Rețele Neuronale Fuzzy Aplicate în Procesele de Afaceri

INTRODUCERE

1. Obiectul lucrării

Managementul cunoştinţelor reprezintă un proces de creare, întreţinere şi consolidare a cunoştinţelor în cadrul unei organizaţii, pentru utilizarea lor în modalitatea cea mai adecvată pentru crearea valorii în afaceri şi generarea avantajului competitiv. În abordările noi, utilizatorii sunt producatori şi manageri de cunoştinţe, nu numai consumatori, managementul cunoştinţelor fiind văzut ca un proces ciclic, care implică trei activităţi intercorelate: creare, integrare şi diseminare de cunoştinţe. Flexibilitatea organizaţiei, capacitatea ei de adaptare, prin acumularea de cunoştinţe noi (învăţare) trebuie să fie caracteristica ei de bază pentru realizarea evoluţiei sale. Managementul cunoştinţelor se deosebeşte însă de învăţare: învăţarea este o cale de atingere a unui obiectiv, în timp ce managementul cunoştinţelor trebuie să fie focalizat spre o afacere (prin “afacere” înţelegem orice tip de activitate organizaţională, fie ea de cercetare sau de comerţ). Managementul cunoştinţelor nu reprezintă numai o serie de proceduri ce trebuie implementate, ci reprezintă o schimbare de paradigmă strategică pentru organizaţie.

2. Stadiul cunoaşterii în domeniul Managementului Cunoştinţelor

În societatea actuală, în care accesul la date şi informaţii este tot mai uşor de realizat graţie ritmului de dezvoltare a tehnologiei informaţiei şi telecomunicaţiilor, se pune problema de a cunoaşte tot mai mult, de a şti cum să folosim imensitatea de informaţii pe care o putem avea la un moment dat. Asumpţia că lumea economică post-industrială este bazată în mod intensiv pe informaţie a devenit una de simţ comun. Într-un anume sens, cunoştinţele - informaţia cuprinsă într-un set de practici de muncă, “teorii în acţiune”, deprinderi, procese şi euristici ale angajaţilor firmei - sunt acum “miezul” evaluării gradului de competenţă în economia informaţională globalizată. Caracteristica societăţii cunoaşterii nu este faptul că se dispune de mari cantităţi de informaţii, ci că în cadrul ei trebuie întotdeauna să se cunoască mai mult. Iar capacitatea de a ajunge să se cunoasca mai mult face apel la subiectul cunoaşterii, la fiinţa umană. Aşadar informaţia este ceva extern, care se pune la dispoziţia noastră. Cunoştinţa în schimb, este o dezvoltare internă, un avans facut noua înşine, o îmbogăţire a existenţei noastre practice, o potenţă a capacităţii noastre operative. Informaţia are valoare doar pentru cel care ştie ce să facă cu ea: unde să o caute, cum sa o aleagă, să aprecieze informaţia pe care a obţinut-o, şi – în cele din urmă – cum să o utilizeze.

Urmând scara evoluţiei, mai întâi apar datele, apoi informaţia, iar cunoştinţele sunt pe o treaptă superioară celor precedente. MC este un spaţiu de lucru (cadru) din interiorul căruia organizaţia vede toate procesele sale drept procese de cunoaştere. În această viziune, toate procesele de afaceri implică crearea, diseminarea, înnoirea şi aplicarea cunoştinţelor în vederea întreţinerii şi supravieţuirii organizaţiei. În contextul societăţii informaţionale, generarea de cunoştinţe trebuie să constituie obiectul unor investiţii. O serie de lucrări publicate recent demonstrează o puternică legatură între generarea de cunoştinţe şi procesul de inovare a produselor şi serviciilor. Mari companii japoneze au motivat şi stimulat generarea de noi cunoştinţe prin acceptarea unor viziuni curajoase asupra produselor şi a strategiei economice, cuplate cu o mentalitate a organizaţiei care promovează transparenţa, diseminarea cunoştinţelor şi folosirea lor activă. O societate comercială modernă trebuie să fie instruibilă, angajaţii săi trebuie să înveţe şi să reflecteze. Managerii trebuie să fie conştienţi că oamenii sunt cei care posedă cunoştinţe, ei decid să creeze, să utilizeze şi să-şi comunice ideile pentru a se lansa în coparticipaţie. Managementul cunoştinţelor se va putea aplica numai acolo unde sunt stimulate adevăratele valori.

Concluzionând, putem spune că managementul cunoaşterii nu este un scop în sine. Afacerile nu există cu scopul de a propaga şi avansa cunoştinţe – ele există pentru a vinde produse şi servicii. Dar, în ideea în care avantajul competitiv se bazează pe luarea de decizii informate în cadrul unei afaceri, managementul cunoaşterii are de jucat un rol critic.

3. Structura lucrării

Lucrarea de faţă este alcătuită din 6 capitole şi o bibliografie, structurate după cum urmează:

Capitolul 1 abordează procesul de afaceri ca un process component al proceselor economice. Procesul de afaceri poate fi definit ca o succesiune de logică de activităţi desfăşurate pentru atingerea unui scop. El reprezintă o parte fundamentală a afacerii, aşa cum, de exemplu, arhitectura este o parte fundamentală a infrastructurii IT. Într-o abordare orientată spre serviciu, definirea şi implementarea proceselor de afaceri trebuie să fie materializate separat de serviciile care rulează aceste procese.

Capitolul 2, intitulat “Managementul de cunoştinţe” defineşte acest concept şi reprezintă baza pentru următoarele 4 capitole. Managementul cunoştinţelor se poate defini ca o practică de colaborare pe baza căreia organizaţiile în mod conştient şi inteligibil creează, organizează, distribuie şi analizează propriile cunoştinţe în termini de resurse, documente şi abilităţi ale oamenilor. Este considerat unanim un instrument intern de creştere a eficienţei operaţionale la nivelul oricărei organizaţii şi are potenţial de a revoluţiona modalitatea de interacţiune între oameni şi agenţi (inteligenţi) pe baza unor tehnologii din ce în ce mai avansate.

Capitolul 3, ”Logica fuzzy şi reţelele neuronale fuzzy” cuprinde aspecte introductive în acest sistem care reprezintă un caz aparte a sistemelor expert, câştigându-şi chiar numele de sisteme expert fuzzy.

Capitolul 4 cuprinde un studiu de caz al unei reţele de supermarket-uri care implementează un sistem bazat pe reţele neuronale fuzzy pentru a simplifica şi îmbunătăţi procesul de previziune a vânzărilot sale.

În capitolul 5 sunt prezentate concluziile lucrării legate de Managementul Cunoştinţelor.

Capitolul 6 cuprinde direcţiile ulterioare de dezvoltare privind organizaţia inteligentă, atât din punct de vedere al perspectivei manageriale cât şi din punct de vedere al perspectivei tehnologice.

Cap. I Procesul de afaceri

1.1. Generalităţi despre procesul economic

Un proces este o succesiune de operații, de stări sau de fenomene prin care se efectuează o lucrare, se produce o transformare; evoluție, dezvoltare, desfășurare; acțiune. Este o construcţie mentală a omului, în mod ştiinţific realizată, care trebuie asociată, nu neapărat izomorf, cu procese fizice care au existenţă obiectivă şi care prin această tentativă permanentă de apropiere de procesele teoretice duce la o cunoaştere a proceselor fizice.

Procesele sunt de mai multe feluri:

- Economice;

- Biologice;

- Sociale;

- Tehnologice;

- Tehnice.

Un proces biologic este un proces realizat de un organism viu. Procesele biologice sunt realizate dintr-un număr variat de reacţii chimice sau alte procese care duc la o transformare. Bioeconomia este ştiinţa care studiază economia naturii, a biosferei, economia care studiază economia societatăţii precum şi efectele acesteia asupra biosferei. Bioeconomia se ocupă de acele procese din cadrul economiei, numite şi procese bio-economice ce sunt acele activităţi derivate din domeniul ştiinţei şi cercetarii axate pe înţelegerea mecanismelor şi proceselor la nivel molecular şi genetic şi aplicarea acestora la procesele industriale. Ca exemple de procese biologice putem numi adeziunea celulară, pigmentarea, digestia, fermentaţia.

Procesele sociale sunt acele acţiuni, activităţi şi operaţii care implică interacţiune între oameni. Socio-economia se referă la al treilea sector din cadrul economie, situat între sectorul privat şi sectorul afacerilor sau între sectorul public şi guvern. Procesele social-economice sunt cele referitoare la organizaţiile de genul cooperativelor, organizaţiilor non-guvernamentale şi cele de caritate. Exemple: inovaţia, învăţătura.

Când vorbim despre un proces tehnologic, ne gândim la tehnologie. Tehnologia este un ansamblu de procese, metode, procedee, reguli, operaţii care se desfăşoară în scopul obţinerii (fabricării) unui anumit produs (piesă, subansamblu, maşină). Un exemplu de process tehnologic este procesul de producţie. Tehnologia fabricării produselor impune în mod obligatoriu executarea operaţiilor într-o succesiune bine determinată şi prestabilită. Prin aceasta, pâna la transformarea în produse finite, materiile prime, materialele şi semifabricatele trec printr-o serie de schimbari ale formei şi dimensiunilor, ale compoziţiei chimice şi proprietăţilor fizico-mecanice, ale aspectului exterior, al poziţiilor reciproce , ale structurii. Tehnologia se referă la aplicarea practică a cunoaşterii prin intermediul tehnicilor utilizate în activitatile productive (ca ansamblu de instrumente, metode si norme).

Procesele tehnice se referă la tehnică, deci la latura care aparţine strict unui anumit domeniu. Tehnica reprezintă deci totalitatea procedeelor întrebuinţate în practicarea unei meserii, a unei ştiinţe.