sociale, politice şi economice, create de evoluţia standardelor şi atitudinii umane, identificate în urma cercetărilor;

- încercarea anticipării şi corectarea impresiilor greşite;

- reacţionarea la criticile aduse organizaţiei în mod adecvat;

- sprijinirea organizaţiei în dovedirea responsabilităţii sociale;

- crearea discursurilor pentru întâlnirile publice;

- activarea ca parte componentă a conducerii, fie ca membru intern al organizaţiei, fie ca parte externă, în calitate de consilier sau consultant profesionist. (cf. Rex Harlow)

Definiţii adoptate de asociaţiile profesionale:

- International PR Association (IPRA) - www.ipra.org

RP reprezintă „funcţia managerială care:

- evaluează atitudinea publicurilor;

- identifică politicile şi procedurile unui individ sau ale unei organizaţii faţă de interesul public;

- elaborează şi execută un program pentru a dobândi înţelegerea şi acceptarea publicului.”

- Institute of PR (IPR), Anglia

RP = reputaţie.